Mai înainte de toate trebuie să spun că este pentru prima dată când dau peste S.H. şi întâlnirea a fost cât se poate de plăcută. Avem patru personaje principale şi 2 poveşti ce se împletesc în una singură. Scriitura este fină, plăcută, şi are o încărcătură întrucâtva poetică, ne plimbă din anii ’60 până în zilele noastre, din Italia de după război, în Londra prezentului. Este o călătorie prin viaţă, moarte, artă şi istorie.

1476038419685

În Italia anilor ’60, Signor Giorgio, un pictor de naturi moarte, trăieşte obsedat de redarea pe pânză a relaţiilor de lumini şi umbre dintre obiecte. Pictorul suferă de cancer şi scrie într-un jurnal în timp ce îşi aşteaptă sfârşitul. La moartea lui, o fostă elevă, Annetta, acum oarbă, îi îngrijeşte mormântul încercând să se adapteze şi să înţeleagă lumea pe care nu o mai poate vedea. Ani mai târziu, în Cumbria, Peter, un pictor celebru, aflat în preajma bătrâneţii, îşi analizează propria viaţă, amintindu-şi tinereţea zbuciumată trăită în America pe vremea când se afla la studii. În Londra zilelor noastre, fiica lui, Susan, fotograf şi curator al unei săli de expoziţii se confruntă cu moartea fratelui ei geamăn, Danny, şi găseşte refugiu în sexul ocazional cu soţul angajatoarei sale.

Pe parcursul lecturii gândul mi-a zburat de câteva ori spre Bertolucci şi două din filmele lui care se întâmplă să fie şi preferatele mele. Am simţit o notă de Stealing Beauty în aroma Italiei rurale, iar legătura gemenilor Danny şi Susan mi-a amintit de visătorii: Théo şi Isabelle.

1476038500036

PRESS PLAY:

Cum să pictezi un mort a fost genul de carte care m-a atras din primul moment atunci când am pus mâna pe ea în librărie. Nu ştiu dacă titlul a fost de vină, ori coperta, ori pur şi simplu un fel de chimie între două visări: a mea şi a scriitoarei.

Să-i dau notă nu pot. Sunt chestii în viaţă care nu se notează şi nu se explică. Se mângâie, se devorează, se trăiesc cu ochii minţii în timp ce pe fundal fac dragoste Vivaldi şi Beatles. Curioasă  împreunare de armonii, cu spor la dat pagina şi nerăbdări pe burice de degete. Iar la final m-am trezit fremătând un Gata?! nedumerit, căci cartea a ţinut prea puţin ca să mă satisfacă deplin. S-a terminat prea din scurt şi m-a lăsat cu oarece semne de întrebare. A venit şi a plecat aşa cum vine şi pleacă tot ce e bun.

 

Cei interesaţi găsesc Cum să pictezi un mort pe litera.ro.

XOXO

semnatura1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]