Mărturisesc că anul ăsta nu prea am reușit să bifez mare lucru din ce îmi dorisem să bifez, dar am bifat o mulțime de alte chestii pe care nu aveam deloc în plan să le bifez. Culmea, în loc să mă supăr, m-am bucurat tare pentru că asta înseamnă că am reușit să nu mă mai risipesc, ci am trăit mai concentrată în prezent, iar treaba asta este o mare realizare pentru una ca mine care a oscilat în ultimii ani între amintiri și planuri.

Ce mi-a adus 2018?

2018 mi-a adus o burtă destul de frumușică. M-am trezit peste noapte că nu mai încap într-o mulțime de haine pe care le iubeam și recunosc că inițial m-am cam deprimat. Totuși n-am tratat aspectul ca pe un capăt de lume și nici nu mi-am propus să slăbesc. M-am gândit că-i mai degrabă un bun prilej să-mi mai iau și eu una alta și m-am liniștit.

În 2018 am bătut recordul cafelelor băute cu mama în curte. Sunt mândră de mine pentru cafelele astea, căci astfel am avut ocazia să aflu chestii despre familia mea din poveștile mamei și-am și dezbătut cărțile pe care ni le-am pasat de la una la alta ( mda, eu și mama cam avem obiceiul să citim aceleași romane și tare ne place să discutăm despre ele la cafeaua de dimineață).

Anul ăsta mi-a intrat în viață un geamăn magic care mi-a reamintit cum te simți când strângi pentru prima dată mâna unui om știind undeva la nivel inconștient că e om din ăla de rămâne, om din ăla de-ți intră în viață fără gând să mai plece, om din ăla care știe să îmbrățișeze strâns, care știe să asculte, care știe să-i dea sufletului tău hrană.

Anul ăsta am dat de câteva ori cu capul de tocul ușii și mi s-au aliniat chakrele de nu vă povestesc. I-am văzut fără măști pe oamenii lângă care am trăit o viață și-am înțeles o mulțime de lucruri, nu doar despre ei, ci și despre mine însămi.  

Anul ăsta m-am văzut pe mine așa cum sunt și chiar dacă nu mi-a plăcut de fiecare dată ce-am văzut, mi-am salutat cu respect curajul de a ține ochii bine deschiși.

Anul ăsta am schimbat prefixul și am dezgropat fațete uitate ale personalității mele, fațete prăfuite și dragi, căci asta a fost pentru mine 2018, un an al regăsirii de sine. M-am regăsit sub dărâmăturile unor evenimente pe care înainte nu le-am putut controla și a căror semnificație am înțeles-o în sfârșit anul acesta. M-am scos de sub ziduri și m-am bucurat să mă găsesc încă vie. Mă durea pe ici pe colo, dar eram mai mult decât capabilă să-mi vin în fire, lucru pe care l-am și făcut.

Anul ăsta am gustat tăcerea. Am învățat că-i bine să ne mai eliberăm din când în când de cuvinte și pentru o zi am reușit să mă detașez de ele. Mi-a plăcut să tac și mi-a plăcut să nu mi se spună nimic. A fost tare bine.

Anul ăsta am început un curs de limba coreană. Îmi doream tare mult să fac asta și cu toate că era printre primele lucruri de bifat în lista mea, vedeam cum trece anul fără să mă mișc deloc în direcția asta. Întâmplarea a făcut ca în orașul meu, unde nu prea se întâmplă niciodată nimic, să se organizeze, spre sfârșitul toamnei, un grup de studiu, iar eu să aflu despre el. Sunt profund recunoscătoare pentru oportunitate, pentru faptul că există oameni care se gândesc să facă fericiți alți oameni și pentru că am găsit un grup care îmi împărtășește pasiunile.

Anul ăsta mi-am fost prioritate. După mult timp m-am pus pe mine pe primul loc și-am reușit să trasez niște limite în relațiile cu ceilalți.

Anul ăsta am descoperit EFT și-am eliberat o mare cantitate de emoții negative acumulate de-a lungul timpului, iar acum, în ciuda belly fat-ului, mă simt mai ușoară cu cel puțin 10 kg.

Anul ăsta am devenit mătușă de fetiță. Am în sfârșit o nepoțică pufoasă de la sora mea din alți părinți și car în fiecare zi după mine o poftă nebună de joacă și de smotocit.

Anul ăsta am reînceput să țin un jurnal în carne și oase (a se citi coperți și file). Nu mai ținusem unul din liceu, nu mai știam cum e să scrii pe-o foaie, o notă aiurea, de când cu bloggăreala asta și-s tare încântată că m-am întors la una din activitățile mele adolescentine.

Anul ăsta am reușit să fiu mai prezentă pe blog (54 de articole postate), iar Blutopia și-a făcut 1000 de prieteni (zice că-i happy tare pentru asta).

Anul ăsta am devenit puțin mai flexibilă – pe interior, pe exterior încă sunt crocantă, cu de toate. Nu mă plâng totuși, lucrez și acolo, dar îmi ia mai mult decât i-ar lua în mod normal altui om.

Anul ăsta, mai precis în ultimele luni, am început să scriu ceva nou, ceva cum n-am mai scris până acum, și-mi place să explorez, deși e tare greu să ajung la un consens cu sufletul meu în privința asta. Poate s-o mai potoli și el în 2019.

Iau cu mine din tolba lui 2018:

Cursurile de coreeană.

Jurnalul meu.

Prietenii care simt prietenia la fel ca mine.

Pe mama cu cafelele ei.

Cheful de a mă pune pe primul loc.

Manuscrisul la care lucrez.

Chakrele mele aliniate.

Mai iau:

Exercițiile de eliberare emoțională

Cel de-al patrulea album Florence and the machine – High as Hope

Filmele lui Buñuel pe care l-am descoperit recent.

Cartea pe care abia am început-o.

Și pe Blutopia cu cei 1000 de prieteni ai ei.

2018, thank you for all the lessons

2019, I am ready.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

10 Motive să citești Sacoșa cu stele

Pentru că Iulia Șchiopu, autoarea, are un univers interior în care e musai de făcut un popas Pentru că este cea mai frumoasă carte ilustrată pe care am văzut-o vreodată Pentru că[...]

Sarah Pinborough – Prin ochii ei (Recenzie)

Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar și imediat ies scântei. Deși pleacă[...]

32 de bucurii mari și mici

În mai număr bucuriile odată cu anii și le număr mai devreme pentru că e luna aia în care fericirea e parcă mai plină și mai din belșug, e luna pe care o consider luna mea și e cea[...]