Viața lui Joe Talbert n-a fost niciodată fericită. Are un frate autist, alături de care ar fi putut trăi liniștit, dacă mama lor n-ar fi fost alcoolică și n-ar fi avut o pasiune pentru jocuri de noroc și bărbați nepotriviți. Printre cursuri și joburi part-time, ultimul lucru care-i lipsește este un proiect pentru facultate: trebuie să scrie o biografie într-un timp foarte scurt. Așa întâlnește un veteran de război, acuzat și închis pentru crimă cu treizeci de ani în urmă, aflat acum pe moarte într-un azil pentru bătrâni. Cine este cu adevărat necunoscutul acesta al cărui destin pare să-i fi fost dintotdeauna potrivnic?

Titlu: Ultima zăpadă

Autor: Allen Eskens

Editura: Paladin

Colecția: Crime Masters

Număr pagini: 344

An apariție: 2019

Traducător: Ana-Veronica Mircea

Allen Eskens s-a născut în 1963 și a absolvit Jurnalismul în Universitatea Minnesota și Facultatea de Drept în Universitatea Hamlin. Vreme de douăzeci şi cinci de ani a practicat avocatura, după care s-a retras pentru a se dedica exclusiv scrisului. Ultima zăpadă, romanul lui de debut, a fost recompensat cu premiile Barry, Minnesota Book, Rosebud și Silver Falchion. Cartea a fost tradusă în 21 de limbi și va fi ecranizată pentru marile ecrane.

Am amânat Ultima zăpadă luni bune nu pentru că nu mi-aș fi dorit să o devorez imediat ce am pus mâna pe ea, ci pentru că o vedeam ca pe o lectură tematică, al cărei farmec l-aș fi aflat abia spre sfârșit de an. Cartea începe toamna și se sfârește cu ziua primei ninsori și cam așa s-a întâmplat și cu lectura mea.

Aș încadra cartea lui Eskens la categoria dramă psihologică polițistă. Nu am văzut-o ca pe un thriller, deși au fost câteva scene care te-ar putea duce cu gândul în direcția respectivă. Investigația cade în sarcina unui tânăr student, deci nu e nici ceea ce s-ar chema un clasic polițist, dar intriga romanului, oarecum simplă, te captivează, căci personajele sunt bine conturate, au greutate și povești de viață intense și dureroase.

Îl avem la o extremă pe Joe, tânărul student muncitor, a cărui viață este dată peste cap de o mamă alcoolică și un frate autist, iar la cealaltă pe Carl, bătrânul veteran de război, asasin și violator, a cărui poveste Joe trebuie să o scrie pentru o temă la engleză.

E imposibil să nu te simți înduioșat de poveștile lor, de lupta pe care cei doi trebuie să o ducă, și totodată e imposibil să nu te lași prins în mrejele romanului care vine cu întorsături surprinzătoare de situație. Te întrebi adesea, de-a lungul lecturii, dacă bătrânul Carl, aflat pe patul de moarte, minte sau într-adevăr vrea să-și descarce sufletul înainte de sfârșitul care se apropie neîndurător.

Dar, probabil, cel mai mult mi-a plăcut faptul că m-am identificat oarecum cu povestea prin prisma faptului că lucrez cu copiii cu TSA. De asemenea, începutul cărții mi-a amintit de primul meu job și de o întâmplare din zilele de început. Romanul se deschide cu Joe intrând în azilul de bâtrâni unde caută un subiect pentru lucrarea lui, iar asta m-a făcut să zâmbesc la gândul emoțiilor cu care dădeam fuga prin 2012 la unul din centrele în care făcusem practică în facultate pentru a pune mâna pe informațiile de care aveam nevoie pentru primul meu articol de presă. Așa că Ultima zăpadă a adus laolaltă într-o amintire cele două specializări între care m-am zbătut mereu – jurnalismul și asistența socială – iar asta, de ce să nu recunosc, m-a atins la coarda sensibilă.

Ce mi-a plăcut la Ultima zăpadă:

Îmi amintesc că primul lucru pe care l-am spus atunci când am văzut-o la Bookfest a fost că are o copertă super instagramabilă. Apoi, desigur, m-a atras titlul. Și, nu în ultimul rând, descrierea de pe spatele cărții. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult e tocmai faptul că Ultima zăpadă nu este genul de roman polițist clasic, nu urmează o rețetă. Este povestea unei vieți, mai mult decât povestea unei morți, deși avem crimă, victimă, criminal și investigație. Mi-a plăcut și faptul că romanul a avut capitole scurte și o Lilă între coperte, una diferită de cea a Elenei Ferrante, dar nu mai puțin o tipă pe cinste. Ah, uitam, și mi-a plăcut și faptul că nu m-am prins prea ușor cine era răul-rău în roman.

Cui recomand Ultima zăpadă:

Iubitorilor de povești de viață, celor care iubesc romanele polițiste, dar și lecturile sensibile, o recomand celor care adoră să sape după răspunsuri în sufletele personajelor și celor care caută să citească un roman care curge ușor și care totodată știe să surprindă.

Concluzie:

Ultima zăpadă este o carte perfectă pentru zilele astea reci, nu doar pentru că își plasează acțiunea spre sfârșit de an când ți-e gândul la prima ninsoare, ci pentru că e genul de lectură care te învață să ții cald în suflet cât de mult poți și să nu te mai lași păcălit de aparențe.

Cartea are o reducere de 20% pe site-ul Editurii Paladin, așa că fuga să dați comandă!

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Câteva motive să o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu

1. Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump. 2. Rar întâlnești[...]

Tony Mott – Toamna se numără cadavrele (Recenzie)

Toamna este un anotimp frumos, dar și periculos, mai ales în Brașovul în care trăiește Gigi Alexa. Gigi Alexa înconjurată de vechii ei colegi și prieteni își caută un nou partener?[...]

Câteva concepte mișto din Atlasul Fericirii

Ubuntu UBUNTU: sugerează că ajutorarea semenilor noștri ne sporește avuția individuală, făcând în același timp să înflorească societatea în întregul ei. Ubuntu înseamnă să[...]