Tomas H, un bărbat trecut de prima tinerețe, pe vremuri scriitor, își duce viața înecându-și amarul în alcool, în speranța că ziua de mâine îl va găsi mort. Singur, schimbând în zilele mai bune câte un cuvânt cu femeia care vine să-i gătească, domnul H privește pe fereastră la viețile locatorilor din blocul de vis-a-vis, amintindu-și de trecut, de fericirea pierdută și de greșelile care l-au îmbrăcat în mantia unei vinovății cumplite.

Titlu: Vina

Autor: Camelia Cavadia

Editura: Trei

Număr pagini: 320

An apariție: 2015

Vina este romanul de debut al Cameliei Cavadia și cea de doua carte citită de mine din cele care poartă semnătura autoarei. Am terminat de parcurs romanul în urmă cu o săptămână, dar, pentru că m-a lăsat cu o încrengătură de emoții căreia cu greu i-am făcut față, am ales să aștept o vreme înainte să scriu despre ce a însemanat lectura asta pentru mine.

”Vina era pentru el precum cancerul. Odată instalat, nu făcea decât să-l atace și să-l dea peste cap, să-l întoarcă cu fundu-n sus, încălcând toate legile firii. Celulele nebune puneau stăpânire pe el și se împrăștiau cu atâta vioiciune, încât riscau să producă în scurt timp metastază generalizată.”

Vina e un roman duios și totodată dureros, un roman care m-a atins mai profund decât a făcut-o Măștile fricii, poate unde m-am și regăsit mai bine în povestea lui. Mi-ar fi greu însă să spun care din cele două romane ale Cameliei Cavadia mi-a plăcut mai mult. Ambele sunt romane cu suflet, pentru suflet, și spun povești despre rănile alea emoționale pe care tindem adesea să le ascundem de ochii lumii și uneori chiar de ai noștri.

”Timpul care trece nu ne găsește niciodată la fel cum ne-a lăsat, experiențele de orice fel își pun amprenta peste noi și în fiecare zi devenim alții. Mai buni, mai răi, mai înțelegători, mai triști, mai veseli, dar niciodată la fel.”

La începutul lecturii domnul H m-a dus cu gândul la Ove și pentru o clipă vă mărturises că mi-a fost teamă c-aș putea avea dezamăgiri. Dar scriitura Cameliei Cavadia este atât de sensibilă, atât de plină de emoție și de frumusețe că ți-ar fi imposibil să lași cartea din mână, iar pe măsură ce înaintezi cu lectura și păstrunzi mai adânc în viața lui H, în prezentul chinuit de remușcări și în trecutul plin de greșeli, te atașezi fără să vrei de personaj. Nu poți să-i dai dreptate și nici nu tinzi să fii părtinitor, dar cumva îl înțelegi și-ți pare rău de el până la lacrimi. Totuși n-a fost Tomas H cel care m-a făcut să sufăr cu adevărat, ci fiul lui. Povestea lui Paul mi s-a părut sfâșietoare și nu exagerez când spun că sunt plină de revoltă pentru nedreptățile trăite de personajul ăsta care, deși nu neapărat un personaj central, are mare greutate în roman.

”Depresia e el mai viclean animal de pradă. Te pândește, te amușină, te atrage în colțuri întunecoase, unde te acoperă cu mantia ei haină, te înghesuie în colțuri strâmte și neprimitoare, unde îți dă lovituri scurte și sigure exact în punctele tale vulnerabile. Depresia are simțuri ascuțite și tentacule infinite, care te cuprind în mrejele lor ca pe un somnambul pus pe pilot automat. E răbdătoare și insistentă și-și arată colții când te aștepți mai puțin. Când ai impresia că te lasă, te aruncă la pământ cu putere, te încolăcește din ce în ce mai strâns și nu-ți mai dă cu niciun chip drumul să pleci. Te mușcă încet și singur, cu toată plăcerea de care este în stare. Te împuținează și te nimicește clipă de clipă, ceas de ceas. Se hrănește din tine și te rumegă cu încetinitorul. Oricât de mult ai încerca să scoți o mână prin această încrengătură și să te agăți de ceva ca să revii la suprafață, e mereu ceva care te trage înapoi. Oricât te-ai strădui să prinzi o gură plină de oxigen curat și să capeți un pic de forță, depresia se așază pe pieptul tău și nu te lasă să respiri. Îți taie orice dorință, orice poftă, îți taie voința însăși, până ce devii o legumă care nu mai poate să mănânce, să gândească, să dorească.”

Vina, așa cum este descris chiar pe spatele cărții, este un roman despre povara fericirii și poate tocmai pentru asta atât de actual într-o epocă în care putem avea atâtea, dar nu știm să ne bucurăm de nimic, într-o epocă în care depresia mușcă din noi în fiecare zi, într-o epocă în care ne canalizăm energiile spre ce nu merge bine, pe căutat pete în soare, într-o epocă în care am uitat să fim recunoscători și am uitat să-i apreciem pe oamenii din viața noastră, ocupați fiind să acumulăm tot felul de lucruri sau să gonim după succesul atât de trecător.

Vina este povestea unei familii ruinate de nesiguranță și viciu, este povestea unui om chinuit de demonii geloziei, este povestea aia frumoasă care pe neașteptate se transformă într-un coșmar. Asiști cu tristețe la transformările pe care le suferă familia H, ai vrea să-i ajuți, dar ești neputincios, iar asta te macină și te revoltă. Vina este totodată povestea unei ispășiri, este încercarea disperată a unui om de a face pace cu trecutul. Dar Vina mai e și povestea vecinilor de peste drum, trei cupluri care își poartă poverile și se luptă să mențină binele în viața lor, așa cum domnul H n-a reușit să o facă.

Ce mi-a plăcut la Vina:

O să încep prin a spune că m-au atras titlul și coperta – Camelia Cavadia reușește de fiecare dată să aducă titluri scurte, ușor de reținut, dar care să ascundă în ele semnificații profunde, iar copertele, nu știu cine se ocupă de aspect, dar o face al naibii de bine. Dincolo însă de aspectele astea, Vina mi-a plăcut pentru scriitură și pentru povestea plină de emoții, o poveste care m-a atins profund și care pe final a reușit să-mi adune lacrimi în ochi.

Cui o recomand:

O recomand celor care își doresc să citească autori români contemporani, dar nu știu prea bine cu cine să înceapă. O recomand tuturor celor în căutare de povești cu suflet, o recomand celor care au în perioada asta drum spre insulele grecești – cartea curprinde câteva pagini exotice și totodată idilice despre prima vacanța împreună a cuplului H – o recomand totodată celor care, deși ar putea fi fericiți, aleg să nu fie, lor mai ales le recomand cartea Cameliei Cavadia, căci ar putea fi pentru ei un semnal de alarmă și totodată un pansament.

Concluzie:

Citiți Vina, dacă nu ați citit-o încă, citiți-o, căci este un roman de debut excelent, un roman care vă va intra la suflet și vă va face să priviți cu alți ochi spre autorii români contemporani.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Octavian Soviany – Casa din Strada Sirenelor (Recenzie)

Într-o seară de Sfântul Andrei, misteriosul profesor Faustin invită la cină 12 cunoștințe, fiecare de zodie diferită, cu preocupări și caractere diverse, care încep să depene[...]

6 Lecturi pentru seara de Halloween

Casa din Strada Sirenelor – Octavian Soviany Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece[...]

Anca Vieru – Spulberatic (Recenzie)

Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste și un sentiment de vinovăție. Foile unui jurnal găsit întâmplător de două eleve scot[...]