1. Cărţile:

Chiar dacă cei mai mulţi oameni asociază lectura cu anotimpurile ploioase şi friguroase pentru mine vara se potriveşte cu cărţile mai mult decât oricare alt anotimp. De ce? Păi să vedem. Vi s-a întâmplat vreodată să asociaţi un miros cu un eveniment anume?  Ei bine, în ce mă priveşte, cărţile miros a vară, pentru că prima mea amintire cu o carte s-a petrecut în sezonul cald, a fost ca o dragoste la prima vedere, o iubire de vară care s-a prelungit în timp. Aşa că, pentru o vară ca la carte, se recomandă cât mai multe lecturi.

2. Plimbările pe înserat:

Ce poate fi mai relaxant şi mai plăcut decât o plimbare la apus de soare, atunci când afară începe să se răcorească? Multe persoane preferă alergarea plimbărilor, dar în ce mă priveşte seara e pentru recreere şi conectare la natură. Voi din ce categorie faceţi parte?

3. Muzică toată ziua:

De când mă ştiu nu am putut da randament fără muzică pe fundal, fie că a fost vorba de muncă, de învăţat, scris, trăit ori respirat. Sunt omul bas în piept şi cu zgomot în urechi. Iau muzica în pat cu mine chiar şi atunci când dorm, un obicei cât se poate de nesănătos pe care nu îl recomand nimănui. Totuşi, e vară, e vremea să fim pozitivi şi veseli, să dăm deci muzica mai tare că nu-i nimic pe lume care să ne vindece ca ea.

 

PRESS PLAY:

4. Semnătura ta personală:

Mă refer desigur la acel ceva care să îţi definească stilul, un accesoriu preferat care să te scoată din anonimat şi pe care să îl poţi combina la diferite ţinute. Fie că e vorba despre pălării sau despre bijuterii supradimensionate, eşarfe atârnate la geantă ori înfăşurate ca turban, orice crezi că se adaptează stilului tău e binevenit. Suntem femei şi vrem să fim originale, nu vrem să fim ca toţi ceilalţi, nu-i aşa?

5. Un loc al nostru:

Un loc  al nostru, unde să ne simțim liberi și neconstrânși de nimeni, un loc în care să ne simţim ca acasă chiar dacă nu suntem acolo. Poate să fie parcul în care ne facem plimbările de seară, o terasă sau oricare alt loc, unul pe care să îl considerăm special şi în care să mergem de fiecare dată cu plăcere.

 

Voi ce obiceiuri aveţi şi cum vă place să vă petreceţi vara?

XOXO

semnatura1

Foto: Raluca & Răzvan Photography

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

32 de bucurii mari și mici

În mai număr bucuriile odată cu anii și le număr mai devreme pentru că e luna aia în care fericirea e parcă mai plină și mai din belșug, e luna pe care o consider luna mea și e cea[...]

Bucuriile lui Martie

Zilele astea, poate mai mult ca oricând, trebuie să învățăm să ne păstrăm optimismul și să ne concentrăm asupra motivelor de zâmbet din viața noastră. Așa că, pe rețeta[...]

8 idei de activităti pentru acasă

Citește mult și bine Citește toate cărțile pe care le-ai achiziționat în ultima vreme și pe care timpul nu ți-a permis să le deschizi. Eu am un teac generos care mă așteaptă pe[...]