Carlo, un profesor de creative writing, și Margherita, o arhitectă devenită agentă imobiliară, formează un cuplu tânăr și fericit, în care fiecare partener este perfect conștient de frământările celuilalt. Se iubesc, însă în același timp au dorințe care trec dincolo de pereții dormitorului lor. Carlo tânjește după frumusețea liniștită a uneia dintre studentele sale, Sofia, iar Margherita visează la mâinile puternice ale fizioterapeutului ei, Andrea.

Titlu: Fidelitate

Autor: Marco Missiroli

Editura: Pandora M

Număr pagini: 240

An apariție: 2019

Traducător: Cerasela Barbone

Marco Missiroli s-a născut în Rimini, pe coasta Mării Adriatice, și acum locuiește la Milano, unde este redactorul-șef al unei reviste de psihologie și editorialist cultural pentru Corriere della Sera. A debutat ca autor în 2005 și a scris până în prezent șase romane. Fidelitate, cel de al șaselea roman, a primit premiul Strega Giovani în 2019 și este în curs de adaptare într-un serial Netflix.

Nu îmi este ușor să scriu despre Fidelitate. Mi-am petrecut vreo două zile internalizând idei, emoții, șamd, iar acum, când m-am așezat să scriu, îmi dau seama că aș prefera să păstrez tot cumulul ăsta pentru mine, că mi-e greu să-l ofer, că nu știu să-l ofer, că orice aș scrie, recenzia va fi lipsită de esență. Vreau totuși să recomand cartea asta, mi-ar părea rău să nu o recomand, să nu îi las și pe alții să afle mai multe despre ea, așa că pornesc muzica și încep.

După cum sugerează și titlul, Missiroli spune o poveste despre Fidelitate și despre sora ei, infidelitatea. Despre cum a fi infidel partenerului înseamnă uneori să îți rămâi fidel ție și viceversa. Fidelitatea e privită din două perspective, cea a femeii și cea a bărbatului, dar cumva dărâmă clișee pentru că nu merge pe rețeta femeia înșală cu gândul, bărbatul cu trupul, ci vine cu niște combinații mult mai complexe, cu niște explicații și despicări de fir în paișpe, cu niște nuanțe extrem de fine. Carlo și Margherita reușesc să te surprindă – sau, în orice caz, pe mine au reușit să mă surprindă. Totodată, Carlo mi-a dat niște lecții simpatice și a făcut să mi se aprindă niscaiva beculețe.

Carlo îi spusese că punctele de suspensie sunt un semn de slăbiciune: scriitorii le folosesc dacă au îndoieli în pagina lor. Apoi citise Rătăcirile fetei nesăbuite și-și dăduse seama că punctele de suspensie însemnau altceva. Ființele lui Vargas Llosa le folosesc ca etape pregătitoare de revoluții. Trei puncte pentru o învoială amoroasă. Trei puncte pentru o răscoală politică. Trei puncte pentru a seduce.

Fără să fie scrisă la persoana întâi, Fidelitate este o carte de introspecție. Urmărește zilele aparent banale și frământările a patru personaje: Carlo, Margherita, Andrea și Sofia. Undeva pe la jumătatea romanului se face un salt de zece ani în timp, iar cititorul este pus față în față cu schimbările pe care cei patru le-au suferit. Dar dincolo de cei patru și de alte câteva personaje secundare, un alt personaj cu greutate este însăși Italia. Acțiunea te poartă de la Milano la Rimini și din Rimini înapoi la Milano, dar poți să simți pulsul întregii Italii – orașe care se transformă, emigranți care își fac un rost într-o țară străină, italieni nemulțumiți de salarii și de oportunitățile care li se oferă, afaceri pe punctul de a da faliment, sacrificii pe care trebuie să le faci ca să cumperi o casă care va aparține de fapt băncii, exploatarea animalelor, lupte ilegale, vizite la ghicitoare. Iar la final realizezi cumva că problemele cu care se confruntă italienii, sunt de fapt problemele cu care se confruntă și românii, iar asta parcă te lovește și mai tare, căci e un fel de aducere aminte.

