La dolce vita (1960):

În Roma anilor ’50, Marcello (Marcello Mastroianni), jurnalist monden şi intelectual ratat, îşi doreşte să cuprindă sensul vieţii, complăcându-se totuşi într-o existenţă superficială, derulată cu o viteză nebună. Mergând pe urmele lui, de-a lungul celor 7 episoade ale peliculei, observăm decadenţa societăţii acelor vremuri şi gustăm din dulcele vieţii uşoare la braţ cu femei frumoase, celebrităţi, artişti şi nobili. Îndrăgostit mai mult de ideea lui despre femeie decât de femeie în sine, tânjind după iubire şi totodată fugind de ea, Marcello trăieşte intens o zi şi o noapte de pasiune pentru Sylvia (Anita Ekberg), o actriţă americană de o frumuseţe răpitoare, reîntorcându-se mereu la Emma ( Yvonne Furneaux), femeia posesivă prin excelenţă, obsedată de ideea căsătoriei, pe care o înşală, în repetate rânduri, cu Maddalena ( Anouk Aimee) fata de bani gata, alintată şi frivolă, aflată întocmai ca protagonistul într-o continuă stare de nemulţumire. Dintre toate scenele peliculei, scena de la castel, petrecută între cei doi, şi-a păstrat în mine ecoul mai mult decât oricare alta, întocmai ca vocea Maddalenei rispindu-se îngânată până la urechea lui Marcello, cel aşezat cuminte pe scaunul din imensa încăpere goală. În final, şovăitor între a alege pasiunea pentru scris sau frenezia prezentului, protagonistul cade pe panta degradării, eşuând întocmai ca monstrul marin din epilog.

la dolce vita

À bout de soufflé (1959):

El: Michel (Jean Paul Belmondo) este un delincvent care îşi procură banii luând la bătaie un bărbat într-o toaletă publică ori seducând femei de condiţie îndoielnică. Ea: Patricia (Jean Seberg), o americană care vinde ziare şi visează să devină reporter de succes. Cei doi au o relaţie atipică, făcând din iubire o joacă şi trădând probleme de personalitate. Să nu vă mire deci, dacă în peste 50% din scene Michel, cel cu pălărie pe cap şi ţigară în gură, o să se strâmbe în oglindă, imitând eroi şi antieroi, străduindu-se să joace rolul băiatului dur. În el se simte nesiguranţa “cel mai mare păcat este teama” îi spune Patriciei. Ea, pe de altă parte, este mai greu de citit. De ce? Probabil pentru că nici ea nu s-a hotărât ce anume îşi doreşte. “Vreau să mă iubeşti, dar în acelaşi timp vreau să încetezi să mă iubeşti. Ştii, sunt foarte independentă.”

brethless

La Notte (1961):

Pe vremuri Giovanni (Marcello Mastroianni) şi Lidia (Jeanne Moreau) se iubeau, iar mariajul lor era unul fericit, dar problemele de comunicare şi egoismul distrug pasiunea şi îi transformă în doi străini. Într-o oarecare zi, cei doi vizitează un prieten aflat în spital, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre lansarea ultimei cărţi a protagonistului. Impresionată de starea bolnavului şi, mai apoi, sufocată de agitaţia petrecerii de lansare, Lidia pleacă pe neaşteptate şi rătăceşte pe străzile din Milano rememorând momentele de fericire apusă. Invadată de îndoieli şi conştientă de singurătatea pe care o trăieşte în doi, când noaptea vine, Lidia îi cere soţului ei să o scoată la un cabaret. Vom asista din nou la o dovadă de înstrăinare între parteneri, dar vom putea urmări şi una dintre cele mai interesante scene din film în care o contorsionistă de culoare îşi desfăşoară numărul artistic într-o manieră delicioasă. Vom merge însă mai departe, la petrecerea unor milionari, şi vom observa cum protagoniştii se pierd printre invitaţii uşuratici în încercarea de a ieşi din rutină. Între o discuţie frivolă şi un pahar de ceva, Giovanni o cunoaşte pe fiica amfitrionilor, Valentina (Monica Vitti) în timp ce ploaia se porneşte şi curentul se întrerupe.

