Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde

Am primit cartea asta de ziua mea de la o prietenă care îmi împărtăşeşte pasiunea pentru lectură; ea o citise deja, ba îmi şi povestise cât de mult i-a plăcut, eu doar dădusem peste prefaţă şi ştiu că îmi atrăsese atenţia viziunea autorului despre artist. „ Viaţa morală a omului face parte din tema principală a artistului, însă moralitatea artei constă în utilizarea perfectă a unui mediu imperfect. Nici un artist nu doreşte să dovedească nimic. Chiar şi lucrurile care sunt adevărate pot fi dovedite. Nici un artist nu are simpatii etice. Simpatia etică într-un artist este o impardonabilă manieră de stil. Nici un artist nu este vreodată morbid. Artistul poate exprima totul.” Cartea, cu o scriitură fină şi dialoguri seducătoare, abordează subiectul narcisismului întreţinut prin obsesia tinereţii eterne. Deși acţiunea pare mai degrabă o febrilă tensiune şi curge destul de greoi reuşeşte să trezească în cititor emoţii dintre cele mai diverse. Personajele sunt complexe şi uşor bizare şi, chiar dacă nu m-au făcut să simpatizez cu ele, m-au atras şi mi-au rămas în amintiri în ciuda timpului ce s-a scurs de la parcurgerea romanulului.

Maestrul şi Margareta – Mihail Bulgakov

Romanul lui Bulgakov, care se pare că a fost rescris din memorie, după ce, în timpul dictaturii lui Stalin, fusese interzis şi distrus, s-a strecurat cu graţie printre romanele mele preferate. Am avut cartea multă vreme în format PDF, dar nu ştiu prea bine din ce motiv n-am îndrăznit să mă arunc asupra ei până nu am primit-o în carne şi oase ( a se citi pagini şi coperţi) de la Moş Crăciun ( a se citi draga mama). Cică s-ar parcurge greu, cică nu e pentru toată lumea, cică are prea multe personaje pe care le pierzi pe drum, minciuni dom’le, minciuni! Mie mi-a luat doar două zile s-o citesc, căci a fost peste puterile mele să o las din mână şi am râs, cu poftă şi hohote, cum numai citindu-l pe Molière am râs. Maestrul şi Margareta este o carte cu draci, vrăjitoare pe mătură, soldaţi romani şi motani care vorbesc, o carte care te poartă din Moscova anilor 1930 în Ierusalimul Răstignirii, din balconul lui Pilat din Pont într-un spital de nebuni, este o frescă moscovită, o savuroasă satiră, o cursă nebună, o fantasmagorie profundă în absurdul ei şi la îndemâna oricui, indiferent de nivelul de interpretare la care se află cititorul.

Demian – Hermann Hesse

 Oricât de ciudat ar părea am aflat despre Demian al lui Hesse urmărind un anime psihologic – mda, când zic anime exact despre desenele alea japoneze vorbesc. Ţin minte că am comandat cartea pe net, împreună cu Seraphita lui Balzac, şi că de la atâta aşteptat cu sufletul pe ace coletul s-a rătăcit la poştă; l-am recuperat relativ repede cu ajutorul unei funcţionare drăguţe şi m-am pus pe citit numaidecât. Se împlinesc vreo 8 ani de atunci şi recunosc că n-am rămas cu mare lucru din carte; îmi amintesc mai mult nume decât fapte, mai mult emoţii decât idei; îmi amintesc sentimentul lecturii şi interesul pe care l-am dezvoltat faţă de Carl Jung pe măsură ce parcurgeam fiecare pagină. Aşadar, dacă sunteţi pasionaţi de gnosticism şi de psihanaliză şi vreţi să citiţi un de roman de formare mai altfel, Demian e alegerea cea mai potrivită.

Despre dragoste şi alţi demoni – Gabriel Garcia Marquez

Pe Marquez până acum nu l-am citit decât în PDF ceea ce îi răpeşte întrucâtva din farmec; totuşi Despre dragoste şi alţi demoni rămâne o carte tulburătoare care reuşeşte să transmită o infinitate de emoţii într-un număr de pagini cât se poate de mic, este o carte despre slăbiciunile şi limitele fiinţei umane, în care iubirea, fanatismul, nebunia şi durerea clocotesc la limita dintre real şi imaginar, o carte care aduce sub privirile indignate ale cititorului povestea Mariei, o tânără care în urma unei muşcături de câine este trimisă la mănăstire spre a fi exorcizată de Cayetano Delaura, un preot ce se va îndrăgosti nebuneşte de mica posedată. În ciuda desăvârşirii cu care misticul şi eroticul se îmbină,  cartea te face să strigi, să te revolţi împotriva abandonului unor părinţi fără inimă şi împotriva bigotismului societăţii în care Sierva Maria este obligată să trăiască o viaţă de renegată. Prin urmare, dacă te încumeţi să alegi romanul lui Marquez, îţi garantez că de-a lungul celor mai puţin de 200 de pagini vei gusta deopotrivă agonia şi extazul şi vei trăi dragostea în toate formele ei.

Noaptea de Sânziene – Mircea Eliade

După un irlandez, un rus, un german şi un columbian, trebuia neapărat să închid lista cu un român şi nu cred să existe un altul mai reprezentativ pentru realismul magic ca Mircea Eliade. Eliade e magic, atât de magic că m-a făcut să-l iubesc cu patimă după ce, pe băncile liceului fiind, îl urâsem cu tot cu ţigăncile şi simbolurile lui. Aşadar am ales Noaptea de Sânziene, ultimul roman al autorului, considerat de el însuşi cel mai bun din toate cele scrise. Ştefan Viziru, personajul principal, se teme şi el, întocmai ca Dorian Gray, că îşi va pierde tinereţea, dar obsesia lui nu naşte din superficialitate, ci dintr-o sfâşietoare profunzime. Niciodată împletirea dintre real şi fantastic nu a fost mai sublim redată ca în Noaptea de Sânziene, cartea asta m-a durut, am citit-o cu noduri în gât şi revoltă în suflet şi pentru prima dată, eu care mă visez, în timpul fiecărei lecturi, de mână cu personajele, în mijlocul acţiunii, m-am bucurat că nu mi-a fost dat să trăiesc acele vremuri de moarte şi asupriri.

Voi ce alte cărţi ale genului aţi citit? Ce îmi recomandaţi?

XOXO