Anul ăsta din topul meu lipsesc două autoare de suflet. Asta, desigur, nu pentru că nu le-aș fi citit, ci pentru că întâmplarea a făcut să-mi pice în mână niște romane care au luat fața romanelor scrise de ele. Am citit-o pe Ferrante cu trei cărți, două de ficțiune – Fiica ascunsă și Zilele abandonului – și una autobiografică – Frantumaglia – în timp ce Kate Morton și-a făcut loc pe lista de lecturi cu două romane – Casa de la Riverton și Orele îndepărtate. Totuși, oricât de mult mi-ar fi plăcut cărțile respective și oricât m-aș fi delectat lecturându-le, au apărut în viața mea autoare ca Patricia Highsmith, Camelia Cavadia și Rodica Ojog Brașoveanu care au adus cu ele un suflu nou, un mix simpatic de emoții și zâmbete. Am avut totodată parte de câteva surprize mai mult decât plăcute și, la final, când am tras linie, mi-am dat seama că în topul lui 2019 poate că nu au intrat cele mai bune cărți citite, dar au intrat sigur cele care au însemnat cel mai mult pentru mine în anul ce stă să-și ia la revedere.

Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee


”A susține irațional o ideologie presupune o legătură angajantă, te face ostil față de diversitate, incapabil să ai opiniile tale și te face să vezi întotdeauna o singură fațetă a medaliei.”

Cel care mă așteaptă este una din cele mai puternice și totodată una din cele mai sensibile lecturi parcurse anul ăsta. Am citit romanul scris de Parinoush Saniee pe nerăsuflate, în ciuda încărcăturii emoționale cu care vine la pachet și a celor aproape 450 de pagini. Consider că e genul de roman pe care toate femeile ar trebui să îl citească și îl recomand, de ce nu, și bărbaților, căci, zic eu, ar avea posibilitatea să înțeleagă mai lesne femeia în cazul în care și-ar acorda timp să-l parcurgă.

Ripley sub pământ – Patricia Highsmith


”Un artist face lucrurile în mod natural, fără efort. Există o putere care îi conduce mâinile. Un falsificator se căznește, iar dacă strădania lui dă roade, asta reprezintă o realizare autentică.”

Ripley sub pământ e continuarea romanului Talentatul domn Ripley despre care a auzit, cred, toată lumea, în urma ecranizării care îl are în rol principal pe Matt Damon. Văzusem filmul cu ani în urmă și îmi plăcuse mult, iar prin primăvară am avut posibilitatea să pun mâna și pe roman. Așa s-a întâmplat să fac cunoștință cu Patricia Highsmith și să mă las sedusă de stilul ei. A urmat, fără discuții, romanul cu numărul 2 din seria Ripley, roman care, s-a dovedit chiar mai bun decât primul, cu un suflet la fel de călător, dar cu o poveste mai închegată și cumva mai pe gustul meu, motiv pentru care s-a strecurat rapid în topul lui 2019.

Black Out – John Lawton


”Războiul, alături de inevitabila creștere a ratei criminalității, dăduse naștere unui nou fel de obscuritate și unui nou libertinaj sexual: eliberarea de o problemă apăruse ca o sfidare a tuturor celorlalte. Versiunea cea mai necizelată – s-o facem astăzi, pentru că mâine s-ar putea să fim deja morți.”

Black Out a fost de departe cea mai plăcută surpriză a anului 2019. Nu aveam în plan cartea, am pus mâna pe ea la Bookfest, atrasă fiind de descriere. Nu știam însă nimic despre autor, nici despre romanele lui, deloc puține la număr. Când, prin luna august, mi-am făcut în sfârșit timp să citesc cartea, am fost atât de absorbită de lectură încât mi-am dorit să nu se termine niciodată. Mi-ar fi plăcut să rămân agățată în poveste, alături de personajele spumoase și alunecoase, tare pe sufletul meu. Ba mai mult, de-ar fi să fiu sinceră, încă îmi umblă gândul brambura la intrigile lui Lawton și nimic nu m-ar face mai fericită ca o traducere pentru următoarea carte din serie.

Spulberatic – Anca Vieru


”E o iluzie să crezi că ai recuperat trecutul, chiar și o fărâmă din el, fiindcă ceea ce afli este mai degrabă o reflectare personală a lui. Nu este adevărul faptelor inițiale, ci o interpretare tardivă, acea parte a realității pe care o înțelegi în funcție de datele momentului prezent. Cu un plus de obiectivitate, poate.

De Spulberatic am aflat printr-o întâmplare fericită, în urma recomandării unei prietene de pe instagram. Am știut că îmi va bucura sufletul pentru că un roman cu un titlu atât de sensibil, nu poate să fie altfel decât special. Mi-a plăcut totul la romanul Ancăi Vieru, dar de departe cel mai mult mi-au plăcut muzica și poezia care răzbat dintre rândurile unei povești pe cât de tristă, pe atât de frumoasă.

