Bogdan Hrib – Patimile doamnei ministru (Recenzie)

Cu câteva zile înainte de intrarea în noul an are loc o execuție ciudată: un bătrân este împușcat în inimă și abandonat la intrarea în orașul liber Christiania. Anton Demetriade detașat cu munca în Copenhaga este chemat la fața locului. Bătrânul ucis are asupra lui un pașaport de culoare verde pe coperta căruia stă imprimată în relief stema Republicii Socialiste România, iar Toni care trebuie să se implice în rezolvarea cazului simte că are nevoie de-o mână de ajutor de la vechiul lui prieten Stelian Munteanu.

Titlu: Patimile doamnei ministru

Autor: Bogdan Hrib

Editura: Tritonic

Colecție: Mystery & Thriller

Număr pagini: 287

An apariție: 2016

Patimile doamnei ministru a fost ultima mea lectură din 2021 și prima carte despre care scriu în 2022, după o perioadă chiar lungă în care n-am mai povestit despre cărți aici pe blog.

Romanul este al IV-lea volum din seria Stelian Munteanu, serie pe care din ce înțeleg la momentul respectiv autorul a vrut să o încheie, dar pe care ulterior a continuat-o cu romanul Reziliență – cel care mi-a ajuns  în mână prima dată.

Ideea e următoarea – seria are 6 cărți, dar cărțile se pot citi separat fără probleme, o chestie pe care eu chiar am făcut-o, deși recunosc că mă bate gândul ca la un moment dat să reiau aventurile lui Stelian și să le las să curgă omenește, nu atât de haotic cum am făcut-o până acum – ultima, prima, a doua, a patra. Ce vreau mai exact să spun e că seria asta este genul de serie pe care chiar vrei să o recitești peste ani.

Revenind la Patimile doamnei minstru mi s-a părut mișto să aflu că și-a așternut primele rânduri la sfârșit de 2011 și a luat o pauză pentru a-i da voie romanului Ultima fotografie să apară, iar chestia asta a fost cu atât mai mișto de aflat cu cât am simțit în prima parte a cărții vibrația din Ultima fotografie – roman pe care s-a întâmplat să îl citesc tot în 2021.

Cumva am simțit că pe Stelian îl bântuie Alexandru Zaharia, în vreme ce peste doamna ministru se suprapune imaginea Dianei și cumva am simțit prezentă și ideea de a te îndrepta spre Capul Bunei Speranțe – în caz că ești curios ce tot bat câmpii apasă aici ca să te teleportezi spre recenzia romanului Ultima fotografie.

Dar Patimile doamnei ministru – chiar dacă mai nostalgic decât celelalte romane din serie – nu e un roman de dragoste, e un roman despre spioni și crime care cer cu încăpățânare să fie rezolvate pentru că nu te lasă să dormi noaptea – pe mine cel puțin nu m-a lăsat.

Este totodată un roman care te plimbă mult, ca mai toate romanele scrise de Bogdan Hrib și care m-a făcut, deși n-am fost niciodată înainte interesată să ajung în Danemarca, să-mi pun pe lista de rezoluții un city break în Copenhaga.

Tot cartea asta m-a făcut să mă strâmb de fiecare dată când cineva și-a comandat cafea și bere în combinație, o chestie care s-a întâmplat mai des decât mi-aș fi dorit. Zău, nu pot să pricep cum poate cineva să bea cafea la bere sau bere la cafea și de ce ar vrea să le chinuiască într-o astfel de combinație.

Iar acum revenind la chestii mai serioase: povestea a fost demențială, Toni m-a făcut să vreau să-i dau hug, perioada aia de 2013-2014 descrisă de autor prin ochii lui Stelian Munteanu mi-a trezit emoții ciudate – n-am trăit vremea respectivă prin prisma isteriei din media, a jocurilor politice sau a datoriilor care se adună, dar a fost o vreme în care m-am confrutat cu decesul cuiva apropiat și cu fundături aiurea rău la nivel afectiv.

Ce mi-a plăcut:

Partea a doua de la prima la ultima virgulă. Copenhaga lui Toni Demetriade, Toni care cumva m-a atras ca personaj încă de la început mai mult decât Munteanu, forța – cred că e un roman care tocmai prin faptul că își dă voie să fie sensibil devine mai plin de forță – twist-ul, deși l-am mirosit, sau poate tocmai pentru că l-am mirosit, a fost de film. Și dacă tot vorbim de film, felul în care Bogdan Hrib își scrie romanele în așa fel încât cititorul are senzația nu doar că le citește, ci că le urmărește pe un ecran.

Ce nu mi-a plăcut:

Cafeaua în combinație cu berea.

Cui recomand Patimile doamnei ministru:

Nu îl recomand mamei ca ea deja l-a citit și m-a bătut și pe mine la cap să pun mâna pe el mai repede. Îl recomand însă amatorilor de crime, spionaj și suspans. Îl recomand nostalgicilor. Îl recomand celor care încă n-au citit nicio carte din serie – cred că ar fi mișto să înceapă cu asta. Îl recomand femeilor, sunt convinsă că le-ar plăcea mult Patimile doamnei ministru, mai mult decât oricare alt roman din serie – aici vorbesc strict despre cele citite de mine, nu includ Somalia, mon amour și Ucideți generalul. Îl recomand celor care au chef de o lectură care te prinde bine, te face să uiți de somn și te trece prin multe emoții.

Și mă opresc aici pentru că deja am scris mai mult decât are cineva chef să citească și nici măcar nu sunt sigură cât sens are ce-am tot înșirat eu, dar vreau să cred că dacă îți faci timp să citești o să înțelegi că am dat din una în alta pentru că mi-a plăcut tare de tot romanul lui Bogdan Hrib pe care îl găsești aici cu o reducere de 20%.

XOXO