Predicatorul e cel de al doilea roman semnat Camilla Läckberg și face parte din seria Fjallbacka, o serie de 7 cărți care îi are în centru pe Erica – o scriitoare de romane polițiste – și pe soțul acesteia, Patrick, detectiv de profesie. Cărțile se pot citi foarte bine și separat, căci cazurile nu au legătură unele cu altele. Eu spre exemplu n-am citit Prințesa ghețurilor – prima carte din serie – ci am trecut direct la cea de a doua, Predicatorul, pe motiv că m-a atras mai tare.

Autor: Camilla Läckberg

Editura: Trei

Nr. pagini: 480

An apariție: 2010

Acțiunea sună cam așa: în orășelul pescăresc Fjallbacka, un orășel de obicei liniștit, este găsit cadavrul unei tinere turiste, alături de rămășițele altor două femei, dispărute în urmă cu 20 de ani. Atenția poliției se îndreaptă către familia Hult, o familie cu ascunzișuri, indivizi certați cu legea sau fanatici religios, suspectați și în trecut de înșelăciune și crimă.

Vă mărturisesc că nu sunt neapărat un fan al genului polițist, nu când vine vorba de cărți, pentru că, în general, în astfel de cărți, acțiunea curge prea lent pentru gusturile mele. Primul roman de acest gen pe care l-am citit a fost unul aflat chiar în lucru, al unui prieten scriitor, interesat să afle o opinie sinceră. Mi-a plăcut, la drept vorbind, a fost bine scris și cu întorsături de situație, dar nu m-a făcut să-mi doresc să citesc și alte romane de acest fel. Apoi mi-a picat în mână Play back de Raymond Chandler, o carte scurtă, mai mult de suspans, pe care am isprăvit-o numaidecât, dar care nu mi-a lăsat vreo impresie. Cu alte cuvinte o alegere nu prea fericită.

Cu Predicatorul însă povestea stă puțin diferit. O prietenă de-a mea din copilărie, amatoare de roman polițist, mi-a recomandat-o pe Camilla Läckberg. Ea a citit deja cam toată seria și a rămas plăcut impresionată de stilul autoarei, așa că am zis să încerc și eu, poate-poate, de data asta, mă las absorbită de-o astfel de lectură.

Am parcurs primele 200 de pagini, adică aproape jumătate din roman, fără prea mare tragere de inimă, în vreo 11 zile, pentru că, întocmai cum mi s-a întâmplat la prima mea lectură de acest fel, acțiunea mi s-a părut că bate cumva pasul pe loc. Prea multe detalii inutile, prea multe personaje, prea multe chestii de umplutură, iar pe mine mă interesa să aflu dacă suspectul meu principal este sau nu asasinul. A existat însă ceva care nu mi-a dat voie să las cartea nefinalizată, ceva care mi-a dat impulsul să merg mai departe cu lectura. Nu știu ce a fost acel ceva, poate faptul că autoarea știe să strecoare de fiecare dată câte un detaliu menit să-ți aprindă beculețele și antenele, până când, vine momentul mult așteptat, ăla în care lucrurile se întâmplă cu așa o frenezie încât simți c-o iei razna, că nimic nu mai e cum părea să fie și că totul este posibil.

Ei bine, odată venit acel moment, a încetat să-mi mai pese că romanul este construit pe niște capitole interminabile – chestie care m-a enervat tare de tot pentru că sunt genul obsesiv-compulsiv care nu poate să lase un capitol neterminat – și am rămas conectată la priză timp de vreo 190 de pagini fără să-mi dau seama că noaptea se face dimineață și-mi intră soarele pe geam.

Scriu așadar recenzia asta, simțind că ochii îmi pică în gură, după o noapte albă, dar pot să spun că a meritat, sunt mulțumită că instinctul nu m-a înșelat și că poliția mi-a arestat suspectul. Sunt mulțumită de asemenea că am descoperit-o pe Camilla Läckberg și de astăzi pot spune că tagma amatorilor de roman polițist s-a mai pricopsit c-un acolit.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]