Se spune că un individ dintr-o sută este psihopat, ceea ce înseamnă că zi de zi intrăm în contact sau trecem pe lângă o astfel de persoană. Urmărind investigația jurnalistică a lui Jon Ronson prin industria nebuniei, descoperim că granița dintre normal și patologic este extrem de fină și destul de înșelătoare și că este extrem de ușor să interpretăm firescul ca anormal și viceversa.

Titlu: Testul psihopatului

Autor: Jon Ronson

Editura: ART

Colecție: Guerrilla de pe noptieră

An apariție: 2016

Număr pagini: 336

Traducător: Luiza Vasiliu

Deși în iunie am citit cărți numai una și una și fiecare din ele m-a entuziasmat tare de tot pe parcursul lecturii, Testul psihopatului rămâne fără dubii favorita lunii. Recunosc că în mare parte asta s-a datorat și faptului că mi-o imaginam cu totul altfel, cumva mai în zona de psihologie practică, nu atât de savuroasă, nici atât de cool, iar asta m-a surprins și m-a făcut să n-o mai las din mână.

”Dacă începi să fii îngrijorat c-ai putea fi psihopat, dacă recunoști în tine unele din acele trăsături, dacă simți că te cuprinde anxietatea, asta înseamnă că nu ești psihopat.”

Jon Ronson, autorul Testului, este un popular autor britanic de non-ficțiune, realizator de documentare TV și emisiuni radio. În cărțile lui abordează subiecte diverse, cu umor și cu o aplecare spre absurd, având fascinație pentru personaje excentrice și pentru abuzul de putere. Două din cele mai vândute cărți ale autorului – Testul psihopatului, o călătorie prin industria nebuniei și Umilirea publică în epoca internetului – au apărut la noi, în 2014, respectiv 2018, la editura ART.

Testul psihopatului e o carte de non-ficțiune, o carte pe bune, despre oameni în carne și oase și întâmplări care îți dau fiori, o carte tare fain scrisă, ingenioasă și plină de umor. Este structurată pe 11 capitole care par 11 episoade dintr-un serial polițist american pe care îl dai gata peste noapte pentru că pur și simplu nu te înduri să-l lași baltă și să fugi la somn.

”Evident, există pe lume o grămadă de oameni foarte bolnavi. Dar există și oameni care sunt undeva la mijloc, etichetați dintr-un exces, devenind nimic mai mult decât o mare orgie a nebuniei în mințile oamenilor care trag foloase de pe urma lor.”

Ce mi s-a părut absolut genial la cartea lui Jon Ronson este felul în care acesta a ales să livreze mesajul. Tensiunea cu care autorul își încarcă textele, poveștile din spatele investigației sale, persoanele pe care le-a intervievat și care sunt poate mai interesante decât multe personaje întâlnite în cărțile de ficțiune.

E imposibil să nu simți profesia lui Jon Ronson. Stilul de jurnalist uns cu toate alifiile care știe cum să facă din materialul pe care îl pune la dispoziția cititorului unul de senzație. Stilul lui Ronson este ceea ce se cheamă Jurnalism Gonzo, deliberat subiectiv, cu scriere la persoana I în care se utilizează experiențele persoanale și emoțiile pentru a descrie evenimentele, iar mie, fie vorba între noi, mi-a plăcut tare mult stilul ăsta.

”Nu există vreo dovadă c-am fost trimiși pe planeta asta ca să fim extraordinar de fericiți sau extraordinar de normali. Și, de fapt, nefericirea și ciudățenia noastră, anxietățile și complusiunile, cel mai puțin atrăgătoare aspecte ale personalității noastre, sunt adesea cele care ne împing să facem lucruri destul de interesante.”

Când am văzut prima dată cartea pe site-ul editurii ART mărturisesc că am fost atrasă de titlu și mi-am imaginat că va fi genul de carte care să-mi ofere răspunsuri despre mine însămi – nu, nu-mi fac griji c-aș putea fi o mică psihopată, de fapt sunt o mare anxioasă, dar de regulă când citesc cărți care se învârt în zona psihologie/psihiatrie îmi este imposibil să nu mă autoevaluez. Nu știu de ce în mintea mea încolțise ideea că Jon Ronson trebuie să abordeze subiectul ”psihopați” dintr-o perspectivă terapeutică. Thanks God n-a făcut-o pentru că astfel am dat peste cea mai mișto carte care s-a scris vreodată despre psihopați, criminali feroce și psihiatrii excentrici.

 ”Ne fascinează oamenii care ascund ceva, iar psihopații o fac mereu pentru că nu sunt sută la sută prezenți. Sunt fără îndoială cei mai enigmatici dintre persoanele cu tulburări mentale.”

Au fost momente în care suspansul m-a ucis, altele în care m-am înfiorat în fața patologicului, dar au fost și o mulțime de momente în care m-am distrat copios și altele care mi-au trezit amintiri de pe vremea facultății când s-a întâmplat să mergem, în ultimul an, la un spital psihiatric, unde ni s-au prezentat 3 cazuri, unul din ele semăna oarecum cu cazul lui Tony, puștiul care a încercat să fenteze autoritățile.

”Relația dintre un terapeut și pacientul lui poate fi o bulă de pasiune reciprocă și uneori disfuncțională.”

O altă chestie care mi-a plăcut din cale afară de mult este ideea copertei. Atât Testul psihopatului, cât și Umilirea publică, au niște coperte pe care inițial, până să caut informații despre Jon Ronson, nu le-am înțeles. Când am dat însă peste o poză a autorului nu m-am putut abține să zâmbesc. Ochelaristul cu freză temperamentală e nimeni altul decât Jon Ronson. Cum să nu te topești de dragul copertei?

Cui recomand Testul psihopatului:

Amatorilor de documentare despre criminali în serie, celor care iubesc romanele polițiste și/sau cărțile despre natura umană, studenților și absolvenților de psihologie, mamei mele care va fi absolut absorbită de o astfel de lectură.

Rating:

5 stele, dar i-aș mai fi dat încă 5 cel puțin.

”Boala psihică vine și se duce. Se poate ameliora cu ajutorul medicației. Un psihopat e psihopat. Asta nu trece. Așa e persoana respectivă.”

Concluzie: Deși a fost prima dată când l-am citit pe Jon Ronson, în mod clar nu va fi și ultima. Abia aștept să pun mâna și pe Umilirea publică în epoca internetului. Sunt sigură că va fi la fel de spumoasă. Totodată, cu ocazia asta, am descoperit colecția Guerrilla de pe noptieră și vă mărturisesc că sunt acolo câteva titluri care mi-au făcut tare de tot cu ochiul. Dacă sunteți curioși despre ce vorbesc, intrați aici.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Vrei să râzi? 5 romane care alungă plictisul

Un chinez pe bicicletă – Ariel Magnus Se ia una bucată chinez mititel şi piroman şi se suie pe bicicletă. Se trimite la incendiat magazine de mobilă şi BooooM! Avem acţiune, avem[...]

Din categoria cărti la care vreau să mă întorc – 5 Lecturi abandonate

Viata pe un peron – Octavian Paler Am început cartea lui Paler pe la începutul primăverii, am citit vreo două zile în parc și apoi m-am oprit. Nu am făcut-o pentru că Viața pe un[...]

7 Personaje feminine în pielea cărora aș vrea să trăiesc pentru o zi

Lila Cerullo – Povestea noului nume Lila nu e tocmai un personaj vesel și cu toate că a avut o viață plină, a fost presărată mai mult de încercări decât de aventuri. Dar chiar[...]