Viața lui Joe Talbert n-a fost niciodată fericită. Are un frate autist, alături de care ar fi putut trăi liniștit, dacă mama lor n-ar fi fost alcoolică și n-ar fi avut o pasiune pentru jocuri de noroc și bărbați nepotriviți. Printre cursuri și joburi part-time, ultimul lucru care-i lipsește este un proiect pentru facultate: trebuie să scrie o biografie într-un timp foarte scurt. Așa întâlnește un veteran de război, acuzat și închis pentru crimă cu treizeci de ani în urmă, aflat acum pe moarte într-un azil pentru bătrâni. Cine este cu adevărat necunoscutul acesta al cărui destin pare să-i fi fost dintotdeauna potrivnic?

Titlu: Ultima zăpadă

Autor: Allen Eskens

Editura: Paladin

Colecția: Crime Masters

Număr pagini: 344

An apariție: 2019

Traducător: Ana-Veronica Mircea

Allen Eskens s-a născut în 1963 și a absolvit Jurnalismul în Universitatea Minnesota și Facultatea de Drept în Universitatea Hamlin. Vreme de douăzeci şi cinci de ani a practicat avocatura, după care s-a retras pentru a se dedica exclusiv scrisului. Ultima zăpadă, romanul lui de debut, a fost recompensat cu premiile Barry, Minnesota Book, Rosebud și Silver Falchion. Cartea a fost tradusă în 21 de limbi și va fi ecranizată pentru marile ecrane.

Am amânat Ultima zăpadă luni bune nu pentru că nu mi-aș fi dorit să o devorez imediat ce am pus mâna pe ea, ci pentru că o vedeam ca pe o lectură tematică, al cărei farmec l-aș fi aflat abia spre sfârșit de an. Cartea începe toamna și se sfârește cu ziua primei ninsori și cam așa s-a întâmplat și cu lectura mea.

Aș încadra cartea lui Eskens la categoria dramă psihologică polițistă. Nu am văzut-o ca pe un thriller, deși au fost câteva scene care te-ar putea duce cu gândul în direcția respectivă. Investigația cade în sarcina unui tânăr student, deci nu e nici ceea ce s-ar chema un clasic polițist, dar intriga romanului, oarecum simplă, te captivează, căci personajele sunt bine conturate, au greutate și povești de viață intense și dureroase.

Îl avem la o extremă pe Joe, tânărul student muncitor, a cărui viață este dată peste cap de o mamă alcoolică și un frate autist, iar la cealaltă pe Carl, bătrânul veteran de război, asasin și violator, a cărui poveste Joe trebuie să o scrie pentru o temă la engleză.

E imposibil să nu te simți înduioșat de poveștile lor, de lupta pe care cei doi trebuie să o ducă, și totodată e imposibil să nu te lași prins în mrejele romanului care vine cu întorsături surprinzătoare de situație. Te întrebi adesea, de-a lungul lecturii, dacă bătrânul Carl, aflat pe patul de moarte, minte sau într-adevăr vrea să-și descarce sufletul înainte de sfârșitul care se apropie neîndurător.

Dar, probabil, cel mai mult mi-a plăcut faptul că m-am identificat oarecum cu povestea prin prisma faptului că lucrez cu copiii cu TSA. De asemenea, începutul cărții mi-a amintit de primul meu job și de o întâmplare din zilele de început. Romanul se deschide cu Joe intrând în azilul de bâtrâni unde caută un subiect pentru lucrarea lui, iar asta m-a făcut să zâmbesc la gândul emoțiilor cu care dădeam fuga prin 2012 la unul din centrele în care făcusem practică în facultate pentru a pune mâna pe informațiile de care aveam nevoie pentru primul meu articol de presă. Așa că Ultima zăpadă a adus laolaltă într-o amintire cele două specializări între care m-am zbătut mereu – jurnalismul și asistența socială – iar asta, de ce să nu recunosc, m-a atins la coarda sensibilă.

Ce mi-a plăcut la Ultima zăpadă:

Îmi amintesc că primul lucru pe care l-am spus atunci când am văzut-o la Bookfest a fost că are o copertă super instagramabilă. Apoi, desigur, m-a atras titlul. Și, nu în ultimul rând, descrierea de pe spatele cărții. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult e tocmai faptul că Ultima zăpadă nu este genul de roman polițist clasic, nu urmează o rețetă. Este povestea unei vieți, mai mult decât povestea unei morți, deși avem crimă, victimă, criminal și investigație. Mi-a plăcut și faptul că romanul a avut capitole scurte și o Lilă între coperte, una diferită de cea a Elenei Ferrante, dar nu mai puțin o tipă pe cinste. Ah, uitam, și mi-a plăcut și faptul că nu m-am prins prea ușor cine era răul-rău în roman.

Cui recomand Ultima zăpadă:

Iubitorilor de povești de viață, celor care iubesc romanele polițiste, dar și lecturile sensibile, o recomand celor care adoră să sape după răspunsuri în sufletele personajelor și celor care caută să citească un roman care curge ușor și care totodată știe să surprindă.

Concluzie:

Ultima zăpadă este o carte perfectă pentru zilele astea reci, nu doar pentru că își plasează acțiunea spre sfârșit de an când ți-e gândul la prima ninsoare, ci pentru că e genul de lectură care te învață să ții cald în suflet cât de mult poți și să nu te mai lași păcălit de aparențe.

Cartea are o reducere de 20% pe site-ul Editurii Paladin, așa că fuga să dați comandă!

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

10 Cărti în straie cool – Partea 2

Spulberatic – Anca Vieru  Încep cu Spulberatic, o lectură din toamna anului trecut. Mărturisesc că titlul a fost motivul principal pentru care romanul Ancăi Vieru a ajuns în[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]