De când mă știu am fost atrasă de filmele de epocă, de cărțile despre război, de decorurile shabby chic și de hainele vintage, cu alte cuvinte de tot ce poartă patina timpului. Nu-mi dau seama încă dacă sunt un suflet bătrân care bântuie pământul de câteva sute de ani sau dacă treaba asta mi se trage de la faptul că mi-am prins străbunica în viață și am copilărit în preajma ei, ascultându-i poveștile și holbându-mă la tablourile de pe pereți, cu ea în tinerețe, cu cei cinci băieți ai ei și cu soțul, străbunicul meu, mort în bombardament. Cert este că trăiesc cu impresia că m-am născut prea târziu și că viața se trăia mai cu poftă pe vremuri. C-o fi așa, că n-o fi, habar n-am, dar în dimineața asta m-am trezit cu chef să scriu despre câteva filme care poartă în ele decoruri, costume și povești nemuritoare – două adaptări după romane (unul clasic, altul contemporan), un musical, remake după o operă felliniană, o dramă și un film de război și spionaj. Luați de aruncați un ochi!

The Great Gatsby (2013)

Filmul ăsta nu are nevoie de nicio introducere, s-a făcut o adevărată isterie în jurul lui, a luat și premii, iar nepoata lui Fitzgerald a spus că autorul ar fi fost mândru de-ar fi trăit să-și vadă cartea ecranizată. Așa cum se cuvine pentru orice nebunie de film, au existat și păreri bune, și păreri mai puțin bune. Spectatorii l-au lăudat pe toate părțile, criticii în schimb s-au arătat nemulțumiți de coloana sonoră și de faptul că n-a prea fost fidel cărții. Cum spuneam, o întreagă isterie! Mie, în treacăt fie spus, mi-a plăcut tocmai la categoriile alea la care a luat premii – decoruri și costume – așa că dacă e cu vintage articolul ăsta, n-avea cum să lipsească The Great Gatsby.

În 1929, Nick Carraway, veteran al Primului Război Mondial, se află la un spital de psihiatrie pentru a-și trata alcoolismul. El vorbește despre Jay Gatsby, descriindu-l ca pe cel mai optimist om pe care l-a întâlnit vreodată. Doctorul lui Nick îi sugerează să-și scrie gândurile, de vreme ce scrisul este singura lui pasiune, așa că Nick începe să povestească despre Marele Gatsby, despre cum l-a cunoscut, despre petrecerile nebune care au urmat întâlnirii, despre dragostea misteriosului personaj și despre tragedia care s-a produs pe neașteptate.

Water for Elephants (2011)

Water for Elephants este o dramă romantică, adaptată după romanul omonim al autoarei Sara Gruen. Nu știu cât de fidel i-a fost cărții pentru că nu am citit-o și, sinceră să fiu, nici nu am de gând să o fac, dar filmul mi-a plăcut mult cu toate că l-am evitat vreme îndelungată din pricină de subiect – circul cu animale pe care nu l-am agreat niciodată.

Ne aflăm în anii ’30, în perioada crizei economice. Povestea urmărește aventurile tânărului Jacob Jankovski (Robert Pattison) care la moartea părinților într-un accident, chiar cu o săptămână înainte să își dea examenul de absolvire a facultății de medicină veterinară, pleacă în lume și se aruncă într-un tren în viteză neștiind prea bine ce mai așteaptă de la viață. Trenul aparține unei companii de circ aflată în turneu prin America și astfel Jacob ajunge să-i cunoască pe August Rosenbluth, șeful despotic, și pe Marlena, soția acestuia și vedeta principală în programul artistic. Jacob primește o slubjă ca veterinar și asistă la cruzimea lui August față de animale și față de angajați, ajungând să se îndrăgostească de Marlena care nu împărtășește viziunea soțului vizavi de viață și de ceea ce ar trebui să însemne circul.

Nine (2009)

Am ajuns și la mult blamatul musical Nine care, culmea, mie mi-a plăcut. Desigur, am făcut abstracție ca s-a încercat un remake după Otto e mezzo, regizorul de bună seamă n-a încercat să se ia la trântă cu Fellini, ci mai degrabă să-i aducă un omagiu, așa că, sincer vă spun, nu înțeleg hate-ul cu care a fost primit filmul ăsta, deși în mod clar nu există termen de comparație între el și original. Muzica însă e un deliciu și măcar pentru ea merită să dai o șansă filmului.

