Iubirea la distanță – Adam și Louise în Elixirul dragostei
”Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…”
Iubirea dintre Adam și Louise e iubirea unor foști iubiți care s-au hotărât să pună între ei distanța. Rămași, zic ei, prieteni, cei doi păstrează legătura prin intermediul mail-urilor, luptând cu ei înșiși, cu propriile prejudecăți și proiecții vizavi de ce cred ei că înseamnă cu adevărat iubirea. Povestea lor curge printre șicane, mici farse, dulcegării, cinisme și salturi surprinzătoare de la o emoție la alta.
Iubirea platonică – Diana și Petre Barbu în Pânză de păianjen
Deși neconsumată, sau poate tocmai pentru asta, căci rămâne la nivel de ideal, iubirea Dianei pentru pictorul Petre Barbu mi s-a părut cea mai cu miez din roman, nu doar pentru că m-a dus cu gândul la iubirea Cellei Seghi pentru Camil Petrescu, ci pentru că o găsesc mult mai încărcată de fiori și emoții decât pe cea trăită alături de Alex Dobrescu, bărbat căruia Diana îi atribuie inconștient gesturile și privirea tristă a primei ei iubiri.
Iubirea clandestină – Hannah și Robbie în Casa de la Riverton
Iubirea dintre Hannah și Robbie, e probabil una din poveștile mele preferate de iubire, în parte datorită epocii în care se consumă, în parte datorită protagoniștilor care mi-au plăcut mult, atât luați împreună, cât și separat. Pătimașă și tragică, plină de suișuri și coborâșuri, de provocări și de spaime, povestea celor doi a fost romantică fără să fie nici măcar pentru o secundă siropoasă.
Iubirea adolescentină – Lila și Nino în Povestea noului nume
Am crezut, în urmă cu doi ani când am citit tetralogia Elenei Ferrante, și o mai cred și astăzi, că Nino e unul din cele mai detestabile personaje masculine din literatură, dar dragostea aia care se înfiripă între el și Lila pe plaja din Ischia m-a furnicat pe buricele degetelor și nu mi-a dat voie să las cartea din mână. Mi-a amintit de iubirile adolescenței și m-a făcut să mă trezesc zâmbind tâmp în nenumărate ocazii.
Iubirea conjugală – Yejide și Akin în Rămâi cu mine
”Ce s-ar alege din dragoste dacă n-am forța la maximum adevărul, fără aceste versiuni îmbunătățite ale noastre pe care le afișăm ca fiind singurele existente?”
Povestea dintre Yejide și Akin e povestea multor cupluri care se răcesc pe măsură ce timpul și greșelile se adună. Iubirea celor doi e iubirea în care se amestecă terți, în care părinții pun întrebări prea des sau se grăbesc să dea sfaturi. Yejide și Akin se iubesc, dar înțeleg iubirea cu totul altfel și nu sunt capabili să își comunice unul altuia ce simt. Te disperă să treci alături de ei prin toate încercările, nu poți să pui partea niciunuia dintre ei, dar cumva îi înțelegi, simți părere de rău în fața iubirii care se consumă pentru că povestea e prea vie și prea reală și știi că pe undeva, cândva, la un moment dat, ai mai dat peste un Akin și o Yejide.
Iubirea vinovată – Zuleiha și Ignatov în Zuleiha deschide ochii
Povestea dintre Zuleiha și Ignatov e povestea aia care îndură multe și se transformă mereu, e iubirea aia care doare, sfâșie, te apasă, dar e atât de frumoasă tocmai prin drama ei că aproape că ți se umezesc ochii urmărind-o de aproape. Am avut emoții mereu și cumva mi-a fost teamă să-mi fac iluzii că pasiunea celor doi va lua o formă mai concretă, că lucrurile se vor așeza, deși undeva în adâncul inimii mi-am dorit mereu să-i văd împreună și să asist la un final fericit.
Iubirea dinamită – Troy și Tosca în Black out
Troy și Tosca sunt cuplul ăla exploziv, sexy și fără obligații, în care protagoniștii se simt bine, trăiesc momentul și ajung să se implice mai mult decât plănuiseră inițial. Importantă în carte nu e iubirea lor, ci povestea în sine, plină de intrigi, aventură și lovituri de scenă, iar cuplul îl are pe vino încoace numai pentru că aduce împreună doi parteneri alunecoși de la care nu știi niciodată ce să aștepți.
Iubirea adăpost – Ema și Victor (Măștile fricii)
Victor e băiatul ăla bun, colacul de salvare, refugiul, nu e picant, așa că ți se pare neimportant. Ema e femeia care nu s-a maturizat afectiv, femeia care a rămas la stadiul de fetiță traumatizată de un tată alcoolic, e femeia care se agață de băiatul bun atunci când simte că alunecă pe panta degradării și nu se poate salva de una singură. Povestea lor nu e nici romantică, nici frumoasă, nu vine cu scântei sau fluturași, e prea ca în viață, prea ca în realitate ca să te emoționeze, dar te lovește din plin și cu forță, căci e povestea pe care o întâlnești cel mai des.
Vouă ce povești de iubire v-au intrat la suflet? Care e preferata voastră?
XOXO
Lasă un răspuns