Poveștile din spatele marilor povești

Alice în Tara Minunilor de Lewis Carroll

Charles Dodgson, cunoscut ca Lewis Carroll, a călătorit în iulie 1862 împreună cu un prieten spre Godstow. Însoțitorul său venea cu cele trei fiice, una din ele purta numele Alice Liddell. Pentru că fetițele se plictiseau, Carroll a inventat o poveste despre o fetiță pe nume Alice. Aventurile fantastice petrecute în acea lume abstractă le-au încântat pe fetițe atât de tare încât Alice l-a rugat pe Lewis să-i trimită în scris povestea pe care tocmai o inventase.

Textul a purtat inițial numele de Aventurile subterane ale lui Alice și manuscrisul a ajuns în această formă la fetița plină de emoții. La scurt timp după a picat în mâinile unui editor care a decis că ar fi o carte bună de publicat și i-a cerut autorului să adauge poveștii și alte aventuri. Așa a luat naștere Alice în Țara Minunilor.

Micul Print de Antoine de Sain- Exupery

Una din cele mai cunoscute și mai citite cărți a luat naștere din tragedia unui om care se afla departe de țara lui. Un aviator scriitor, ajuns la 40 de ani, care trăia în New York și se temea pentru viața familiei și a prietenilor rămași în Paris în timpul ocupației naziste.

Singur și deprimat a început să creeze povestiri și ciorne prin care purta discuții cu copilul interior, modelând astfel Micul Prinț. Prietenii scriitorului au văzut cum Micul Prinț îl ajută mai mult decât oricare altă persoană din jurul lui, așa că l-au încurajat să continue să scrie. Încet-încet cartea a fost gata și reflectă experiențele personale ale autorului ca accidentul aerian care aproape că l-a costat viața și trandafirul care simbolizează iubirea pe care i-a purtat-o mereu soției sale.

Imediat ce a terminat de scris povestea Micului Prinț, Exupery i-a adăugat ilustrații, iar în 1943 cartea vedea lumina în Statele Unite. Trei ani mai târziu, când ocupația germană a luat sfârșit, Micul Prinț apărea și în Franța. Autorul n-a putut însă să-și vadă cartea publicată în țara de origine, murind în 1944 atunci când avionul în care călătorea a fost doborât.

Cu sânge rece de Truman Capote

Dorindu-și să scrie o carte despre asasini altfel decât cele care se publicaseră până atunci, Capote a început să creeze  o poveste bazată pe fapte reale, după ce a citit un mic articol, de nu mai mult de 300 de cuvinte, în New York Times. Misterioasele asasinate din Kansas au fost cele care l-au convins că era momentul să-și realizeze experimentul literar. 

A călătorit așadar în Kansas cu o prietenă din copilărie, Harper Lee, care era pe punctul de a termina de scris cartea care avea să-i aducă premiul Pullitzer – Cum să ucizi o pasăre cântătoare. Cu ajutorul lui Harper Lee, Capote a reușit să lege prietenii cu oamenii din oraș care, după asasinarea vecinilor, erau mai închiși ca niciodată. Încet-încet, autorul s-a transformat în prietenul asasinilor. I-a intervievat vreme îndelungată și după opt mii de pagini de investigație, a redus romanul la 432, dând naștere unui nou gen literar.

Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez

Patru opere în șapte ani, dar Márquez nu reușea să câștige prea mulți bani. Doar La mala hora îi adusese ceva mai multe beneficii financiare și imboldul de a trăi din scris. Totuși, spre sfârșitul anilor ’60, având în grijă o soție și doi copii, autorul stătea tot mai rău cu banii.

Într-o zi, chiar dacă o excursie la mare era un lux pe care nu și-l putea permite, Márquez a hotărât să plece cu familia în Acapulco. Să-i facă pe cei apropiați fericiți era pentru el necesitate și prioritate. Nu și-a imaginat niciodată că acea călătorie avea să îi schimbe viața pentru totdeauna.

Pe autostradă, autorul a avut o revelație și a fost pe punctul de a lovi o vacă, producând un accident. Apoi, odată ajuns pe plajă, și-a recăpătat liniștea, iar mai târziu, când s-a întors acasă în Mexic s-a grăbit să scrie următoarele cuvinte: ”Mulți ani după, în fața plutonului de execuție, colonelul Aureliano Buendia își amintea acea după amiază îndepărtată în care tatăl său l-a dus să cunoască gheața.”

Optsprezece luni de creație, șase ore pe zi, în fața mașinii de scris, până când Un veac de singurătate a fost gata. A vrut să trimită manuscrisul în Argentina, dar nu-și permitea să trimită textul complet, așa că a trimis doar jumătate din el. În mod ciudat, probabil din greșeală, a trimis jumătatea care conținea finalul. Totuși romanul s-a publicat în iunie 1967 și a devenit una din cele mai importante opere ale secolului 20 după ce s-a vândut în 8000 de exemplare la doar o săptămână de când ieșise pe piață.

Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde de Robert Louis Stevenson

Despre Stevenson s-au scris o mulțime de anecdote. Se spunea că e posedat și că mașina lui de scris e o mașină ciudată care îl ajută să-și termine lucrările mai repede decât ar fi normal. Lucrurile au stat însă puțin altfel.

Scriitorului i-a venit ideea multiplelor personalități după lungi ani de studiu, dar povestea în care un bărbat se transformă într-un alter ego asasin a luat naștere în urma unor coșmaruri. Pentru a scrie cartea Stevenson ținea notițe și impresionant este faptul că, pe parcursul procesului de creație, s-a supus unei diete cu cocaină, fără să țină cont că acțiunea lui era una ilegală. Datorită stării de euforie și a apropierii de nebunie, autorul a reușit să scrie în doar șase zile una din cele mai importante opere din literatura britanică, fără să fie posedat și fără să aibă o mașină de scris vrăjită.