Ieri s-a desfășurat Ediția cu numărul 8 a târgului de carte organizat de Andreea Chiuaru. După câteva luni în care mi-am propus de fiecare dată să ajung și eu la târg, fără să reușesc însă, ieri mi-am rupt câteva ore din program și am dat o fugă până la București. Din păcate, am petrecut mai mult timp pe drum decât la târg, dar nu mă plâng, întrucât le-am revăzut pe Martipaan și pe Andreea și am plecat cu câteva titluri interesante dintre care mult dorita Casă din Strada Sirenelor pe care Andreea a fost atât de drăguță și mi-a pus-o deoparte.

Ce se întâmplă la Shop my library:

Pentru cei care nu au aflat încă, Shop my library este un târg de carte independent care funcționează pe același principiu cu un yard sale. La Shop my library oamenii aduc cărți din bibliotecile lor proprii și le vând la prețuri mici, între 5 și 30 de lei. Cărțile sunt cărți citite sau cărți noi pe care expozanții le-au primit cadou și nu au avut interesul să le citească. Conceptul îi aparține Andreei Chiuaru, iar povestea completă a târgului o puteți citi pe blog de idei, adică aici.

Unde are loc Shop my library:

Din toamna asta târgul s-a mutat la Tucano Coffee, un loc plin de culoare, cu un super vibe, unde se pregătește o cafea delicioasă și unde cititorii se pot simți foarte în voie răsfoind cărțile pe care tocmai le-au achiziționat sau purtând discuții despre vechile lecturi cu alți cititori pasionați.

Cu ce titluri am plecat de la Shop my library:

Vă mărturisesc că singura carte pe care îmi planificasem să o cumpăr este Casa din Strada Sirenelor de Octavian Soviany, dar am mai plecat cu alte câteva titluri, o carte de psihologie practică și câteva polițiste care mi-au făcut cu ochiul acolo. Am plecat totodată cu plăcuta surpriză că nu am cheltuit prea mulți bani, dar m-am ales cu noi lecturi care abia așteaptă să fie parcurse și despre care o să vă povestesc mai multe pe viitor.

Pentru că am ajuns relativ târziu – cred că era în jur de ora 14:00 sau poate chiar mai târziu – multe cărți se dăduseră deja. Totuși am avut de unde să aleg și am făcut o captură frumoasă, zic eu. Ultimele două cărți din teanc nu-mi aparțin, sunt ale prietenei care m-a însoțit la târg, dar vor ajunge negreșit și pe la mine.

Impresii

Mi-a plăcut vibe-ul, mi-a plăcut locația, mi-au plăcut oamenii – expozanții au fost extrem de drăguți, s-au oferit de fiecare dată să dea informații despre cărțile lor. Mi-a plăcut să o văd pe Martipaan în acțiune – fata asta face niște fotografii grozave! Și mi-a plăcut tot ce a realizat Andreea Chiuaru cu târgul ăsta care e ceva atât de nou la noi. Așadar, sper să ajung și la edițiile următoare, poate chiar în calitate de expozant.

Voi ați fost la vreo ediție Shop my library? Vă place să cumpărați cărți care au trecut prin alte mâini sau preferați să le cumpărați direct din librărie?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Centrul Keyko – Loc de bookurii și de citit

La sfârșitul lunii mai am reușit să ajung la Centrul Keyko. *happy-happy! joy-joy!* Aflasem despre el prin iarnă și îmi doream tare mult să îi calc pragul. Am așteptat însă o vreme[...]

Sweet little sunday in Bellagio

Pentru că se întâmplă ca o prietenă din copilărie să se fi stabilit de ceva vreme la Milano şi pentru că, tot aşa ca din întâmplare, s-a făcut să fiu şi eu acolo împreună cu o altă[...]