Pe Elena Ferrante, cea cu o mie de fețe, despre care se spune când că ar fi bărbat, când că ar fi americană, când că s-ar trage din evreii care au supraviețuit lagărului, când că ar fi o profesoară universitară de istorie modernă, nu am descoperit-o eu, mi-a fost recomandată. E crush-ul meu literar de la sfârșitul anului trecut și pare să se țină scai de mine și în noul an, motiv pentru care nu mă pot abține să scriu despre ea și să o recomand la rândul meu.  Vin, deci, cu 10 motive care să te convingă să o citești.

1.

Dacă prietenia ocupă un loc special în viața ta trebuie neapărat să pui mâna pe tetralogia napolitană. Nicio altă scriitoare n-a povestit cu atâta farmec despre prietenie. S-a scris mult despre iubire, dar, din păcate, nu la fel de mult despre prietenie, iar eu nu pot spun decât atât: ”Slavă Domnului că există Elena Ferrante și Slavă Domnului că există omul drag care mi-a recomandat-o!”

2.

Dacă ești dintre cei cărora le place să-și trăiască lectura ai nimerit bine. Elena Ferrante știe să transpună cititorul în pielea personajelor. Trăiești alături de ele, ba ai momente în care ai impresia că trăiești în locul lor. Devii pe neașteptate copilul care se străduiește să ia note bune, adolescentul cu fluturi în stomac, adultul cu dezamăgiri, ești pe rând prietena bună, prietena rea, prietena genială. #magiepură

3.

La bella Italia te fascinează? Atunci e cazul să deschizi cărțile Elenei Ferrante și să te lași plimbat pe străzile din Napoli, prin cartierul gri al genialelor, Piazza Garibaldi, Rettifilo, Mezzocannone și, de ce nu, să dai o tură până în Pisa, Milano, Florența. Mergi fără teamă pe urmele personajelor  și într-o clipă, pe neașteptate, te vei crede de-al lor, de-al locului.

4.

Dacă ți-e dor de copilărie e musai să citești Prietena mea genială. În ce mă privește niciodată până acum, nicio altă lectură, nu a reușit să-mi trezească atâtea amintiri ca primul volum din tetralogia napolitană a Elenei Ferrante.

5.

Îți plac cărțile cu suflet? Mie da și poate că ăsta e motivul pentru care m-am îndrăgostit atât de profund de scriitoarea asta italiană. Vitalitatea și sinceritatea cu care descrie relațiile umane – de familie, de dragoste, de prietenie – e surprinzătoare. E imposibil să nu te regăsești în cărțile ei, în situațiile pe care personajele ei le trăiesc, e imposibil să nu te identifici cu ele.

6.

Dacă iubești poveștile lungi, poveștile care au nevoie de timp ca să se coacă, atunci citește Elena Ferrante. Tetralogia este fix așa și asta o face vie și în același timp realistă. Povestea crește gradual, așa cum crește ființa umană, puțin câte puțin în fiecare zi, fără goluri, fără artificii, se întâmplă atât de natural că nu poți rămâne necucerit.

7.

Deși seria genialelor își începe acțiunea în anii ’50, cărțile sunt de actualitate. Cartierul napolitan mi-a amintit de cartierul copilăriei mele, mentalitățile profesorilor Lennuciei de mentalitățile profesorilor ce mi-au predat pe băncile școlii, politica tulbure din acele vremuri nu s-a limpezit prea mult nici în vremurile prezente, vocea tinerilor de azi pare vocea studenților închiși între coperițile cărților.

8.

Subiectele abordate – prietenie, dragoste, politică – sunt subiecte care mișcă o lume întreagă, iar cărțile Elenei capătă tot mai multă seriozitate pe măsură ce protagonistele cresc și devin femei. Prin cărțile autoarei treci de la jocul cu păpușile, la pierderea virginității, până la aflarea propriului drum.

9.

Cărțile Elenei te obligă să-ți pui întrebări, să te autoanalizezi, să descoperi cât de bine te cunoști și cât de mult din ce-ai visat s-a împlinit de-a lungul anilor. Ce anume s-a schimbat, ce a rămas la fel, ce n-ar fi trebuit să schimbi sau ce te-ai temut să lași deoparte? Toate astea și mai mult afli în timp ce-o citești pe autoare.

10.

Cărțile Elenei Ferrante se citesc ușor. Capitolele sunt scurte, dar intense, motiv pentru care nu contenești să dai pagina, iar tonul neafectat, deloc pompos, o face pe autoare accesibilă oricui. Așa că, ce mai aștepți? Ia de citește-o, căci e plină de amintiri, visări, introspecții și revelații.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Când vine primăvara – Tony Mott (Recenzie)

Un avocat ucis, o poveste terifiantă, o anchetă internațională. Un nou caz al medicului legist Gigi Alexa, care împreună cu Matei Vălean, comisar-șef de poliție la Brașov încearcă[...]

Bogdan Hrib – Patimile doamnei ministru (Recenzie)

Cu câteva zile înainte de intrarea în noul an are loc o execuție ciudată: un bătrân este împușcat în inimă și abandonat la intrarea în orașul liber Christiania. Anton Demetriade[...]

Tony Mott – Ultima vară otrăvită (Recenzie)

Pentru Gigi Alexa 2020 nu e un an perfect. Nici măcar pe aproape. Parcă nu-și găsește locul în actuala ei relație cu un medic ginecolog și gândul de a începe un doctorat în Olanda e[...]