Rămâi cu mine – Ayobami Adebayo
Rămâi cu mine, dacă nu mă înșel, este prima carte citită în 2020 și totodată genul de lectură pe care mi-ar fi greu să mi-o șterg din memorie. M-a mușcat de inimă, m-a umplut de revoltă, m-a făcut să strig în mine de atâta nedreptate, dar m-a și fermecat prin culoare, prin forță, prin exotism, prin felul în care autoarea, o femeie de-o vârstă cu mine, a reușit să aștearnă între coperte universul feminin în toate puterea, durerea, splendoarea și gloria lui. Mai multe despre carte am scris aici.
Fidelitate – Marco Missiroli
Pentru că de câțiva ani încoace mi-am propus să fiu mai atentă la literatura italiană, în 2020 l-am descoperit pe Marco Missiroli. Fidelitate a fost genul de lectură parcursă cu lentoare, a stat mult cu mine. Începută înainte de lockdown, terminată în primele zile ale lui aprilie, trăită profund, iubită potolit. Mi-a fost greu să scriu despre ea și am impresia că, deși am scris mult, n-am fost în stare să aștern emoțiile pe care le-a aruncat în mine romanul lui Missiroli cu toate amintirile pe care mi le-a stârnit. Acum aștept adaptarea lui pe micile ecrane și poate un alt roman semnat de autor. Recenzia o găsiți aici.
Logodnica – Doina Ruști
Logodnica doare pentru adevărurile ei, te face să zâmbești prin umorul ei, te răvășește prin frânturile de poezie și te poartă pe culmile disperării prin fantasmele de care se agață. Logodnica a mijlocit cea de-a treia întâlnire dintre mine și Doina Ruști, întâlnirea care m-a atins cu adevărat, definitiv. Am adunat câteva gânduri despre ea aici.
Necunoscuta din Tanger – Christine Mangan
Necunoscuta din Tanger se află pe lista celor mai iubite pentru că mi-a depășit cu mult așteptările fiind de departe cel mai bun thriller contemporan citit de mine până în prezent. Totodată mi-a amintit de două dintre lecturile mele preferate – Rebecca lui Daphne du Maurier și Talentatul domn Ripley de Patricia Highsmith. Mai mult, să fiu în Tangerul anilor ’50, m-a făcut să vibrez, iar angoasa lui Alice a fost atât de minuțios redată de autoare încât într-un anumit punct a ajuns să se instaleze și în mine. Un roman viu, un roman care m-a bântuit de-a lungul celor 320 de pagini. Mai multe despre el am povestit aici.
Soția din Paris – Paula Mclain
Soția din Paris este prima carte care mi-a stârnit dorința de a-mi crea pe parcursul lecturii o colecție de mood boards. Am simțit că imaginile pot să descrie ce simt vizavi de carte mai bine decât ar fi făcut-o cuvintele. Găsești ”grozăvia” aici, în caz că ai vreun interes. Dincolo de asta pot spune cu mâna pe inimă că n-am avut vreun dubiu că romanul Paulei Mclain mă va îndrăgosti. Am pornit la drum cu interes și așteptări uriașe, în ciuda faptului că romanul se vrea a fi unul de dragoste. Citisem cu ani în urmă – pe același subiect – Sărbătoarea continuă, cartea de memorii a lui Hemmingway, carte pe care o consider și astăzi una din cele mai bune lecturi parcurse vreodată, așa că se înțelege de unde așteptările. Îi mulțumesc Luisei Ene pentru recomandare, prin ea am aflat de Soție, o soție care, dincolo de toate, mi-a plăcut prin simplitatea ei și prin vibe-ul fresh.
Captivul – Dora Pavel
Captivul este ultima lectură din 2020 și certitudinea c-am încheiat anul cum se cuvine. N-o mai citisem pe Dora Pavel, dar știu sigur c-am s-o mai citesc. Halucinant roman, vrăjitorească scriitură, adâncă, monstruos de vie. E o scenă în carte, cea a acrobatului, care m-a dus aiurea cu gândul la Il Matto din La Strada lui Fellini, film care m-a răscolit profund, deși într-un mod complet diferit de romanul Dorei Pavel cu accentele lui de thriller, cu voluptatea lui, cu fantasmele, adâncimile și întunecimile lui. A fost mai mult o incantație decât un roman, m-a absorbit cu totul și știu c-o să mă bântuie o vreme.
