În lunile de dinaintea revoluției franchiste, tânăra croitoreasă Sira Quiroga părăsește Madridul, mânată de nemărginita iubire pentru un bărbat aproape necunoscut. Se stabilește împreună cu acesta în Tanger, oraș monden, exotic, vibrând de pasiune, unde i se întâmplă ceva de neimaginat. Sira va fi trădată și părăsită. Așa se naște romanul Iubirile croitoresei, o aventură pasionantă, trăită în saloane haute couture și hoteluri de lux, unde conspirațiile politice și neștiutele misiuni ale serviciilor secrete se împletesc cu loialitatea față de cei apropiați și forța de neînfrânt a dragostei.

Cam așa sună pe scurt povestea scrisă de Maria Dueñas, al cărei titlu, cam sirops în traducerea de la noi, l-ar putea face pe cititorul mai pretențios să treacă mai departe. Cartea merită însă citită, mai ales dacă n-ai apucat să vezi serialul. Zic asta pentru că mie serialul – văzut înainte să citesc romanul – mi-a plăcut mai mult. Știu că în general se spune că filmul nu va bate niciodată cartea, dar când vine vorba de El tiempo entre costuras – ăsta-i numele original al romanului – treaba stă puțin diferit.

În ce sens? Pot oare 11 episoade să acopere o poveste de aproape 600 de pagini? Pot, da, și o fac cu măiestrie chiar, căci actorii au fost aleși perfect – în special cele două prietene: Sira și Rosalinda – decorurile și peisajele sunt un vis, iar costumele un deliciu absolut, mult peste ce aș fi îndrăznit vreodată să-mi imaginez. Cu alte cuvinte, imaginația producătorilor a reușit să o bată pe a mea în cazul de față, cu toate că nu-i treabă ușoară să mă învingi pe tărâmul fanteziei.

Pe de altă parte serialul aproape că nu se abate de la povestea originală, primele 3 sau 4 episoade redând cu fidelitate capitolele din carte, iar finalul, care în roman te lasă cam neterminat, în serial aduce un parfum dulceag și plăcut.

Totuși romanul câștigă când vine vorba de detalii și emoții. Lucrurile nu se mai întâmplă cu aceeași frenezie ca în film, iar cititorul are timp să trăiască alături de personaje fiecare eveniment în parte, cu tot cu tensiunea din dotare. Pe de altă parte romanul vine cu posibilitatea cititorului de a intra mai bine în epoca respectivă, de a observa într-o manieră mai profundă contextul politic al acelor vremuri. Tragicul devine mai real, mai palpabil. Ai senzația că ești parte din situația aia tulbure în care se scaldă personajele, dar în același timp te lași furat și de dulcea opulență. Te zbați cumva între o extremă și alta, iar chestia asta pot spune că e interesantă.

Pentru mine însă, Iubirile croitoresei rămâne un roman vizual și ăsta-i motivul pentru care m-am bucurat mai mult de povestea de pe sticlă decât de cea tipărită și, în ciuda faptului că vă recomand cartea, pe care o găsiți aici, insist mai înainte de toate să dați o șansă serialului. Mă adresez desigur marțienilor care n-au dat încă peste povestea Mariei Dueñas și mai ales femeilor iubitoare de frumos și de vintage. În mod clar vă veți îndrăgosti *pinky promise* .

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Oyinkan Braithwaite – Sora mea ucigașă în serie (Recenzie)

Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care[...]

Paolo Giordano – Singurătatea numerelor prime (Recenzie)

Un număr prim este o entitate singuratică. Alice și Mattia sunt amândoi ”primi” – inadaptați ce par destinați unul altuia. Sunt hăituiți de tragediile ce le-au marcat viețile în[...]

Veronica D. Niculescu – Toti copiii librăresei (Recenzie)

Silvia Albu este o tânără librăreasă întoarsă de curând în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Suntem în România anului 1983. Mâncarea este[...]