la notte

Hiroshima, mon amour (1959):

Introducerea înfăţişează dimensiunile dezastrului: pietre topite, ape infectate, oameni mutilaţi şi moarte, peste tot durere şi moarte. Cu o încărcătură emoţională puternică, prin încercarea obsedantă de a păstra memoria trecutului vie, şi totodată purtând un mesaj pacifist, filmul lui Alain Resnais narează povestea a doi amanţi ce se descoperă în oraşul Hiroshima : Lui (Eiji Okada) şi Elle (Emmanuelle Riva), o actriţă franceză, originară din Nevers, (cuvânt asemănător cu enlezescul never – niciodată) venită în Japonia pentru a filma un documentar despre atrocităţile războiului. Cei doi sunt căsătoriţi deopotrivă, dar asta nu îi împiedică să se iubească cu disperare şi să îşi facă mărturisiri. Elle vede în Lui, soldatul german alături de care a trăit o poveste de dragoste în timpul războiului. Întreaga peliculă se derulează între amintirile dureroase şi dorinţa de a uita. Strigătul din final al protagonistei către bărbatul japonez: „Priveşte cum te uit! Priveşte-mă! Hiroshima, ăsta este numele tău” şi răspunsul lui: „Da, ăsta e numele meu, iar al tău este Nevers.” redă legătura dintre cele două oraşe şi imposibilitatea amanţilor de a ajunge uitarea.

hiroshima

L’eclisse (1962):

Ultimul film din trilogia lui Michelangelo Antonioni (L’avventura, La Notte, L’eclisse) despre viaţa modernă cu fragilul relaţiilor umane şi pustiul ce naşte din ea, urmăreşte povestea Vittoriei ( Monica Vitti) o tânără traducătoare. În căutare de altceva, de mai mult, de intens, protagonista îşi părăseşte iubitul şi îl cunoaşte pe Piero (Alain Delon) un carismatic agent de bursă cu care trăieşte o fulgerătoare poveste de dragoste. Dincolo de relaţia pasageră a celor doi, pelicula este de o bogăţie vizuală captivantă plimbând spectatorul de la zgomotoasa casă de bursă la apartamentul fantezist al vecinei din Kenya unde vom vedea o pătimaşă Monica Vitti dansând febril pe ritmuri africane.

Alain Delon , Monica Vitti Directed by Michelangelo Antonioni

8½ (1963):

Dacă am început lista cu un film de Fellini o voi încheia la fel. Otto e mezzo s-a născut în faza de criză de inspiraţie a regizorului italian şi este, pe lângă artă în forma cea mai pură, un film despre cum să faci un film atunci când traversezi un moment critic. Îl vom vedea pe acelaşi magistral Marcello Mastroianni interpretându-l pe Guido Anselmi, un regizor aflat în stadiul de preproducţie a noului său film, urmărit de frumoasa muză Claudia (Claudia Cardinale) şi sufocat de relaţia cu soţia Luisa (Anouk Aimee) pe care o înşală cu Carla (Sandra Milo) o femeie de calitate îndoielnică. Acţiunea peliculei este întreruptă adesea de amintirile ori stările de reverie ale protagonistului, redate cu un fin umor, din care demnă de amintit este scena haremului în care Guido joacă rolul îmblânzitorului de femei.

otto e mezzo

Pictures found on Pinterest.

semnatura1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Prietenia în 10 filme musai de văzut

Reality bites (1994) Reality Bites este despre un grup de prieteni – Lelaina, Troy, Vickie și Sammy – cu visuri mărețe care se văd frustrate atunci când realitatea începe să[...]

7 Ecranizări după romane de succes – Partea 2

The Talented Mr. Ripley (1999) Suntem în anii ‘50. Tom Ripley este un băiat sărac ce împrumută o jachetă cu emblema universității Princeton, pentru a cânta la o petrecere selecta.[...]

Seriale și cărti care merg mână în mână

Downton Abbey și Casa de la Riverton Eu sunt genul de om care fie începe un serial cu mult înainte să se facă isterie în jurul lui, fie după ce trend-ul s-a stins. Pe principiul ăsta am[...]