Vina – Camelia Cavadia


”Depresia e el mai viclean animal de pradă. Te pândește, te amușină, te atrage în colțuri întunecoase, unde te acoperă cu mantia ei haină, te înghesuie în colțuri strâmte și neprimitoare, unde îți dă lovituri scurte și sigure exact în punctele tale vulnerabile. Depresia are simțuri ascuțite și tentacule infinite, care te cuprind în mrejele lor ca pe un somnambul pus pe pilot automat.”

Vina, romanul ăsta despre povara fericirii, m-a atins profund și m-a făcut să mă regăsesc printre rânduri. Deși este un debut, iar eu o mai citisem pe la jumătatea anului pe Camelia Cavadia cu romanul Măștile fricii – alt roman intrat rapid la categoria romane de suflet –  Vina s-a strecurat în top mai ușor, întrucât s-a pliat mai bine pe temele mele de viață.

Cântec lin – Leila Slimani


”Nu vom fi fericiți decât atunci când nu vom mai avea nevoie unii de alții. Când vom putea trăi o viață proprie, o viață care să ne aparțină, care nu are legătură cu ceilalți. Când vom fi liberi.”

Cântec lin e genul de carte care a stârnit controverse printre cititorii de la noi. Au existat fie persoane care s-au declarat marcate de lectură, fie persoane complet plictisite de cartea Leilei Slimani. Eu fac parte, desigur, din categoria celor complet răvășiți de lectură. Deși nu sunt mamă, am trăit fiecare cuvânt din romanul Leilei Slimani, roman pe care îl recomand oricui, cu precădere celor care au copii, căci sunt convinsă că le va ridica niscaiva semne de întrebare, dându-le serios de gândit. Mai multe despre carte am scris aici, într-o recenzie destul de lungă.

Închide ochii strâns – John Verdon


”Mulți părinți ai copiilor cu probleme de comportament nutresc o teamă îngrozitoare pe care le e rușine s-o recunoască: că-i vor avea în cârcă pentru totdeauna pe micii lor monștri. Când monștrii pleacă până la urmă din orice motiv, cred că părinții se simt eliberați.”

Pe John Verdon l-am descoperit spre sfârșitul anului trecut, iar romanul lui de debut – Gândește-te la un număr – s-a aflat în topul preferatelor din 2018. Nu e, așadar, greu de crezut că Închide ochii strâns, cel de-al doilea roman din seria detectivului Gurney și-a făcut loc în topul lui 2019, cu atât mai mult cu cât m-a dat gata mai ceva ca primul.

Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina


”Organismul pacientului se salvează singur. Medicul nu face decât să-l ajute, să-i îndrepte forțele în direcția potrivită, uneori să-l scape de ceea ce e de prisos, inutil, depășit. Medicul și pacientul străbat drumul spre însănătoșire mână-n mână, dar rolul principal, hotărâtor, îl joacă întotdeauna pacientul, dorința lui de a trăi, forțele organismului său.”

Se poate spune că eu și Zuleiha nu ne-am început drumul tocmai cu dreptul. Vă mărturisesc că primele capitole m-au revoltat și le-am urât cumplit. Dar, pe măsură ce înaintam cu lectura, m-am atașat atât de tare de personajele principale încât nu m-aș fi iertat niciodată dacă mi-aș fi permis să las cartea din mână. Zuleiha deschide ochii este în mod clar cea mai intensă lectură din 2019, lectura care m-a trecut prin toate stările, purtându-mă de la revoltă la duioșie. Deși e o carte despre moarte, Zuleiha deschide ochii e o carte surprinzător de vie. În Zuleiha se speră, se iubește, iar durere n-are încotro și se resemnează.

Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog Brașoveanu


”Într-o capcană pot cădea doi sau unul singur şi nu totdeauna acela pentru care a fost pregătită.”

Pe la începutul anului mi-am dat voie să mă delectez cu romanele Rodicăi Ojog Brașoveanu și am dat startul, ați ghicit, cu primul roman din seria Melania Lupu – Cianură pentru un surâs. Au venit la rând următoarele trei romane din serie, iar Moș Nicolae mi le-a lăsat în ghete și pe ultimele două, programate ca lecturi pentru vacanța de Crăciun. De departe, însă, oricât de mult mi-ar fi plăcut toate, încoronez Cianură pentru un surâs ca cel mai spumos, isteț și cochet roman din serie.

Cioplitorul în piatră – Camilla Lackberg

Camilla Lackberg  e în mod clar una din autoarele mele preferate, iar Cioplitorul este cartea care mi-a plăcut cel mai mult din seria Fjallbacka. Mărturisesc că nu am terminat încă de parcurs toată seria, deci nu e exclus să îmi schimb părerea până la final, dar momentan, din cele 4 romane citite, romanul cu numărul 3 rămâne favorit. L-am inclus în top, nu doar pentru că e magistral scris, ci cu precădere pentru că m-am identificat cu subiectul, unul, de ce să nu recunosc, delicat și greu de digerat.

Vouă ce cărți v-au intrat la suflet în 2019?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]