Anul trecut, când am adus cărțile și muzica laolaltă într-un articol, cineva mi-a scris că i-ar plăcea ca lista să rămână deschisă, motiv pentru care, astăzi, mai vin cu niscaiva romane muzicale musai de citit și de iubit. Și mai vin și cu întrebarea: la voi se aude muzică pe fundal atunci când citiți sau preferați un cadru liniștit?
Fidelitate – Marco Missiroli
Fidelitate e genul de roman care vine cu emoții, cu decizii, cu nostalgii și despicări de fir în paișpe, vine cu plimbări pe străduțe vechi, cu referințe culturale, cu muzici și dor de scris. E povestea a patru personaje: Carlo, Margherita, Andrea și Sofia – el, ea, celălalt, cealaltă, o poveste despre fidelitatea în cuplu și fidelitatea față de tine însuți.
”Punctele de suspensie sunt un semn de slăbiciune: scriitorii le folosesc dacă au îndoieli în pagina lor.”
Se savurează, nu se citește, cu vechile acorduri pe fundal: Francesco de Gregori, Rino Gaetano, Domenico Modugno, Lucio Dalla.
Iubita mea, Sputnik – Haruki Murakami
Muzica e întotdeauna prezentă în romanele lui Murakami. Dacă dată trecută am citit Pădurea norvegiană cu Beatles pe fundal, Iubita mea, Sputnik a venit cu acorduri clasice care susțin în mod splendid povestea în care magia și realitatea se îmbină armonios.
“Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viața noastră și-ar pierde până și imperfecțiunea.”
Dacă citești Iubita mea, Sputnik, metafora asta a singurătății, citește-o cu baladele lui Brahms pe fundal. O combinație dumnezeiască! Bonus: Violeta lui Mozart, Prokofiev – Dance of the Knights, puțin Ravel și Schumann – Fantasie.
Spulberatic – Anca Vieru
Spulberatic alternează timpuri și încearcă să reconstituie adevărul din bucățile de suflet ale protagoniștilor, bucăți de suflet aruncate de autoare pe foaie cu o măietrie răvăștioare. Spulberatic este un mănunchi de amintiri pline de magie.
”Succesul se cuantifică în senzațiile pe care ți le dă o operă, nu în vânzări.”
Spulberatic se gustă cu Andantele din Concertul 21 de Mozart și se aromează cu sonatele și interludiile lui John Cage. Enjoy!
În numele porcului – Pablo Tusset
Avem trei planuri care pleacă de la o pictură de Bosch – Grădina desfătărilor umane, cu paradisul la stânga, pământul în centru și infernul la dreapta. Avem discuții despre psihopați, cultură pop, personaje pestrițe. Avem acțiune, mister, umor negru. Avem un roman excentric care cere muzică pe fundal.
”A fi scriitor e ca și cum ai fi o prostituată: până nu ești plătit pentru munca ta nu te poți considera ca atare.”
De ascultat Pixies – Where Is My Mind? și orice piesă din soundtrack-ul de la Fight Club În Infern și Tom Waits Pe pământ. În Paradis ascultă ce vrei sau lasă liniștea să vorbească.
Sotia din Paris – Paula McLain
Anii ’20, Paris, cafenele, călătorii în căutarea succesului, nopți nebune, amantlâcuri, artiști, cadru boem, cam tot ce poate fi mai seducător. Soția din Paris e genul de lectură care necesită un cadru anume.
“A fi chic ajunsese tot mai des să însemne o tunsoare scurtă, băieţească, unghii lăcuite în culori tari şi porţigarete de fildeş incredibil de lungi.”
Nora Bayes – Make Believe, dar e musai de condimentat și cu ceva jazz, pentru atmosferă: Louis Armstrong & Kid Ory – Ory’s Creole Trombone, Bessie Smith – Trombone Cholly, Ella Fitzgerald – Moon Ray.
Frumoșii învinși – Leonard Cohen
Încă îl citesc pe Cohen cu Frumoșii lui învinși pentru că, de ce să nu recunosc, e o lectură care mă tulbură, mă poartă pe culmile disperării. Aș vrea s-o dau gata pentru pasajele ei lirice, dar mă împotmolesc mereu. Haotică, joyceană, transcendentală, ar intra mai bine dacă te-ai ameți înainte cu ceva, măcar cu muzică.
”Doar un singur lucru îl făcea fericit, dar acum, fiindcă l-a pierdut, orice lucru îl face fericit.”
Eu am tras pe nas ceva shamanic ecstatic dance.
Vanessa mea cea întunecată – Kate Elizabth Russell
Vanessa e una din lecturile mele recente. Lolită modernă, zic unii. Pachet de dinamită, zic alții. Pentru mine o lectură care îmbină frumos forța și sensibilitatea. Venessa frustrează, revoltă, înduioșează. N-avem explozii cum promite Stephen King. Nici poezie ca la Nabokov. Pedofilia e pedofilie. Abuzul e abuz. Negarea e negare. Trauma e traumă. Vindecarea e un drum greu pe care îl parcurgi zi după zi, pas cu pas.
”Astfel de bărbați știu cum să aleagă, înțelegi ce zic? Sunt adevărați prădători. Știu cum să privească turma și să îi aleagă din rândurile ei pe cei slabi.”
Deși în carte este menționată des Fiona Apple, eu am preferat-o pe Lana del Rey. Mi se pare mult mai reprezentativă, iar Gods & Monsters e o piesă musai de ascultat în timp ce-o parcurgi pe Vanessa.
XOXO
Lasă un răspuns