Pânză de păianjen – Cella Serghi

Îmi încep lista de recomandări cu Pânză de păianjen, carte pentru care reprezentative sunt în mod clar marea și magicul. Cartea Cellei ascunde în ea valurile și nisipul mării și te poartă într-o vacanță de vis pe străzile unui București interbelic, lăsându-te mai apoi să te prăjești după pofta inimii sub soarele Mangaliei, ca spre final să îți ofere îndrăgostiri fugare în fermecătorul Balcic. În ciuda faptului că are 480 de pagini, Pânză de păianjen se citește înainte să apuci să-ți dai seama, așa că e o lectură numai bună pentru plajă.

Povestea noului nume – Elena Ferrante

Dacă ați citit deja Prietena mea genială, dar nu ați apucat să puneți mâna și pe continuarea ei, atunci e timpul să o faceți pentru că Povestea noului nume e o lectură care merge mână în mână cu vara. În cel de al doilea volum al tetralogiei, Lila și Lenu, prietenele pe viață, merg într-o frumoasă vacanță în Ischia, iar poveștile care se leagă acolo e imposibil să nu îți amintească de adolescență și de fiori primei iubiri.

Magicianul – John Fowles

Cuvântul vacanță te duce direct cu gândul la vară, plajă, călătorii și leneveală, iar Magicianul lui Fowles se regăsește perfect în acest context, pe lângă faptul că e un roman musai de citit într-o viață de om. Dacă te încumeți să-l citești – te avertizez că are peste 700 de pagini – îți garantez că vei avea în permanență impresia că ești alături de Urfe pe insulele grecești și te vei bucura de o priveliștea ca în povești de pe terasa Magicianului – mare întinsă, cer albastru, briză pe piele. Și îți mai zic doar atât, cartea asta e absolut fascinantă, iar viața merită să fie așa măcar în zilele noastre de vacanță.

Fiica ascunsă – Elena Ferrante

O altă carte de Elena Ferrante care se lasă cu vară, plajă & soare, doar că de data asta avem o protagonistă trecută de prima tinerețe – mamă divorțată, rămasă singură după ce fiicele ei decid să își facă viața lor – și de multă introspecție. Totuși, că-n asta constă magia autoarei, cartea e cât se poate de accesibilă și are numai 140 de pagini, așa că se dă gata în numai câteva ore în timp ce lenevești pe șezlong.

Bonjour Tristesse – Françoise Sagan

Am deschis lista recomandărilor cu romane de mare întindere, așa că am decis să o închei cu unele de mică întindere pentru cititorii care au mai puțin loc în bagaj. Bonjour tristess are undeva până în 200 de pagini, așa că o puteți ascunde fără probleme între costumul de baie și prosopul de plajă. Cartea urmărește aventurile unei adolescente care își petrece vacanța de vară pe țărmul Mediteranei în compania tatălui ei și a iubitei acestuia, o tânără frivolă și iubitoare de mondenități, și are aromă marină și spirit de vară ascuns între coperte.

Voi ce cărți ați pus pe lista de vacanță? Ceva recomandări?

XOXO

2 Comments
  1. Paulo Coelho, nimic?!
    Ce-ai zice de ALCHIMISTUL?
    Dacă ţi-a plăcut „Magicianul” (Fowels) atunci „Alchimistul” e „Next Level”.
    La fel şi Richard Bach; de pildă, ILUZII. Sau deja notoriul Jonathan (Pescăruşul Jonathan).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

10 Cărti în straie cool – Partea 2

Spulberatic – Anca Vieru  Încep cu Spulberatic, o lectură din toamna anului trecut. Mărturisesc că titlul a fost motivul principal pentru care romanul Ancăi Vieru a ajuns în[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]