Într-o după-amiază un pescar informează poliția că o fetiță moartă s-a prins în năvodul lui. La prima vedere pare că a fost un accident și că fetița pur și simplu s-a înecat în mare. Dar medicii legiști nu vor întârzia să ofere o nouă ipoteză: plămânii fetiței, spre surprinderea tuturor, nu conțin apă sărată.

Titlu: Cioplitorul în piatră

Autor: Camilla Läckberg

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Număr pagini: 597

An apariție: 2011

Traducător: Simona Țențea

Cioplitorul în piatră este cea de-a treia carte din seria Fjallbacka, serie care îi are în centru pe Patrik Hedstrom, polițist, și pe soția acestuia Erica Falck. Acțiunea este plasată, după cum spune și numele seriei, în orășelul Fjallbacka, o stațiune turistică de pe coasta Suediei, care se întâmplă să fie și locul de naștere al autoarei.

Camilla Läckberg s-a născut în 1974 și înainte de a deveni cea mai populară scriitoare suedeză de romane polițiste, a lucrat ca director de marketing. Nu s-a gândit niciodată că decizia de a se înscrie la un curs de creative writing  va fi primul pas spre succesul răsunător ca autoare.

Dar să ne întoacem la roman… Dacă la sfârșitul Predicatorului, Erica era însărcinată, în Cioplitor, ea și Patrik sunt deja fericiții părinți ai unei fetițe de două luni, Maia. Nu este deci de mirare că pentru polițistul nostru cazul Sarei – fetița din vecini, găsită moartă – este unul cât se poate de delicat.

Împreună cu colegii săi, Patrik cercetează fiecare pistă posibilă, încercând să dezlegele ițele unei enigme pe cât de veche, pe atât de întunecată. Curând orășelul lor liniștit este întors pe dos și atmosfera tihnită se risipește, căci o serie de vecini încep un război în mijlocul căruia poliția se trezește prinsă.  

Ce îmi place mie la Camilla Läckberg?

În primul rând o admir pentru că știe să construiască povești în care nimic nu e lăsat la voia întâmplării, iar treaba asta mi se pare a naibii de complicată atunci când te înhami să scrii sute de pagini și dai viață unei infinități de personaje care, culmea, sunt nemaipomenit de credibile și au întotdeauna o foarte mare greutate. Totul se pupă în romanele ei, totul se leagă, toate detaliile alea care pot părea neimportante își au întotdeauna rostul lor.

Îmi place totodată amestecul de realism și analiza psihologică din romanele autoarei. Temele pe care le abordează Läckberg sunt de actualitate, sunt probleme ale societății moderne în care e imposibil să nu te regăsești.

Îmi place că avem trecut, avem povești de altădată, avem consecințe ale unor greșeli de demult. Sămânța udată dă roade astfel încât, ce a fost nu a fost, rămâne în timp și îl influențează pe aici și acum. Deși poveștile care leagă trecutul de prezent sunt scurte, esența se află în ele și pe măsură ce avansezi cu lectura începi să descoperi motivele din spatele crimei, motive pe care e tare greu să ți le imaginezi oricât ai fi tu de creativ.

Un alt plus merge la tensiunea pe care autoarea reușește să o creeze. Capitolele cuprind mai multe secvențe în care diferite personaje fac tot felul de nefăcute. Treaba e că toate secvențele astea, destul de scurte de altfel, se termină tot timpul brusc și fix când au atins punctul culminant și tu te pregăteai să pariezi că vei afla ceva cât se poate de suculent. Neah, nici vorbă, așa ceva nu se întâmplă, deci te vezi obligat să treci la următorul capitol, sperând că cineva se va îndura de tine și-ți va face mărturisirile pe care le aștepți cu tensiunea ajunsă în tavan și mai sus de el.

De ce i-am acordat 5 * Cioplitorului?

Probabil pentru că oarecum m-am identificat cu subiectul și pentru că anumite personaje mi s-au părut familiare. Care a fost de fapt subiectul? Copiii și părinții, sau mai exact relațiile dintre aceștia. Felul în care părinții își văd copiii și felul în care îi afectează pe aceștia viziunea adulților din viața lor.

Dar Cioplitorul spune mai mult de atât. Vorbește despre familiile disfuncționale, despre copiii abuzați, despre copiii cu diferite afecțiuni – Asperger, DAMP, ADHD, etc – vorbește despre adulter, despre pedofilie, despre fanatism religios, despre depresia postnatală și despre violența domestică.

Totodată povestea din trecut prezintă destinul unei femei borderline – sau cel puțin eu așa am văzut-o – și este incredibil de puternică prin mesajul pe care îl transmite.

M-a fascinat felul în care autoarea și-a lăsat personajele să-și spună oful, să-și prezinte motivele, scuzele, lăsându-l pe cititor să intre în mințile lor compromise, uneori chiar ruinate complet. Citind am văzut tendința omului de a da mereu vina pe ceilalți, de a se sustrage de la responsabilități, de a arăta mereu cu degetul spre alții. Scuze nu ne lipsesc, vinovați vom găsi mereu, iar rezultatul e o lume plină de ființe plecate cu sorcova care fac rău oamenilor din jur pretextând că și lor li s-a făcut înainte sau, și mai grav, fac rău convinși că fac bine.

În încheiere vreau să recomand thriller-ul ăsta psihologic nu doar iubitorilor de gen, ci tuturor celor interesați de o lectură complexă. Iar dacă ați citit deja cartea, vă aștept cu păreri.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

O carte pentru fiecare an – 31 de recomandări cu suflet

Anul ăsta am vrut să îmi sărbătoresc ziua adunând laolaltă cărțile cu suflet care mi-au ținut companie de-a lungul vieții. Am parcurs lecturile astea, alături de altele, mai mult sau[...]

Joe R. Lansdale – Iulie însângerat (recenzie)

În toiul nopții niște zgomote puternice îi trezesc pe Richard Dane și pe soția lui Ann. Când merge să vadă despre ce e vorba, Richard dă peste un spărgător care s-a strecurat în[...]

Vrei să râzi? 5 Romane medicament împotriva depresiei

Un chinez pe bicicletă – Ariel Magnus Se ia una bucată chinez mititel şi piroman şi se suie pe bicicletă. Se trimite la incendiat magazine de mobilă şi BooooM! Avem acţiune, avem[...]