Atlasul fericirii – Helen Russell
Cartea asta a fost nu doar o porție de fericire, dar și cumva o lecție de empatie. Să te plimbi, cu mijlocirea ei, prin atâtea țări, să faci cunoștință cu atâtea culturi, să vezi că oamenii, oriunde s-ar afla ei, au propriul cult al fericirii și că fericirea asta zace de fapt în frumos și în lucruri mici, indiferent de poziția pe care o ocupă un popor sau altul pe harta lumii, te umple de zâmbet și optimism, dar și de un soi de curiozitate când se întâmplă să rezonezi profund cu concepte de viață despre care n-ai avut habar că poartă un nume. Aici găsești câteva dintre conceptele astea mișto, mai exact cele care mi-au făcut mie sufletul să vibreze.
Piranha: Copiii Camorrei – Roberto Saviano
În 2020 Roberto Saviano i-a luat locul Elenei Ferrante în topul meu cu o poveste din inima Neapolelui. De la primele pagini Piranha m-a lovit în plex. Mi s-a părut feroce, revoltătoare, magistral scrisă. Saviano scrie profund, dintr-o bucată, nu se ferește de o anume brutalitate a limbajului. Povestea lui despre copiii maturizați precoce, despre copiii fără copilărie care, obligați de mediu, constrânși de lipsuri sau în căutare de modele cool, ajung să comită acte de violență extremă și să se pună în pericol, este șocantă și dureroasă. Cartea e una Musai, o găsiți pe site-ul editurii Art.
În noapte – Haruki Murakami
Recunosc că inițial pe lista celor mai iubite s-a aflat Iubita mea, Sputnik, dar, spre sfârșitul lui 2020, mi-a picat în mână În noapte și, cu toate că este cea mai pusă la pământ carte a autorului, este cea care mie mi-a plăcut cel mai mult din cele citite până acum. A fost un roman de stare, de măcinat idei la miez de noapte, cu jazz pe fundal. S-a citit repede, dar cam tot ce scrie Murakami se citește repede, pentru că are acel ceva care te absoarbe. Poate și trimiterea la Aphaville mi-a influențat preferința, poate plimbările prin parc la miez de noapte, plimbări care îmi sunt atât de familiare, poate discuțiile despre vrute și nevrute, discuții aiurea care se transformă în discuții cu miez, poate insomniile, poate oglinzile, poate umbrele, sunt o grămadă de motive pentru care În noapte e una din cele mai iubite 10 de anul ăsta.
Pe firul de păianjen al memoriei – Cella Serghi
Închid lista cu Pe firul de păianjen al memoriei, de departe cea mai iubită și profund simțită lectură din 2020. Am mai spus deja, cartea Cellei Serghi m-a făcut să mă simt: imens tristă, profund recunoscătoare, tulburător fericită. M-a învăluit cu dor sfârșietor de Mirona, cu chef s-o regăsesc pe Diana pe plajă la Mangalia, m-a învăluit cu empatie față de zbaterile omului care vrea să creeze, dar vrea în același timp să supraviețuiască. Mi-a dat un drag nespus de Rebreanu și m-a făcut să-mi amintesc cât sunt de ingrată c-am început de trei ori Adam și Eva și nu l-am terminat niciodată. M-a făcut să-mi regăsesc dorința de scris, prăfuită și uitată într-un sertar, și totodată m-a făcut să înțeleg cum și de ce am creat eu de la primul paragraf o conexiune atât de profundă cu autoarea asta. Crezusem ani de zile că e scriitoarea mea preferată, dar am înțeles că mi-e mai degrabă un fel de suflet pereche.
Completez lista cu Reziliență de Bogdan Hrib, roman din seria Stelian Munteanu și Plan diabolic de Rodica Ojog Brașoveanu, roman din seria Minerva Tutovan. Am petrecut în compania lor un timp foarte plăcut, m-am distrat, m-am relaxat, dar în același timp am stat ca pe ghimpi și-am tot învârtit rotițe pentru a reuși să prind criminalul înaintea poliției. Despre Reziliență am scris mai multe aici, în caz că ești curios.
Tu ce lecturi ai pus pe lista celor mai iubite în 2020?
XOXO
Lasă un răspuns