„Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. Uite-aşa. La început este un an de pasiune, pe urmă un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.”

„În primul an spui: Dacă mă părăseşti mă omor.

În al doilea an spui: Dacă mă părăseşti o să sufăr, dar o să îmi treacă.

În al treilea an spui: Dacă mă părăseşti desfac o sticlă de şampanie.”

Dragostea durează trei ani este o carte care se citeşte într-o noapte – de preferat o noapte din aia în care nu te ia somnul – curge cu repeziciune şi nu îţi aţâţă prea mult imaginaţia; cu alte cuvinte, este o carte perfectă pentru momentele de insomnie când trebuie să îți găseşti neapărat o ocupaţie, dar nu ai prea mare chef să meditezi asupra vieţii. Scriitura, lipsită de profunzime şi de umor, ( cu toate că se vrea nostimă) nu m-a plictisit, dar nici nu mi-a provocat cine ştie ce efect.  Cuvintele tari, ca să le zic aşa, nu m-au scandalizat. Oricât s-a străduit scriitorul să frapeze prin limbaj schema nu prea i-a ieşit, cel puţin în ce mă priveşte. Totuşi, cinismul, sinceritatea şi anumite reflecţii ale autorului, mi-au fost simpatice la un moment dat, fără să mă dea neapărat pe spate.

“A fi singur a devenit o boală ruşinoasă. De ce oare fuge lumea de singurătate? Pentru că ea te obligă să cugeţi. În zilele noastre, Descartes n-ar mai scrie „Cuget, deci exist”.

Ar spune: „Sunt singur, deci cuget”.

 Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist.”

“Iată marea dramă a societăţii noastre; nici măcar bogaţii nu mai stârnesc invidia. Sunt graşi, scârboşi şi vulgari, nevestele lor au liftinguri, copiii lor se droghează, ei se duc închisoare, au gusturi de ţoape, pozează pentru Gala. Bogătașii de azi au uitat că banul e un mijloc şi nu un scop.”

“Sexul e o loterie: două persoane pot adora să facă treaba asta cu altcineva, dar să nu simtă plăcere împreună. E o chestiune de epidermă, adică o nedreptate ( ca toate lucrurile care au legătură cu pielea: rasismul, acneea…)”

Personajul principal nu sclipeşte prin nimic, ci oscilează în permanenţă între a fi un blazat futăcios şi un măgar plângăcios, pierdut în ceaţa ideilor lui fixe. Marc Marronnier, pe numele lui, este un tip superficial, sau hai să îi spunem monden, care a ajuns la vârsta de 30 de ani fără să aibă nici cea mai mică idee despre femei şi relaţii. Marc suferă din dragoste, zice el, se divorţează de soţie după trei ani de căsnicie insipidă, incoloră, inodoră, şi cerşeşte mai multă atenţie de la amanta lui, Alice, destul de măritată şi ea. Eroul ăsta, pe lângă imatur şi beat în permanenţă, este atât de patetic încât îţi provoacă greaţă. Totuşi, alături de Alice, venită probabil direct din ţara minunilor, Marc devine un omnisexual, adică o fiinţă capabilă să se iubească crunt cu tot ce mişcă şi nu mişcă, inclusiv cu florile din ghiveci. Pe scurt Marronier al nostru are o inimă largă şi iubeşte tot ce vede cu ochii, fără să poată rămâne îndrăgostit şi fidel prea multă vreme, pentru că, ne anunţă el încă din primele pagini ale cărţii, statisticile arată clar că dragostea e condamnată din faşă să nu dureze mai mult de 3 ani.

„N-o să mă satur în veci: când îmi place o fata, vreau să mă îndrăgostesc de ea; când sunt îndrăgostit de ea, vreau s-o sărut; când o sărut, vreau să mă culc cu ea; când mă culc cu ea, vreau să trăim împreună într-un apartament mobilat; când trăim împreună într-un apartament mobilat, vreau să mă însor cu ea; după ce mă însor cu ea, întâlnesc o altă fată care îmi place. Bărbatul este un animal nesatisfacut, care ezită între mai multe frustrări.”

Cu toate că nu aveam mari aşteptări de la cartea asta am decis să pun mâna pe ea din pricina tam-tamului ce s-a făcut în jurul ei. În timp ce unii au fost scandalizaţi de ideea că dragostea durează trei ani, când ea, chipurile, durează o veşnicie, alţii au catalogat cartea ca fiind una nonconformistă, cu o scriitură savuroasă şi fără perdea. După mine însă, romanul lui Frederic Beigbeder nu e nici blasfemie, nici deliciu, este un talmeş-balmeş tânguitor şi în acelaşi timp miserupist. Partea bună este că, neavând prea mari aşteptări de la lectura asta, nu am rămas nici cu dezamăgiri.

Dacă sunteţi interesaţi sau curioşi să o citiţi, cartea se găseşte pe elefant.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]