Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți piezi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

Titlu: Fata cu palton roșu

Autor: Kate Hamer

Editura: Paladin

Colecția: Crime

Număr de pagini: 360

An apariție: 2019

Traducător: Alina Bogdan

Kate Hamer s-a născut în 1965 și și-a petrecut majoritatea vieții în Wales. A studiat istoria artelor la Universitatea Manchester, după care a lucrat mai bine de zece ani în televiziune. Terminarea unui masterat în Creative Writing în 2011 și câștigarea în același an a unui premiu galez pentru proză scurtă au impulsionat-o să scrie romanul Fata cu palton roșu, apărut în 2015. După succesul masiv de critică și de librării înregistrat de acesta, a mai publicat două cărți: The Doll Funeral (2017) și Crushed (2019).

Mi-am dorit Fata cu palton roșu încă de când am aflat că este în curs de apariție la Paladin pentru că mirosea de la o poștă a lectură numai bună de devorat. Cartea lui Hamer a ajuns în mâna mea în a doua zi de Crăciun – așa se întâmplă când ești cuminte – și a trecut rapid pe lista lecturilor pentru 2020. Nu a fost chiar printre primele cărți citite anul ăsta pentru că veneam după un 2019 plin de lecturi crime și am vrut cumva să mai gust și alte genuri. Dar, pe la începutul lui martie, odată cu instalarea primăverii, gândul mi-a zburat în mod constant spre ea, așa că am decis că e momentul să ne așezăm la o discuție.

Discuția a fost de departe una plăcută, deși n-aș putea spune că Fata cu palton roșu este un thriller, așa cum a fost catalogată și cum mi se promitea. Aș încadra romanul mai degrabă la categoria dramă psihologică sau mister. Suspansul nu lipsește, iar cartea se citește ușor, te intrigă și te face curios să descoperi deznodământul, fără să te țină însă cu sufletul la gură, așa cum ar face-o un thriller.

Romanul este scris la persoana întâi și urmărește trăirile protagonistelor – mamă și fiică – perspectivele lor împletindu-se într-o poveste intensă, tristă, care te revoltă. Mărturisesc că pe mine m-a revoltat nu doar povestea, ci și atitudinea celor două. Nu am reușit să empatizez cu ele, teama patologică pe care Beth o simțea înainte ca răul să apară în viața lor m-a sufocat, iar personalitatea lui Carmel m-a depășit.

Tremur și plâng după vechea mea viață: plimbări, Crăciun, grădină, prietenele mamei bând vin la masa din bucătărie, fierbătorul dimineața și doamna Buckfast în fața clasei. Dar cel mai mult o să-mi lipsească albastrul tandru din ochii mamei.

Pe principiul de ce ți-e frică, nu scapi, Beth o îndepărtează pe Carmel de ea în fiecare zi, facilitând cu atitudinea ei și cu secretele pe care le păstrează răpirea. Începând de aici, din momentul răpirii, autoarea se joacă mișelește cu mintea cititorului, iar treaba asta mi-a plăcut mult, deși nu am reușit nici pentru o clipă, pe tot parcursul lecturii, să mă detașez de sentimentul de revoltă și de dorința de a urla cât mă țin plămânii.

Ce mi-a plăcut la Fata cu palton roșu:

Mai înainte de toate mi-au plăcut mult titlul și coperta absolut genială. Apoi mi-a plăcut că Fata cu palton roșu nu a fost povestea clasică a unei răpiri. Mărturisesc că mă așteptam la o crimă sau, în orice caz, la un alt mobil al răpirii. Am fost deci cu adevărat surprinsă să aterizez într-o poveste care are un cu totul alt subiect decât cel așteptat. Nu vă spun care pentru că nu vreau să stric surpriza. Totodată m-a cucerit scriitura prin care autoarea a reușit să creeze o atmosferă de ireal. Mi-a plăcut subiectul central: relația mamă-copil. Și, nu în ultimul rând, mi-a plăcut intensitatea, abundența emoțiilor, faptul că am avut senzația că parcurg lectura de undeva din pântecele frustrării.

Ce nu mi-a plăcut:

Nu mi-a plăcut finalul sau mai bine zis nu mi-a plăcut faptul că romanul îți dă senzația de neterminat. Autoarea pare că se grăbește să își încheie povestea și nu se gândește cu câte semne de întrebare lasă cititorul. Sau poate că asta și-a dorit, nu știu. Ce știu, însă, e că mai așteptam un ceva cât de mic, ceva ce nu a venit.

Cui recomand Fata cu palton roșu:

În primul rând o recomand mamelor, în special celor care au o nevoie patologică de control. O recomand și fiicelor, de fapt femeilor în general. O recomand de asemenea celor în căutare de emoții puternice. Cartea lui Hamer te face să simți furie, neputință, frică, disperare, și nu te slăbește până la final.

Cei interesați găsesc cartea cu o reducere de 30% aici.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Petronela Rotar – Orbi (Recenzie)

Alexa, o tânără de 30 de ani, încearcă să se adune după câteva relații eșuate și o căsnicie traumatizantă, alături de Călin, un bărbat alcoolic și abuziv. Simplu și concis,[...]

13 autoare contemporane de citit cât stăm în casă

Camelia Cavadia Pe Camelia Cavadia am descoperit-o primăvara trecută și am citit-o deja cu două din cele trei romane ale ei. Am rezonat cu stilul autoarei încă de la prima lectură, iar[...]

Dragostea în toate formele ei în 8 romane musai de citit

Iubirea la distanță – Adam și Louise în Elixirul dragostei ”Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…” Iubirea dintre Adam și Louise e iubirea unor foști[...]