La sfârșitul lunii mai am reușit să ajung la Centrul Keyko. *happy-happy! joy-joy!* Aflasem despre el prin iarnă și îmi doream tare mult să îi calc pragul. Am așteptat însă o vreme mai plăcută pentru o mini călătorie pentru că, deși nu-i foarte departe de orașul meu, nu îmi venea tocmai în drum. Totuși, dacă se întâmplă să ajungeți prin Câmpulung, n-ar fi rău să le faceți o vizită, mai ales dacă sunteți iubitori de cărți și de lucruri frumoase. Au o căsuță plină de bunătăți care vă vor face ochi dulci.

Ce găsești la Centrul Keyko?

La Centrul Keyko o să găsești cele mai reușite cadouri pentru cei dragi, lumânărele, albume foto, agende, cărți & Co. La Centrul Keyko poți să citești în tihnă câteva ceasuri în timp ce te bucuri de o ceașcă de cafea sau de un ceai gustos. La Centrul Keyko te întâmpină oameni cu un super vibe, amabili și creativi. Totodată se pare că la Centrul Keyko se țin cursuri și ateliere unde copiii au oportunitatea să-și descopere înclinațiile artistice, o inițiativă grozavă pe care o salut cu respect – m-aș bucura să văd mai des în orașele mici astfel de locuri, de oameni și de acțiuni.

Ce mi-a plăcut atât de mult la Centrul Keyko?

Mi-a plăcut în primul rând atmosfera, zâmbetul cald cu care am fost întâmpinată, faptul că oamenii ăștia își iau din timpul lor pentru a împacheta cadourile simpatic și cu multă grijă. Mi-au plăcut cafeaua tare, amenajările interiore și prețurile bune. Fiecare colț pare să spună o altă poveste, iar cărțile împacă toate gusturile.

Concluzie:

M-am bucurat că am reușit să le calc pragul pentru că m-am simțit ca acasă și chiar am de gând să revin ori de câte ori se va prezenta ocazia. Vă spun sincer că nu mi-a venit să cred că anul ăsta, pe 1 iulie, vor face 6 ani și mă întristează puțin că nu sunt mai cunoscuți și că eu abia recent am aflat despre ei. Ăsta este și motivul pentru care am vrut să scriu despre Centrul Keyko, deși fotografiile nu sunt de cea mai bună calitate – sunt făcute cu telefonul pentru că, la drept vorbind, nu aveam în plan un articol atunci când m-am îndreptat spre Câmpulung, iar vizita a fost una de relaxare, combinată cu încercarea de a găsi un cadou potrivit pentru o prietenă pasionată de cărți.

Așadar, rog iubitorii de cărți și de frumos să dea sfoară în țară despre Centrul Keyko și, evident, să treacă pe la ei cu prima ocazie. Nu o să vă pară rău, e tare bine în căsuța lor.

Îi găsiți pe facebook aici și pe instagram aici.

XOXO

2 Comments
  1. Îţi recomand cu multă căldură, Seneca Anti-cafe. La Bucureşti, pe lângă Muzeul Antipa. Găseşti pe Google Maps, FB şi Google Search. 😉
    Ştiu că e mai departe decât Câmpulung (a propos, care din ele?! 😛 Supposedly, Muscel…), dar…, “Toate drumurile duc la…”. Well… Mostly…

    • Zic mereu c-o sa ajung la Seneca Anti-cafe, dar de fiecare data cand am drum la Bucuresti ma dau cu altele. Multumesc pentru recomandare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Ce mi-am luat ieri de la Shop my library

Ieri s-a desfășurat Ediția cu numărul 8 a târgului de carte organizat de Andreea Chiuaru. După câteva luni în care mi-am propus de fiecare dată să ajung și eu la târg, fără să[...]

Sweet little sunday in Bellagio

Pentru că se întâmplă ca o prietenă din copilărie să se fi stabilit de ceva vreme la Milano şi pentru că, tot aşa ca din întâmplare, s-a făcut să fiu şi eu acolo împreună cu o altă[...]