Dacă tot e luna noastră, a fetelor, atunci despre fete o să fie și articolul ăsta, un articol-mărțișor, despre fete, despre prietenii, despre mâini în mâini și, desigur, despre cărți. Așa că veniți mai aproape, la o lalea, la un dulce, la un rând cu magie, că tot e primăvară-n calendar.

Prietena mea genială – Elena Ferrante

Lenu și Lila – prietenia mână în mână.

M-am gândit să încep cu ceva relativ nou, o carte apărută pentru prima dată, în țara mamă, în anul 2011, tradusă și la noi undeva prin 2015. E prima carte dintr-o serie de patru și spune povestea a două prietene – Lenu și Lila. Am ales să fie ea cartea prieteniei din tetralogia Elenei Ferrante pentru că aici cred eu că prietenia s-a prezentat în starea ei cea mai pură. Romanul e despre copilărie și adolescență, despre perioada când Lenu și Lila se gândesc mai mult la ce le apropie decât la ce le desparte, când una pentru alta se văd ca un stimulent, ci nu ca adversare, când încă se admiră fără să se invidieze. În Prietena mea genială cele două n-au ajuns să-și dispute bărbați, n-au început să coacă în minte gânduri hidoase, nu sunt devorate de angoasă, nici de sentimente de inferioritate, sunt vii, se joacă, visează să scrie împreună cărți, pornesc în călătorii spre mare, călătorii pe care le fac cu curaj de copil, cu pas sigur în timp ce norii se strâng deasupra capetelor lor. Prietena mea genială este o carte de suflet în care fetele știu că sunt puternice numai dacă își dau mâna, numai dacă își rămân una alteia sprijin.

„Noi aveam şaisprezece ani… şi mă străduiam să zâmbesc – Lila era mireasa.”

Lorelei – Ionel Teodoreanu

Luli și Gabico – prietenia obsesie

În Lorelei prietenia îmbracă haina fanatismului. Naște timpuriu, tot în miezul copilăriei, dintr-un amestec de admirație și curiozitate – Luli și Gabico fiind una pentru alta, pe rând, idol și buric de pământ – ca mai apoi să se fisureze la apariția unui bărbat de care ambele se îndrăgostesc ( clișeu, știu, dar asta nu face cartea mai puțin fermecătoare). Încetișor, iubirea pe care Gabico o simte pentru prietena ei se transformă în obsesie și, printr-un joc, în aparență nevinovat ( tot mână în mână), ajunge să fure, fără remușcări, ci din contră cu un sentiment de triumf, viața lui Luly-boy.

”Pentru Gabriela a iubi și a trăi însemna a fi ca Luli. Toate succesele ei nu erau decât o resemnare alături de afirmarea fericirii lui Luli.”

Pânză de păianjen – Cella Serghi

Diana și Ilinca – prietenia punct de sprijin

În Pânză de păianjen, prietenia, cu toate că nu e tema centrală, e solidă, e așa cum trebuie să fie orice prietenie sănătoasă, fără gelozii și fără ascunzișuri. Diana și Ilinca își dau una alteia încredere în viață, își dau curajul de a accepta că fiecare e ce e și că nu e nimic greșit în a fi diferit. Ilinca judecă, dar o face cu iubire. Diana invidiază, dar o face fără să se înverșuneze. Ilinca e fascinată de imaginea Dianei. Diana înfometată de bunăstarea Ilincăi.  Tânjesc una după alta, sunt confidente, sunt una pentru alta punct de sprijin, nici bărbații, nici gura lumii, nici diferențele de clasă socială, nu reușesc să le schimbe sentimentele de prietenie și trebuie să recunosc că aș fi fost cu adevărat fericită dacă Cella Serghi ar fi dat cititorului mai mult din legătura celor două fete.

”Aș fi vrut s-o întreb: Atunci de ce pleci? Dar luasem obiceiul să nu ne punem întrebări, nici eu ei, nici ea mie.”

Aleea cu licurici – Kristin Hannah

Tully și Kate – prietenia supliment

Cu toate că poate suna ușor ciudat, în Aleea cu licurici prietenia vine ca un supliment, vine ca posibilitate de a umple goluri. Fetele de pe Firefly Lane au nevoie una de cealaltă ca să se întregească. Relația lor este disfuncțională, dar este trăită cu atât mai intens. Tully cea extrovertă și egocentrică se teme de abandon, nu știe să iubească, dar are nevoie de iubire mai mult decât oricine altcineva, nu e capabilă să se pună în locul nimănui, dar trăiește ca și cum toți ar trebui să îi înțeleagă drama. Kate cea introvertă are multă iubire de oferit și încearcă să înțeleagă situațiile tuturor oamenilor din viața ei până în punctul în care uită de ea însăși, uită să se aprecieze și să se iubească și trăiește făcând figurație în viața celorlalți. Împreună cele două sunt perfecte, fiecare are ceva ce-i lipsește celeilalte și asta face ca prietenia lor să se sudeze rapid și să treacă testul timpului.

”Asta face cea mai bună prietenă: ține o oglindă în fața ta în care să-ți vezi inima.”

Voi ce cărți ale prieteniei ați citit? Ce cărți v-au marcat și v-au făcut să vă regăsiți printre rânduri? Ce recomandați?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]