Faceți cunoștință cu Ed Kennedy – șofer de taxi, jucător prost de cărți și nepriceput la sex. Locuiește într-o cocioabă, împarte cafeaua cu câinele său, Portarul, și e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey. Viața lui este marcată de o rutină pașnică și de incompetență – asta până când nimerește din greșeală în plin jaf bancar. Atunci apare șansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege să se implice, își face traseul prin oraș, ajutând sau rănind (când e cazul) până când rămâne o singură întrebare. Cine se află în spatele misiunii lui Ed?

Autor: Markus Zusak

Editura: RAO

Nr. pagini: 400

An aparitie: 2015

Ce mă atrage la Zusak nu-i ce scrie, ci felul în care scrie. Poveștile lui sunt naive, personajele nu au nimic extraordinar, și totuși te mișcă, te ating, te încântă.

Spre deosebire de Hoțul de cărți, Mesagerul mi s-a părut mai dinamic, a avut o aură de mister și bucățele de umor. Scriitura delicată, sensibilă și optimistă în același timp, caracteristică autorului care, fără doar și poate, e un idealist convins, mi-a plăcut mai mult decât povestea în sine.

Mesagerul e scris în 5 părți – Primul Mesaj, Pietrele Casei, Vremuri grele pentru Ed Kennedy, Muzica Inimilor și Jokerul. Pentru primele patru câte un as – caro, treflă, pică, inimă – și pentru ultima jokerul.

Asta-i o altă chestie care îmi place mult la Markus Zusak, felul în care își structurează romanele, felul în care dă nume capitolelor, simbolurile pe care le folosește pentru a da și mai multă viață cuvintelor.

Povestea însă, oricât de minuțios ar fi fost gândită și așternută pe foaie, nu mi s-a părut la fel de originală ca cea din Hoțul de cărți. Probabil unde, fiind pus să treacă toate probele și să trăiască toate aventurile gândite de păpușarul misterios, Ed mi-a amintit la un moment dat de Urfe din Magicianul, fără să se ridice la nivelul lui ca personaj, iar treaba asta mi-a dat un sentiment de nemulțumire.

Mesajul final, însă, mi-a ajuns la suflet. E un mesaj demn de autorul care m-a convins irevocabil că are un fel cu totul și cu totul special de a privi lumea. Te inspiră, te motivează, te face să crezi că se poate, că dacă ne propunem putem să fim cea mai bună variantă a noastră. Dacă Ed Kennedy a putut, și eu pot, și tu poți, toți putem!

”Dacă un tip ca tine poate lua atitudine și poate face tot ce-ai făcut tu pentru oamenii aceia, atunci toată lumea poate. Oricine poate trăi dincolo de propriile limite.”

Nu există om banal. Indiferent cine ești, ce faci, ce ai, dacă mergi prin viață, nu doar pentru tine, ci deopotrivă și pentru ceilalți, încercând să aduci o lumină cât de mică în lume, contezi, exiști, nu doar trăiești. Să te dai lumii în cea mai bună variantă a ta, nu să lâncezești, nu să cauți interesul în toate, asta înseamnă să-ți depășești limitele, asta înseamnă să fii cineva!

”Până la urmă nu sunt mesagerul.

Sunt mesajul.”

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]