Dead Poets Society (1989)

La sfârșitul anilor ’50, într-o școală de elită din New England, John Keating, un profesor de literatură non-conformist, își învață elevii să se abată de la programa școlară și să devină liber cugetători. Timorați și obișnuiți să respecte regulile stricte impuse de institut și de părinți, tinerii nu știu inițial cum să aplice îndemnul Carpe diem, dar când descoperă că profesorul lor a făcut parte din Cercul poeților dispăruți, un club misterios unde câțiva foști elevi îndrăzneți citiseră poezii și sfidaseră regulile, decid să reînființeze Dead Poets Society  și încep să simtă că trăiesc cu adevărat, învățând să se descopere pe ei înșiși și pasiunile lor.

Nu am văzut Dead Poets Society la vremea lui, de fapt aveam abia un an când s-a făcut, l-am văzut după terminarea liceul și îmi amintesc că m-a marcat și că într-un fel m-a făcut să iubesc și mai mult poezia pe care o detestasem cu o pasiune feroce cât am fost pe băncile școlii. Mi-am zis că dacă l-aș fi avut pe Keating ca profesor aș fi văzut poezia cu alți ochi pentru că aș fi simțit-o în loc să o învăț ca papagalul din culegeri care încep cu celebrul poetul a vrut să spună. Și vă mai spun atât, citeam recent o chestie care m-a făcut să zâmbesc. Se pare că Robin Williams nu s-a simțit în largul lui la filmări decât după ce a început să improvizeze și că scena aia în care îi imită pe Marlon Brando și John Wayne a fost cea care l-a ajutat să se destindă și să își intre în mână.

Dangerous Minds (1995)

Louanne, fost ofițer de marină, și-a dorit întotdeauna să devină profesoară de engleză. Când un liceu din nordul Californiei o solicită, Louanne crede că în sfârșit dorința i s-a îndeplinit. La școala este însă întâmpinată de un grup de elevi rebeli și neprietenoși, pe care, treptat, cu metode neobișnuite, reușește să și-i apropie și să le trezească interesul pentru poezie și studiu.

Filmul este inspirat dintr-un caz real, e intens și plin de adevăruri dureroase. Ca mai toate filmele vechi, a reușit să mă sensibilizeze, iar coloana sonoră mi-a plăcut mult – Bob Dylan și Coolio nu prea sună a combinație plictisitoare.

The emperor’s club (2002)

William Hundert este profesor de istorie la un colegiu de prestigiu, are principii solide și reguli clare, dar lumea lui este zguduită din temelii de apariția unui nou elev – Sedgewick Bell, fiul unui senator, care se alătură clasei sale. Ceea ce începe ca o bătălie a orgoliilor se transformă pe parcurs într-o relație profesor-elev foarte apropiată, iar rezultatul acestei relații ajunge să fie o lecție de viață, atât pentru unul, cât și pentru celălalt.

The emperor’s club mi-a amintit oarecum de Dead Poets Society, dar asta nu m-a făcut să-mi placă mai puțin. Filmul este sensibil și m-a purtat înapoi în perioada liceului, trezindu-mi nostalgii și făcându-mă să mă gândesc la profesorii pe care i-am avut și la cei pe care nu i-am avut, dar mi-aș fi dorit să-i am.

Mona Lisa Smile (2003)

Mona Lisa Smile își plasează acțiunea în 1953 și spune povestea unei tinere profesoare, Katherine Watson, care merge să predea istoria artei la un colegiu de fete. Katherine, feministă convinsă, se așteaptă ca studentele ei să profite de oportunitățile care li se oferă și să aleagă cariera înaintea căsătoriei. Atunci când încearcă să lupte cu regulile impuse de școală și societate și să-și învețe studentele să gândească independent, fără să caute răspunsuri în cărți sau la cei din jur, Katherine intră în conflict atât cu conducerea școlii, cât și cu unele dintre elevele ei.

Cel mai interesat la filmul ăsta mi s-a părut felul în care fiecare dintre eleve își vede profesoara și faptul că fiecare personaj a avut o poveste a lui de spus. Mi-au plăcut totodată discuțiile despre artă și am îmbrățișat cu tot sufletul ideea care stă la baza scenariului: nu contează ce alegi – carieră, mariaj, niciuna din două, ambele, etc – important e să alegi ce îți dorești, nu ce te învață alții, și să fii cât de fericit poți tu să fii!

Take the Lead (2006)

Take the Lead este un film inspirat de povestea adevărată a lui Pierre Dulaine, un profesor de dans din Manhattan care se oferă voluntar să îi învețe pe elevii de liceu din New York dansuri clasice în orele în care sunt pedepsiți să stea în detenție.  La început elevii îl privesc cu scepticism pe Dulaine, dar dăruirea lui și totodată pasiunea tango-ului îi inspiră și îi face să se înscrie la cursurile de dans, unde combină mișcările clasice învățate de la Dulain cu propriul lor stil hip-hop.

Take the Lead mi-a plăcut mai înainte de toate pentru muzica bună și pentru că Banderas + tango e o combinație cât se poate de incendiară. A avut și lecții de viață și cred că e un film care le-ar prinde tare bine adolescenților.

Voi ce filme despre profesori ați văzut și recomandați?

XOXO

2 Comments
  1. Aș mai adăuga la această listă a ta și filmul: The Ron Clark Story. Este un film inspirat din fapte reale, despre ceea ce poate face un profesor foarte bun din niște elevi despre care se crede că nu sunt buni de nimic. Îți recomand să urmărești acest film, dacă cumva nu l-ai văzut încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Cele mai frumoase biblioteci și librării în filme

Breakfast at Tiffany's (1961) În New York-ul anilor '60, Holly Golightly (Audrey Hepburn), o tânără aflată în așteptarea unei căsătorii care din interes, se dedă vieții ușoare și[...]

Filme musai de văzut cât mai suntem în august

Bonjour tristesse (1958) Cecile este o adolescentă răsfăţată care duce o viaţă îndestulată şi fără de griji alături de tatăl ei, un playboy superficial și plin de bani. Când[...]

10 Seriale coreene de văzut pe Netflix

Îmi doream de foarte multă vreme să abordez subiectul ăsta și pentru că în august, după cum bine știți, am acceptat provocarea lansată de @andreea_chiuaru și am decis să postez în[...]