Elena Ferrante – Viata mincinoasă a adultilor (Recenzie)

Lumea interioară a Giovannei se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat. Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: orașul Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității. Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând în schimb la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât a crezut ea.

Titlu: Viața mincinoasă a adulților

Autor: Elena Ferrante

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi Contemporan

Număr pagini: 304

An apariție: 2020

Traducător: Cerasela Barbone

Ultima carte a Elenei Ferrante este prima carte din cele scrise de autoare pe care nu o devorez. Am citit Viața mincinoasă a adulților  în mai bine de o săptămână, câte puțin în fiecare seară, fără grabă și fără înfrigurarea pe care o aveam atunci când țineam în mâna un roman semnat de Ferrante. Am regăsit-o pe autoare aceeași dintotdeauna, i-am simțit forța, am întâlnit temele cu care și-a obișnuit deja cititorul: prietenia, diferențele dintre clasele sociale, relațiile mamă-fiică, adulterul, felul în care o femeie abandonată brusc reacționează. Nu am reușit însă o apropiere de Giovanna, așa cum n-am reușit o apropiere de Olga din Zilele abandonului, o carte care m-a chinuit la vremea ei, dar de care m-am ținut strâns, chiar dacă nu atât de strâns ca de Iubire amară unde tensiunea mi-a tăiat respirația sau de Fiica ascunsă care m-a absorbit complet și care rămâne în mod cert romanul meu preferat din cele scurte scrise de Ferrante.

Câte fețe poate îmbrăca minciuna?

Minciuna patologică, ridicată la rang de artă, prin care manipulăm lucrurile în interes propriu, minciuna prin omisiune, minciuna ca promisiune, minciuna nevinovată de dragul celui de lângă noi, minciuna pe care ne-o spunem nouă ca încurajare, minciuna ca disimulare, minciuna pe care o spunem ca să ieșim dintr-o situație neplăcută. Fie ele mici sau mari, cu bune sau rele intenții, minciunile se adună și se transformă într-o adevărată rețea din care îți este imposibil să ieși la lumină.

”De ce, dacă sapi un pic, găsești sexul în orice lucru, chiar și în interiorul acelora mai elevate; de ce, ca să definești sexul, un singur adjectiv e insuficient, e nevoie de multe – stânjenitor, stupid, tragic, vesel, plăcut, respingător – și niciodată pe rând, toate odată; e posibil ca o mare iubire să se lipsească de sex, e posibil ca practicile sexuale între bărbat și femeie să nu distrugă nevoia de a iubi fiind iubit?”

Citind, m-am concentrat mai mult pe reacțiile stârnite de minciuni în Giovanna decât pe Giovanna ca personaj, întrucât mi-a fost imposibil să rezonez cu ea. I-am urmărit cu interes și curiozitate reacțiile, dorindu-mi cu adevărat să cunosc care va fi următorul pas pe care îl va face, dar nu m-am identificat nici pentru o secundă cu ea. Nevoia ei de a aparține cuiva, de a se oglindi în cineva, de a găsi un role model, m-a iritat, deși am găsit-o firească la o puștoaică în plină formare. Tenebrele adolescenței ei m-au indispus pentru că pentru mine adolescența a fost o perioadă intensă, dar tihnită, la care mă gândesc și astăzi cu bucurie și dor. Amintirile mele din liceu nu au nimic în comun cu amintirile Giovannei. Adolescența cum am trăit-o eu, desigur cu micile ei înfrângeri, micile dezamăgiri amoroase, unele complexe și descoperiri inevitabile despre viață și despre cei din jur, nu a fost bântuită de umbrele care au bântuit adolescența Giovannei. I-am înțeles reacțiile, dar nu m-am putut împiedica să gândesc că o puștoaică cu potențialul ei ar fi putut să facă alte alegeri.

”- Poezia e creată din cuvinte, exact ca discuția pe care o avem acum. Dacă poetul ia cuvintele noastre banale și le eliberează de flecăreală, iată că ele, din interiorul banalității lor, manifestă o energie neașteptată. Dumnezeu se manifestă în același mod.

– Poetul nu e Dumnezeu, e pur și simplu unul ca noi care, în plus, știe să creeze poezii.

– Dar creația aia îți deschide ochii, te uimește.

– Când poetul e bun, da.

-Și te surprinde, te zguduie.

– Uneori.

– Dumnezeu e asta: o zguduire într-o încăpere întunecoasă ce nu mai are podea, pereți, tavan. Nu e nimic de reflectat, nu e nimic de discutat. E o chestiune de credință. Dacă tu crezi, funcționează. Dacă nu, nu.

– De ce trebuie să cred într-o zguduire?

– Din spirit religios.

– Nu știe ce e aia.

– Gândește-te la o anchetă ca cea din cărțile polițiste, numai că misterul rămâne mister. Spiritul religios înseamnă asta: să-ți croiești drum, tot mai mult, ca să dezvălui ce rămâne învăluit.”

Recunosc că m-am adâncit cu adevărat în lectură atunci când Roberto, un personaj cheie, a încetat să mai fie o umbră și a devenit viu, atunci când Giovanna s-a hotărât să facă primii pași spre maturizare, când a hotărât să-și pună și altfel de întrebări, iar răspunsurile ei au căpătat vână. Mi-a plăcut felul în care Ferrante a abordat tema religiei și a credințeiși și recunosc că din momentul ăla am întors pagină după pagină simțind nemulțumirea că mă îndrept spre final.

Una peste alta, Viața mincinoasă a primit 5 stele pe Goodreads, este un roman la care m-aș întoarce târziu peste ani, așa cum aș face-o cu toate romanele Elenei Ferrante – excepție făcând Zilele abandonului – pentru a mă cerceta pe mine însămi și pentru a observa ce schimbări s-au produs în adâncul ființei mele.

Ce mi-a plăcut la Viața mincinoasă a adulților:

Mi-a plăcut scriitura, titlul, adâncimea pe care o au romanele Elenei Ferrante.

Ce nu mi-a plăcut:

Coperta, imposibilitatea de a mă conecta cu personajul principal.

Cui recomand Viața mincinoasă a adulților:

Celor care o iubesc pe Ferrante, în cazul în care nu au citit-o încă, femeilor, indiferent de vârstă, nimeni nu descrie universul interior al femeilor așa cum o face Elena Ferrante, celor care caută lecturi de calitate, scurte și ușor de parcurs, Viața mincinoasă are aceeași fluiditate cu care ne-a obișnuit autoarea.

XOXO