Anul ăsta am citit undeva la 30 de cărți. Nici multe, nici puține. Motiv pentru care nu sunt nici mulțumită, nici nemulțumită, cu atât mai mult cu cât nu îmi fixasem să ating vreun număr sau vreun prag. Despre câteva din lecturile mele aș putea spune c-au fost o pierdere de timp, altele însă s-au dovedit a fi niște surprize mai mult decât plăcute. Printre cele 10 câștigătoare se găsesc atât cărți noi cât și cărți mai vechi și le-am departajat cu greu, mai mult pe criteriu sufletesc.

Cei care pleacă și cei care rămân – Elena Ferrante

Deși volumul meu preferat din tetralogia napolitană rămâne în mod clar primul, nu i-am putut da lui locul 1 pentru că l-am citit la sfârșit de 2017, continuând cu restul seriei în primele luni din 2018. Cei care pleacă și cei care rămân, al treilea volum, mi s-a părut de departe cel mai intens și cel mai profund. Pe de-o parte pentru că eroinele, persoane ajunse acum la maturitate, au luat decizii care pe mine, cel puțin, au reușit să mă șocheze, iar pe de altă parte datorită perioadei politice pe fondul căreia se petrece acțiunea. Intens și greu de digerat, dar tocmai pentru asta frumos, tulburător.

”Și astăzi mai cred așa: nu cartierul e cel bolnav, nici Napoli, ci globul terestru, universul nostru sau toate universurile. Și abilitatea constă în a te ascunde și în a-ți tăinui starea reală a lucrurilor.”

Pânză de păianjen– Cella Serghi

O iubesc pe Cella Serghi pentru că reușește să pună pe foaie povești vii, povești pe care le poți vedea cât se poate de clar cu ochii minții. Când o citesc văd bombe căzând prin gări, văd tineri dansând pe plajă, văd femei care cad pradă voluptății, văd culori așternute pe pânză. Fiecare scenă mi se plimbă prin minte cu o intensitate tulburătoare. Era spre primăvară, ningea și iarna nu voia deloc să se lase păgubașă, când am citit Pânză de păianjen, și tare m-a încălzit lectura asta, căci m-am simțit cu Diana la soare în fiecare secundă și tot la fel de îndrăgostită ca ea am fost și eu.

”Așa îmi închipui viața, ca o pânză de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzește carnivorul: păianjenul…”

Moartea lentă a Lucianei B. – Guillermo Martinez

O carte ca o nălucă, așa mi-a fost Luciana B. Am citit-o într-o noapte, undeva pe la începutul lui decembrie, și pe tot parcursul ei m-am simțit încordată și bulversată, chestie care mi-a plăcut tare de tot. Iubitorii de thriller n-ar trebui să-și întoarcă ochii de la asemenea lectură, vorbesc cât se poate de serios.

”Ce înseamnă pierderea unei convingeri pentru cel care întotdeauna s-a îndoit de toate? Este dorința de nestăvilit și încăpățânarea de a susține și de a afirma chiar și fraza cea mai stupidă. ”

Iubire amară – Elena Ferrante

Pentru că tetralogia mi-a mers la suflet și Ferrante a devenit una din scriitoarele mele preferate, am pus mâna, acum spre sfârșit de an, și pe Iubire amară. O carte intensă despre ”monstrul” numit memorie. Mi-a plăcut mult mult și-o recomand.

„Copilăria e o fabrică de minciuni care rezistă în fața imperfecțiunilor.”

Magicianul – John Fowles

A fost a doua oară când l-am citit pe Fowles și în mod clar nu va fi ultima – deja am în plan Mantisa pentru 2019. În ciuda întinderii mari, am terminat romanul relativ repede pentru că e genul de lectură de care nu te poți desprinde. A venit cu valuri de emoție și m-a trecut prin toate stările posibile. Apreciez totodată scriitura autorului și faptul că poveștile lui, pe cât sunt de serioase și de bine închegate, au întotdeauna ceva fantast în ele. Trebuie,așadar, să-l citiți pe Fowles, dacă nu ați făcut-o încă.

