”Întâi de toate, nu atinge acele. În al doilea rând, stăpâneşte-ţi mânia. În al treilea rând, niciodată, nici în vecii vecilor, nu te îndrăgosti. Căci atunci, pentru totdeauna, acul care arată orele la ceasornicul inimii tale îţi va străpunge pielea, oasele ţi se vor sfărâma iar mecanica inimii tale se va strica iarăşi.”

Dulce, naiv, fantezist – cam așa e romanul lui Malzieu. Scris cu poezie și spirit. Puțin muzical, puțin amețitor, ca o zi petrecută sărind din carusel în carusel. Mecanica inimii e o poveste pentru copii mari, miroase a portocal, a bucurie deci, bucuria aia știută numai de cei care refuză să crească. Este o carte despre cum să visezi cu ochii deschiși, o carte despre îndrăgostiri nebunești la prima vedere, o carte despre cum să-ți păstrezi optimismul și cum să îmblânzești scântei fără să te arzi.

Jack Et La Mécanique Du Coeur

Este scrisă nu din cuvinte, ci din praf de stele, din culori, din umbre, din exagerări, din sărutări date pe furiș, din întâmplări ale unor personaje ilare – o doctoriță vrăjitoare, un hamster pe nume cunnilingus, un inventator care vrea să-ți ducă iubita într-o călătorie pe lună, o fată ca o scânteie ce se lovește de toți pereții și în centrul tuturor micuțul Jack c-un ceasornic în loc de inimă, micuțul Jack fugărit din vagon în vagon de tizul lui spintecător, micuțul Jack trăindu-și cu toate puterile delirul.

”Dacă te temi că o să-ţi fie rău, nu faci decât să măreşti şansele de a-ţi face rău. Uită-te la acrobaţi. Crezi că se gândesc o clipă că or să cadă dacă merg pe sârmă? Nicidecum. Acceptă riscul şi savurează plăcerea de a înfrunta pericolul.”

”Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte. Nu cunosc nimic mai amuzant pe lumea asta ca imprudenţa.”

Pe cât de absurdă pe atât de vie, Mecanica inimii; pe cât de dulce preparată pe atât de hazlie, ca bomboanele alea care pocneau pe limbă, bomboanele alea care m-au bucurat atâta în copilărie, așa e cartea lui Mathias Malzieu, cu poc-poc, plici-plici, cu tic-tac, tic-toc.

„Ne iubim ca două bețe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm incendii. Cât sunt de înalt, de un metru șaizeci și șase și jumătate, corpul mi-e zgâlțâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelișul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în țeastă și se preschimbă în creier.

Sunt tot o inima, de la fiecare mușchi până în vârful degetelor!“ 

Nu recomand cartea oricui, o recomand celor care sunt în căutare de lecturi electrizante, lecturi ușor bizare în care se ascund bucăți de suflet, o recomand iubitorilor de poezie, celor care mari fiind n-au uitat de Micul Prinț, o recomand celor care știu să zâmbească în fața unei inimioare de turtă dulce și care știu să se lase cuceriți de soiul ăla de candoare obraznică. Ah, da, și o mai recomand și celor care caută cărți cu finaluri neprevăzute.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

10 Cărti în straie cool – Partea 2

Spulberatic – Anca Vieru  Încep cu Spulberatic, o lectură din toamna anului trecut. Mărturisesc că titlul a fost motivul principal pentru care romanul Ancăi Vieru a ajuns în[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]