Plimbări la pas prin Milano

De fapt, Fidelitate a venit cu o mulțime de aduceri aminte. M-am văzut din nou prin cartierul chinezesc, în piața Domului, am simțit din nou ciuda că n-am reușit să calc dincolo de poarta impozantului Cimitero Monumentale, deși am trecut de cel puțin trei ori prin fața lui cu gând să intru. M-am bucurat să mă întorc pe străduțele alea alături de personaje pentru că, prin scriitura lui, Missiroli a făcut ca totul să se simtă viu.

Cu gândul la filmul Last Night

Nu știu de ce, dar, din primul moment, în imaginația mea Carlo a căpătat fața lui Guillaume Canet. Sau poate știu, undeva în subconștient am asociat lectura asta cu filmul Last Night și el tot despre fidelități și infidelități. Destul de probabil, căci altfel ar fi fost mai firesc și mai la îndemână să consider că personajul principal e însuși autorul Marco Missiroli, nostalgic după Rimini al lui, iubind cu pasiune Milano cel cosmopolit care i se transformă sub priviri.

La pachet cu muzici

Fidelitate are și-o muzică a lui, muzica nostalgicilor, a sufletelor puțin bătrâne care caută plăcere în vechile acorduri – Francesco de Gregori, Rino Gaetano,Domenico Modugno, Lucio Dalla – dar și în vechiul cinema, căci vine cu recomandarea unui film pe care îl văzusem cu doar o săptămână în urmă când l-am descoperit din nou printre rândurile lui Missiroli – Una giornata particolare.

Devenise conștient de ceva: că lumea exterioară – întâmplările, actualitatea și schimbările unei epoci – o să fie depășită de propriul timp interior – obsesia, intimitatea, mecanismele viscerale complicate – ca și cum dincolo de propriul ecosistem orice lucru ar păli.

Ce mi-a plăcut la Fidelitate:

Mi-a plăcut sufletul pe care nu se întâmplă să îl simt mereu în lecturile mele. Mi-a plăcut muzica, de fapt mi-au plăcut cam toate referințele culturale. Mi-a plăcut substratul social și psihologic al romanului. Mi-au plăcut amintirile care au venit la mine în timp ce parcurgeam lectura. Mi-a plăcut că Missiroli m-a dus să vizitez mormântul lui Fellini și al Giuliettei Masina. Mi-a plăcut coperta, Doamne, ce ochi răvășitori are!

Ce nu mi-a plăcut la Fidelitate:

Nu mi-a plăcut că descrierea de pe spatele cărții m-a făcut să purced a da pagina cu anumite așteptări. Poate că a fost mai degrabă vina mea decât a descrierii, dar cert e că am pornit cu așteptări. Citind că Andrea este terapeutul Margheritei mi-am imaginat automat că vorbim despre un psihoterapeut, dar s-a dovedit a fi un fizioterapeut, ceea ce a produs asupra mea o oarecare dezamăgire. Am trecut însă peste ea odată ce m-am adâncit în poveste, căci povestea s-a mulat cu ușurință pe sufletul meu.

Cui recomand Fidelitate:

Celor care s-au bucurat de cărțile Elenei Ferrante, celor interesați de literatura italiană în general, celor în căutare de introspecții, celor ce iubesc poveștile care au mult suflet, dar puțină acțiune. Celor pe care poveștile fără capitole nu-i sperie – pe mine mă sperie, dar tot nu m-am putut sustrage de la lectura asta – celor care își pun semne de întrebare vizavi de căsnicia lor, celor ce vor să facă o plimbare pe străzile orașului Milano și celor care iubesc cărțile bune, lipsite de microbul ăla comercial.

Voi ați citit cartea?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

10 Cărti în straie cool – Partea 2

Spulberatic – Anca Vieru  Încep cu Spulberatic, o lectură din toamna anului trecut. Mărturisesc că titlul a fost motivul principal pentru care romanul Ancăi Vieru a ajuns în[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]