De la începutul relației lor, Yejide și Akin au fost de acord: poligamia nu e pentru ei. Dar după patru ani de căsnicie – și nenumărate vizite la doctori, specialiști în fertilitate și diverși tămăduitori, după leacuri improbabile și combinații ciudate de ierburi – rodul iubirii celor doi întârzie să apară. Yejide nu-și face probleme – are tot timpul din lume să rămână însărcinată. Însă rudele sale sunt de altă părere: într-o zi, pe nepusă masă, tinerei îi este prezentată cea de-a doua nevastă a soțului ei. Șocată, furioasă și roasă de gelozie, Yejide știe că singura modalitate de a-și salva căsnicia e să rămână însărcinată.

Titlu: Rămâi cu mine

Autor: Ayọ̀bámi Adébáyọ̀

Editura: ART

Colecția: musai

Număr pagini: 392

An apariție: 2019

Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ este o scriitoare nigeriană de origine yoruba. S-a născut în 1988 și a studiat literatura la Universitatea Obafemi Awolowo din Ife și scriere creativă la University of East Anglia. Lucreză că redactor la revista Saraba. A beneficiat de diverse burse și rezidențe care i-au permis să se ocupe de scris. În 2017 a câștigat The Future Awards Africa Prize for Arts and Culture. Povestirile ei au apărute într-o serie de reviste și antologii. Rămâi cu mine este romanul ei de debut.

”Dar ce știm despre noi înșine? Chiar știm vreodată cu adevărat ce vom face într-o situație sau alta până când nu suntem puși în acea situație?”

Când a ajuns în mâinile mele, la câteva zile după Crăciun, Rămâi cu mine nu-mi era deloc necunoscută. Dădusem deja cu ochii de ea și mă îndrăgostisem de coperta exotică, posesoare de acel ”je ne sais quoi”. Citisem de asemenea despre subiectul pe care îl aborda și asta îmi întărise convingerea că va fi o lectură cu potențial.

”Credeam, probabil, că iubirea are puterea imensă de a dezgropa tot ce e bun în noi, de a ne șlefui și de a scoate la lumină versiuni mai bune ale noastre.”

Îmi amintesc că, în preajma târgului Gaudeamus, când am auzit prima dată despre cartea lui Ayọ̀bámi Adébáyọ̀, m-am trezit cu gândul la Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee. Totuși, atunci când am început să citesc cartea, m-am detașat de idee, simțind mai degrabă că mă mușcă de inima un fel de Ferrante. Desigur, Rămâi cu mine, la fel ca Cel care mă așteaptă, pune sub lupă o cultură străină mie și o societate retrogradă, plină de cutume care m-au revoltat profund. Dar conflictul politic din cartea lui Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ nu este la fel de puternic conturat ca cel din romanul lui Parinoush Saniee. Revoltele politice și sociale din Nigeria anilor ʼ80 sunt eclipsate de conflictul interior al personajelor principale, ceea ce nu pot spune că mi-a displăcut.

”Motivele pentru care facem ceea ce facem nu sunt întotdeauna cele pe care și le amintesc ceilalți. Uneori mă gândesc că facem copii pentru că vrem să lăsăm în urmă pe cineva care să explice lumii, după moartea noastră, cine am fost.”

Felul în care planurile temporale alternează de-a lungul celor patru părți, într-un fel oarecum haotic și totuși foarte bine pus la punct mi-a plăcut mult. Mi-a plăcut totodată că romanul a surprins două perspective și că autoarea le-a dat dreptul la replică atât lui Yejide, cât și soțului, lăsând astfel cititorul să pătrundă în sufletul ambilor protagoniști.

”Viața de mamă bună e grea, o femeie poate fi o soție rea, dar nu trebuie să fie o mamă rea.”

Acțiunea a curs limpede, în ciuda faptului că povestea s-a complicat tot mai mult cu fiecare capitol. Capitolele scurte și scriitura simplă, sinceră, dintr-o bucată, au făcut din Rămâi cu mine o lectură ușor de parcurs. Culmea, în ciuda faptului că nu au existat artificii stilistice, povestea e atât de puternică și de răvășitoare că îți lasă un nod în gât mult timp după ce întorci ultima pagină.

”Ce s-ar alege din dragoste dacă n-am forța la maximum adevărul, fără aceste versiuni îmbunătățite ale noastre pe care le afișăm ca fiind singurele existente?”

S-ar putea spune despre Rămâi cu mine că este jurnalul unui cuplu, spovedania a doi oameni care și-au greșit unul altuia și lor înșiși. Am privit romanul, pagină după pagină, ca pe unul psihologic. Deși nu știu dacă s-ar putea încadra neapărat la genul ăsta, felul în care protagoniștii au sondat în interiorul lor – obsesia lui Yejide de a deveni mamă și teama lui Akin de a fi mai puțin bărbat – i-a dat o notă psihanalitică.

Ce mi-a plăcut la Rămâi cu mine:

Culoarea, exotismul, forța, faptul că m-a introdus într-o societate și o lume despre care nu știam nimic și care, deși odioasă, m-a fascinat. Posibilitatea de a intra în viața unui cuplu nigerian care se destramă zi după zi în ciuda iubirii, în ciuda luptei pe care o poartă. Mi-a plăcut palma peste față pe care mi-a dat-o romanul ăsta, amintindu-mi cât de fragilă e fericirea omenească, cât de ușor de frânt sunt iubirea și încrederea, și cum cădem de fiecare dată victime ale propriilor noastre proiecții și dorințe patologice. Deși nu sunt mamă, nici soție și cu atât mai puțin bărbat, i-am înțeles pe cei doi, cu toate că nu m-am putut împiedica să simt un dezgust profund față de ei, față de slăbiciunile și orgoliile lor. Mi-a mai plăcut la romanul lui Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ și faptul că a fost presărat cu fabule, superstiții, povețe și că a venit cu un final care m-a răvășit, purtându-mă cumva de la disperare, la resemnare, de la lovitură în moalele capului, la zâmbet trist și lăsându-mă cu un nod în gât zile la rând.

Cui recomand cartea:

O recomand mai înainte de toate femeilor, căci Rămâi cu mine este printre altele, sau poate în primul rând, strigătul disperat al unei femei ce simte că pământul îi fuge de sub picioare. O recomand cuplurilor care încă mai cred că problemele se rezolvă de la sine, fără ca părțile implicate să se așeze la dialog și să-și golească sufletul. O recomand celor interesați să citească un autor nigerian – Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ e bună, bună rău și nu mi-am revenit nici până acum din surpriza ca o femeie de-o vârstă cu mine poate să scrie atât de bine și cu atâta forță despre femeie în toate ipostazele ei, de parcă ar fi trăit pe propria piele chinurile fetiței stigmatizate, femeii înșelate și mamei care își pierde copilul în modul cel mai absurd.

Concluzie:

Am dat cărții 5 stele din 5 fără să stau pe gânduri, căci e genul de carte la care vreau să mă întorc peste ani și pe care am așezat-o numaidecât pe raftul autoarelor de suflet. Așa că, dacă sunteți în căutare de introspecții, Rămâi cu mine e cartea aia musai de citit în 2020.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

10 Cărti în straie cool – Partea 2

Spulberatic – Anca Vieru  Încep cu Spulberatic, o lectură din toamna anului trecut. Mărturisesc că titlul a fost motivul principal pentru care romanul Ancăi Vieru a ajuns în[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]