Maria Listru, a patra fiică a unei văduve sărace, este luată de suflet de Bonaria Urrai, o femeie în vârstă care, deși se bucură de avere, nu are pe nimeni. Fetița crește în casa bătrânei, ferită de viața aspră a sătenilor din Soreni, dar, încet-încet, se trezește prinsă într-o lume de mistere și superstiții de care mama ei adoptivă nu este deloc străină. Bonaria Urrai este accabadora, o femeie care îi ajută să plece dincolo pe cei aflați în agonie.

Titlu: Accabadora

Autor: Michela Murgia

Editura: Humanitas

Colecția: Raftul Denisei

Număr pagini: 224

An apariție: 2013

Traducător: Gabriela Lungu

”Să ieși la suprafață din tine însuți e cu atât mai greu, cu cât ești cufundat mai adânc.”

Michela Murgia, autoarea Accabadorei, s-a născut în 1972, la Cabras, în Sardinia. A publicat pentru prima dată în anul 2006 romanul Il mondo deve sapere, început sub forma unui blog prin care atrăgea lumii atenția către manipularea la care este supusă. În 2008 apărea volumul Viaggio in Sardegna, ghidul locurilor mai puțin cunoscute de pe insula sa natală. Iar în 2009, odată cu romanul Accabadora, distins cu Premiul Campiello și Premiul Mondello, Michela Murgia își câștigă definitiv un loc în peisajul literar italian.

”Asemeni ochilor cucuvelei, există gânduri care nu suportă lumina plină. Nu pot să apară decât noaptea, când rolul lor, același cu al lunii, se dovedește necesar pentru a pune în mișcare valuri de simțire într-un altunde invizibil al inimii.”

Mi-am propus pentru anul acesta să citesc mai mulți autori italieni, așa că, imediat ce am terminat Scrisori din insula Guernsey, cartea cu care l-am întâmpinat pe 2019, au venit la rând Fiica ascunsă a Elenei Ferrante, Accabadora Michelei Murgia și Cimitirul din Praga de Umberto Eco.

”Odată ajunși pe cruce, toți tâlharii devin buni.”

Trebuie totuși să mărturisesc că Accabadora mi-a ajuns în mână nu neapărat pentru că poartă semnătura unei autoare italiene, ci pentru că titlul m-a atras în mod ciudat. Am intuit o forța misterioasă în spatele lui și am fost ferm convinsă că romanul trebuie să fie plin de semnificații ascunse, așa că mi-a fost imposibil să-i rezist.

”Durerea e goală, doliul folosește ca s-o acoperi, nu s-o arăți. ”

Începutul a fost promițător. Michela Murgia a reușit să creeze o atmosferă plină de mister prin descrierile sale pitorești și prin aura cu care a înconjurat-o pe bătrâna Bonaria. Am văzut cu ochii minții satul Soreni și pe locuitorii lui, iar tradițiile și superstițiile în jurul cărora se construiește acțiunea mi-au amintit de poveștile pe care le auzeam din gura străbunicii mele în copilărie.

”Nimeni nu era la Soreni mai batjocorit și mai marginalizat ca prostul, pentru că dacă șiretenia, forța și inteligența se puteau cuceri cu arme egale, prostia nu avea un dușman mai mare decât ea însăși, și fundamentala ei imprevizibilitate o făcea mai periculoasă cu prietenii decât cu dușmanii.”

Totuși, pe măsură ce Maria Listru crește, romanul își pierde componenta magică. Odată cu maturizarea Mariei, misterul începe să se spulbere, iar lectura devine mai mult plăcută decât captivantă.

Deși temele principale ale cărții sunt adopția și eutanasia, lipsește o analiză mai profundă asupra celor două subiecte. Drama bătrânei Bonaria nu răzbate până la cititor. Rațiunile ei, durerea ei, nu poți decât să le intuiești.

”De câte ori deschizi gura să vorbești, adu-ți aminte că Dumnezeu a creat lumea cu vorba.”

Mi-aș fi dorit să cunosc motivele cele mai intime ale Bonariei Urrai, mi-aș fi dorit să simt cutremurul din sufletul Mariei atunci când adevărul iese la lumină, mi-aș fi dorit ca totul să fie mai intens, mai plin de emoții. N-a fost însă și mi-e tare greu să spun dacă romanul ăsta chiar mi-a plăcut.

”Pentru un bărbat care aspiră la respectul celorlalți, lucrurile bune pot fi și gratuite, dar cele rele trebuie să fie întotdeauna  necesare.”

Dacă ar fi un cuvânt, unul singur, prin care să descriu Accabadora, atunci aș alege cuvântul resemnare. Asta am simțit eu de-a lungul celor 200 de pagini, am simțit că personajele s-au împăcat cu ceea ce consideră destinul lor și că trăiesc pur și simplu purtate înainte de o forță căreia sunt ferm convinși că nu i se pot împotrivi. Și poate că așa a și fost, poate că nu era loc de răzvărtire, căci singurul care se revoltă e Nicola, iar pedeaspsa nu întârzie să se abată asupra lui.

Una peste alta, romnul e de o mare frumusețe datorită scriiturii deosebite. Michela Murgia nu pare c-a stat să-și aleagă cuvintele, dar cuvintele sunt cât se poate de bine alese. Pe de altă parte Accabadora se parcurge tare ușor și mi se pare perfectă pentru o seară lungă în care nu vrei să faci altceva decât să citești. 

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]