Zilele astea, poate mai mult ca oricând, trebuie să învățăm să ne păstrăm optimismul și să ne concentrăm asupra motivelor de zâmbet din viața noastră. Așa că, pe rețeta bucuriilor de toate lunile, vin și la final de martie să număr lucrurile mici care fac diferența și care m-au îmbrățișat și mi-au ținut de bine mai ales în ultimele două săptămâni.

Cărti

Fericirea trăiește în spații mici – Dominique Loreau

Cartea asta e una din acele lecturi-bucurie pentru că efectiv mișună în ea un microb pozitiv. De la copertă până la informația așternută pe file, Fericirea trăiește în spații mici îți dă o stare de bine. Este genul de lectură care îți impune să iei pauză ca să apreciezi ce ai și ce se întâmplă în viața ta. Am pus mâna pe ea în decembrie, la Shop my library, dar, până mai zilele trecute, când m-am trezit cu un fel de apăsare pricinuită de izolare, nu am simțit impulsul să o scot din bibliotecă. Sincer, mă bucur că s-a întâmplat așa, întrucât, citită în alt context, m-ar fi entuziasmat mai puțin, deși cel mai probabil aș fi găsit-o la fel de plăcută.

Citiți-o, deci, dacă nu ați făcut-o încă! Adună în ea viziunea unor nume mari ca Orhan Pamuk, Gandhi, Ralph Waldo Emerson, Muriel Barbery, Descartes & alții și are un vibe minimalisto-zen tare simpatic.

Muzică

Pădure verde de la Via Dacă

Am ratat la mustață un concert Alternosfera, odată ce povestea cu COVID-19 a degenerat. Cumpărasem bilete pentru jumătatea lunii martie, iar concertul a fost amânat până la începutul lui mai. Sper să se termine totul cu bine și cât mai curând pentru a putea merge în cele din urmă la concertul celor de la Alternosfera, dar până atunci mă delectez cu Via Dacă, o trupă peste care am dat anul trecut, care mi-a făcut cu ochiul încă de la început și care zilele astea îmi cântă și îmi dă o stare de bine cu muzica ei.

Filme

Parasite (2019)

Nu m-am îndoit nicio clipă că Parasite va fi bun, dar recunosc că nu m-am așteptat ca lucrurile să evolueze după cum au evoluat. Mi-a plăcut amestecul de comedie neagră, dramă socială, thriller psihologic. Mi-a plăcut că totul a fost foarte bine dozat și că momentul în care lucrurile mi-au explodat în față a venit exact când trebuia ca să producă un super efect. Parasite nu e doar musai de văzut, e musai de văzut acum în perioada asta, când stăm în izolare. Dacă alegeți să-l vedeți, veți înțelege de ce. Eu încă am rămas cu gândul la el, e mai degrabă un frison, decât o bucurie.

Seriale

Freud (2020)

Nici Freud nu e chiar ceea ce s-ar putea califica drept bucurie. Serialul e cel puțin ciudat și cu totul altfel decât mă așteptam, dar, culmea, chestia asta, departe de a mă dezamăgi, mi s-a părut interesantă. Freud e un fel de thriller cu accente horror & mistice – abordează teme ca hipnoza, spiritismul, crima brutală, posedări & exorcism. Ce mi se pare interesant e că aduce pe sticlă un tânăr Freud care nu stăpânește tehnica hipnozei și care se simte nesigur în privința propriilor teorii. Totodată serialul vine cumva ca o ipoteză asupra felului în care Freud și-ar fi găsit inspirația pentru a-și scrie cărțile de mai târziu – Interpretarea viselor, Totem și tabu, etc – și nu se îndepărtează nici de adevărul istoric – conflictul dintre unguri și austrieci, neînțelegerile de la curtea imperială dintre Franz Joseph și fiul său Prințul Rudolf – punându-l însă sub semnul unor conspirații sângeroase și mistice.

Achizitii

Pantofi depurtat.ro

Pantofii de la dEpurtat au ajuns la mine când mă aflam deja în autoizolare, deci nu am reușit să-i plimb până acum, chiar dacă vremea a fost perfectă pentru ei. Combinația de verde și albastru mi s-a părut yammy și m-a cucerit de la prima vedere. Am simțit totodată nevoia să le găsesc și niște prieteni pe măsură și-am reușit, zic eu.

Cercei pursehuit.ro

Așa s-a făcut să ajungă la mine și cerceii de la Pursehuit. Au coreenii o vorbă: Pereche făcută în cer. Fix așa mi s-a părut și mie combinația dintre pantofii și cerceii ăștia. Și cum tot la vreme de izolare au ajuns și ei în viața mea, i-am agățat în urechi doar cât să mă plimb cu ei prin casă.

Orbi – Petronela Rotar

Planificasem să citesc Orbi la finalul anului trecut, dar am amânat lectura întrucât adunasem pe raft prea multe cărți necitite și n-am vrut să mă arunc în alte achiziții, cu atât mai mult cu cât știam că, odată ce voi avea în mână cartea Petronelei Rotar, tentația de a o citi mă va învinge, iar cărțile care își așteptau cumințele rândul ar fi avut și mai mult de așteptat. Am comandat, așadar, Orbi abia la început de primăvară și am parcurs-o nu atât de repede pe cât mi-aș fi dorit, dar cu intensitate și râvnă. Mi-a mers la suflet și-am scris mai multe despre ea aici.

Fidelitate – Marco Missiroli

A doua achiziție pe luna martie în materie de carte a fost Fidelitate de Marco Missiroli. Am terminat de parcurs lectura cu numai o oră în urmă și am de gând să povestesc mai multe despre ea într-o recenzie care va intra pe blog zilele astea.

Surprize

Cărțișor de la Act și Politon

Și luna asta surpriza a venit tot de la Act și Politon care mi-a trimis un Cărțișor tare pe sufletul meu. Emergența a fost cartea aia pe care am purtat-o cu mine peste tot – în autobuz, la job, în parc. Am profitat de fiecare moment liber ca să o deschid și să citesc câte puțin din ea. M-a inspirat și tare mi-a plăcut compania ei din primele săptămâni ale lunii, așa că mi-ar fi fost imposibil să n-o număr la bucurii.

Pe voi ce v-a făcut să zâmbiți în luna asta încercată?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

32 de bucurii mari și mici

În mai număr bucuriile odată cu anii și le număr mai devreme pentru că e luna aia în care fericirea e parcă mai plină și mai din belșug, e luna pe care o consider luna mea și e cea[...]

8 idei de activităti pentru acasă

Citește mult și bine Citește toate cărțile pe care le-ai achiziționat în ultima vreme și pe care timpul nu ți-a permis să le deschizi. Eu am un teac generos care mă așteaptă pe[...]

Bucuriile lui Februarie

Deși nu a fost cea mai bună lună a mea, Februarie a venit la pachet cu o serie de bucurii care mi-au îndulcit zilele fix cât trebuia ca să nu o iau razna. Micile-mari motive pentru care te[...]