Un regizor între două vârste, Guido Contini, încearcă să facă un nou film. Se confruntă însă cu o mare problemă: în viața lui se află prea multe femei care îl distrag – soția lui Luisa (Marion Cotillard), amanta Carla (Penelope Cruz), muza lui creatoare Claudia (Nicole Kidman) și mama (Sophia Loren). Cu doar o săptămână înainte de începerea filmărilor, Guido încearcă să vină cu un scenariu, dar se vede cuprins de disperare, dându-și seama că nu mai e marele maestru al cinematografiei, așa cum era odată, ci doar un ratat arogant.

Revolutonary Road (2008)

Mergem puțin și în anii ’50. April și Frank se cunosc la o petrecere și ajung să se căsătorească. Ani mai târziu au deja doi copii și trăiesc o viață frustrată. April eșuează în încercarea ei de a deveni actriță, iar Frank este sătul de munca de birou, aceeași pe care tatăl lui a făcut-o în tinerețe și pe care el a disprețuit-o mereu. Refuzând să se conformeze situației și stilului de viață american, cei doi hotărăsc să lase totul îm urmă ca să înceapă de la zero în Paris, dar, pe măsură ce timpul trece și evenimente neprevăzute apar, planurile lor devin tot mai greu de pus în practică.

Revolutonary Road este de fapt radiografia unui căsnicii făcută în grabă, în fumul iluziilor, și totodată o demascare a frumosului vis american, este o poveste amară care ridică semne de întrebare și care n-ar trebui trecută cu vederea. Deși acțiunea nu are nimic ce ar putea fi considerat palpitant și este destul de ușor de anticipat, jocul actorilor e cu adevărat impresionant. Kate Winslet și Leonardo DiCaprio dovedesc încă o dată ce înseamnă chimia pe marele ecran. Pe de altă parte realismul este sfâșietor, aproape brutal, iar replicile îți pun un nod în gât, fără ca filmul să obosească privitorul, ci mai degrabă dându-i impresia că e părtaș la evenimente.

Head in the clouds (2004)

Head in the clouds este preferatul meu din listă pentru că aduce pe ecran o combinație de poezie și culoare. S-a simțit atmosfera boemă a Parisului anilor ’30, costumele, decorurile, muzica, replicile au fost absolut delicioase, iar combinația Charlize Theron și Penelope Cruz a fost cu adevărat explozivă.  

Filmul se deschide cu o adolescentă Gilda Bessé (Charlize Theron) care merge la o ghicitoare pentru a-și afla viitorul. Inițial femeia refuză să scoată vreun cuvânt despre ce a citit în palmă, dar atunci când Gilda insistă, îi spune că i-a văzut cel de-al 34 an din viață. Ani mai târziu, într-o noapte furtunoasă, fugind de portar, Gilda intră peste Guy (Stuart Townsend) în camera lui de la Cambridge. Între cei doi începe o frumoasă relație de prietenie care se transformă în dragoste și care continuă în boemul Paris printr-un ménage à trois cu Mia (Penelope Cruz), o spaniolă refugiată în urma Războiului Civil din Spania.

Când idealistul Guy Malyon, hotărăște să o urmeze pe front pe Mia care între timp devine infirmieră și simte că e momentul să se întoarcă în țară, Gilda rămâne în Paris, simțindu-se trădată și dedându-se aceleași vieți superficiale dintotdeauna până când orașul este invadat de naziști și profeția se împlinește.

Ați văzut filmele? V-au plăcut? Vă invit să-mi scrieți în comentarii care este filmul vostru de epocă preferat.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

7 Filme biografice despre pictori celebri

Surviving Picasso (1996) Mai mult decât biografia marelui pictor, filmul este povestea singurei femei care a reuşit să îi supravieţuiască , singura care a putut să se rupă de sub[...]

5 Filme pe care cititorii le-ar aprecia

10 things I hate about you (1999) Îmblânzirea scorpiei într-o variantă modernă și americană, foarte simpatică și foarte vizionabilă. Kat este o adevărată bitchy. La un pas de[...]

7 Filme biografice cu fete puternice și rebele

Colette (2018) Colette se deschide mișto, cu pisici în așternuturi, într-o dimineață din 1892. A fost filmul pe care l-am așteptat cu cea mai mare nerăbdare anul trecut și tare am[...]