”Fiecare dintre noi e o insulă. Dacă nu am fi, am înnebuni pe loc. Între aceste insule sunt vapoare, avioane, telefoane, radio – ce vrei. Oamenii rămân insule. Insule care se pot scufunda și pot dispărea pentru vecie. Tu ești o insulă care nu s-a scufundat. Nu poți fi atât de pesimist. Nu este posibil.”

Cină cu ficat și inimă – Mihaela Apetrei

Am spus în recenzia pe care am făcut-o cărții că Cină cu ficat și inimă e un roman cu dichis și vreau să-mi întăresc, încă o dată, cuvintele. Mihaela Apetrei a debutat cu un roman cât se poate de savuros și migălos care m-a prins în mrejele lui încă de la primele pagini. Mama, care l-a terminat de citit în dimineața asta, s-a declarat și ea plăcut surprinsă de povestea grăsanului Murki și de scriitura autoarei. Dacă n-ați citit încă romanul vi-l recmand cu multă căldură, e un policier elegant pe care iubitorii de gen n-ar trebui să-l rateze.

”Ucidem suflete cu bună știință, dar suntem pedepsiți numai pentru uciderea trupurilor.”

Minciuni pe canapea – Irvin D. Yalom

Minciuni pe canapea e un roman despre psihanaliză și, cu toate că am dat peste mai multe persoane care l-au considerat dezamăgitor, în comparație cu alte scrieri de-ale autorului, pe mine a reușit să mă cucerească. Dincolo de poveste, ce mi-a plăcut cel mai tare a fost să intru în lumea psihanaliștilor, cu mâncătoriile și contratransferul ei. Mi-a plăcut tare de tot să descopăr dilemele cu care se confruntă terapeuții, obsesiile lor, și alegerile pe care aceștia trebuie să le facă (alegeri uneori nu tocmai ortodoxe care le pot distruge cariera într-o secundă de neatenție).

”Situația terapeutică ideală apare când pacientul vine cu panaceul perfect pentru rana terapeutului.”

Gândește-te la un număr – John Verdon

Un roman polițist foarte american și foarte antrenant pe care l-am gustat cu mare plăcere. În ciuda faptului că nu prea citesc literatură de pe meleagurile alea, iar când am citit, rareori am fost încântată, Gândește-te la un număr a reușit să mă suprindă mai mult decât plăcut prin dinamism, ingeniozitate și prin elementele de psihologie judiciară.

”E ceva curios legat de trecut – cum se adună și te așteaptă, în tăcere, invizibil, aproape ca și cum n-ar fi acolo. Ai putea fi tentat să crezi că s-a dus, că nu mai există. Apoi, precum un fazan alungat din adăpost, izbucnește într-o explozie de sunet, culoare și mișcare – șocant de viu.”

Ultimul vis al lui Freud – D.M. Thomas

Romanul lui D.M. Thomas a fost cea mai halucinantă lectură de anul ăsta, dar a fost și una din cele mai interesante, nu doar prin subiect, ci și prin abordare. Mi-a plăcut autobiografia imaginată de autor și atribuită lui Freud. A fost imorală și alunecoasă, așa cum mi l-am imaginat întotdeauna pe părintele psihanalizei și treaba asta m-a încântat al naibii de tare.

”Există atâta vinovăție aproape în orice moment al vieții; la final, atinge proporții insuportabile și, ca să evadăm, nu ne mai rămâne decât să murim.”

Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Închei topul cu Bastrada Istanbulului. Cu Shafak, nu s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu Ferrante, și n-am reușit s-o las să curgă prin mine nici după prima, nici după a doua carte, citită. Totuși îmi place turcoaica. Știe să spună povești ca o Șeherezadă, iar romanele ei sunt pline de culoare. Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă plimb cu Bastarda prin Istanbul, mi-a plăcut forfota orientală a străzilor, mi-a plăcut să stau la masa mătușilor, să savurez rețete cu tradiție, ori să dezleg ițe din moși strămoși. Găsesc cu adevărat fascinantă autenticitatea acestei părți de lume și recomand cartea tuturor celor care au atracție spre cultura orientală.

”Poveștile de familie se amestecă în așa fel încât ceea ce s-a întâmplat cu multe generații în urmă poate avea un impact asupra evenimentelor aparent fără legătură din timpul prezent. Trecutul nu poate fi uitat.”

Voi câte cărți ați citit anul ăsta și câte v-au intrat la suflet?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]