The Talented Mr. Ripley (1999)

Suntem în anii ‘50. Tom Ripley este un băiat sărac ce împrumută o jachetă cu emblema universității Princeton, pentru a cânta la o petrecere selecta. El pretinde că îl cunoaște pe unul dintre studenții bogați de la Princeton, un anume Dicki Greenleaf, un rebel care trăiește în Italia și refuză să se întoarcă acasă. Tatăl lui este dispus să îi ofere lui Tom 1000 de dolari pentru a-i aduce fiul acasă, iar Tom este mai mult decât dispus să o facă. În Italia, el se împrietenește cu Dickie și cu logodnica acestuia, devenind parte a grupului lor de distracție. Dar totul se complică atunci când Dicki se plictisește, iar Tom se vede nevoit să se întoarcă la viața sa de dinainte.

Am revăzut recent The Talented Mr. Ripley pentru că aveam amintiri foarte vagi despre el, amintiri care s-au trezit, împreună cu dorul, atunci când am citit cartea Patriciei Highsmith și continuarea ei.  Acum pot spune fără umbră de îndoială că mi-a plăcut mult mai mult cartea, dar filmul are și el meritele lui. E o combinație îndrăzneață de fresh și dark, e foarte bine realizat, vine cu peisaje tăietoare de respirație și decoruri care m-au fascinat. Are, însă, momente când se abate de la povestea originală, o chestie nu tocmai rea. Dacă ai citit cartea, scenariul îți oferă câteva momente neașteptate. Dacă nu ai citit-o, nu cunoști desfășurarea poveștii, deci îți poți imagina ușor că la fel au decurs lucrurile și în carte.

The Virgin Suicide (1999)

Într-un orășel american din Michigan, anii ’70, toți băieții nu au ochi decât pentru surorile Lisbon, fiicele unui profesor de matematică ciudat și a unei puritane în exces. Cinci fete de o frumusețe perfectă, cinci zeițe blonde aparent inaccesibile. Când cea mai mică dintre ele, Cecilia, se sinucide, fascinația băieților pentru ele crește în intensitate, dublată de o curiozitate nemăsurată, căci familia Lisbon începe să se izoleze de lume: părinții îsi retrag fetele de la școală, apoi le interzic să mai comunice cu lumea exterioară. Băieții se hotărăsc să le salveze pe fete din prizonierat.

Mi-am zis, atunci când am văzut filmul, în urmă cu ceva ani, deși îmi plăcuse mult, că îmi ajunge și că nu am nici cea mai mică intenție să citesc cartea care îi stă la bază, dar mi-am dorit atât de tare să pun mâna pe Sinuciderea fecioarelor încât, la începutul lui martie, m-am luat la trântă, la propriu, cu tonomatul de cărți din gară. Povestea e amuzantă, cu atât mai mult cu cât, atunci când tonomatul a refuzat să îmi dea cartea plătită și nimeni nu răspundea la numărul de telefon afișat, am apelat la un domn polițist foarte drăguț care a reușit să intre în contact cu persoana care se ocupa de tonomat și astfel am reușit să plec acasă cu cartea. Suma era una deloc mare, dar am simțit că ceva stă între mine și lectura asta și am fost convinsă că dacă îi întorc spatele în momentul ăla, chiar nu o să ne mai întâlnim vreodată.

The Painted Veil (2006)

Londra, 1922. După ce descoperă că îl înșală cu un alt bărbat, Walter, un cunoscut bacteriolog, o duce pe Kitty într-un îndepărtat teritoriu chinez, unde încearcă să combată devastatoarele efecte ale holerei. O călătorie inițiatică în timpul căreia tânăra femeie va înțelege adevăratul sens al vieții și al dragostei și va ajunge să se descopere pe sine însăși.

Am revăzut filmul în primăvara anului trecut, imediat ce am finalizat romanul lui Maugham. La fel ca în cazul Ripley imaginile se amestecau și nu reușeam să-mi dau seama ce văzusem cu adevărat și ce puneam de la mine. A făcut un carte vs film aici, în caz că te interesează.

Norwegian Wood (2010)

Toru Watanabe aude melodia „Norwegian Wood” a trupei Beatles și își amintește de întâmplările petrecute în anii ‘60, pe când era student și bunul său prieten Kizuki s-a sinucis pe neașteptate, lăsând-o în urmă pe  Naoko, iubita lui instabilă emoțional. Când Toru o reîntâlnește pe Naoko și începe să petreacă mai mult timp în compania ei, cei doi ajung să se implice într-o relație de scurtă durată, în urma căreia Naoko se internează într-un sanatoriu. În lipsa ei, Toru cunoaște o altă fată, Midori, complet diferită de Naoko.

Am văzut Noruwei no mori prin 2018, după ce am citit romanul semnat de Murakami. Mi-a plăcut și nu am avut o problemă cu limba japoneză, întrucât sunt amatoare de cinema asiatic, cu mult înainte să fiu amatoare de literatură asiatică. Filmul e lung, profund și heart breaking. Are o frumusețe care poate să rănească, așa că nu îl recomand oricui.

Never let me go (2010)

Kathy, Tommy și Ruth își petrec copilăria în Hailsham, un internat britanic aparent idilic unde descoperă un secret sumbru și obsedant despre viitorul lor. Pe măsură ce lasă în urmă adăpostul școlii și se apropie inexorabil de soarta devastatoare care îi așteaptă ca adulți, ei trebuie să facă față și sentimentelor profunde de iubire, gelozie și trădare care amenință să îi despartă.

Pe scurt: un film ca o angoasă. Pentru mai multe detalii: Never let me go are la bază romanul lui Kazuo Ishiguro, roman pe care tot amân să îl citesc, deși îmi doresc tare mult să o fac. Am ajuns la filmul lui Mark Romanek din simplul motiv că e un film cu Keira Knightley și pentru mine asta e un fel de garanție că ce urmează să vizionez e de calitate. Nu știam că e o ecranizare, nu știam că o să cad într-o poveste cumplit de dură. Nu e genul de film care să îți placă, ți se pare interesant, rămâi agățat în vâltoarea emoțiilor pe care ți le produce, dar cu greu poți spune că îți place. Eu, vă mărturisesc, l-am văzut dorindu-mi să se termine mai repede și m-a lăsat cu dorința de a citi cartea și în același timp cu frica de a o deschide vreodată.

The Danish Girl (2015)

În anul 1910, fără să își imagineze consecințele pe care ideea ei le va aduce, Gerda Gottlieb îl roagă pe Einer Wegner, soțul ei să pozeze în locul modelului care întârzie. Când Einar îmbracă ciorapii de damă, ceva începe să se schimbe în interiorul lui.  Încet-încet, pe furiș de ochii lumii, Einar devine Lili Elbe, iar câteva decenii mai târziu, cu sprijinul Gerdei care îi rămâne alături mereu, decide să se supună unei operații de schimbare a sexului, prima operație de acest fel din istorie.

Nici când vine vorba de Daneza nu pot face o comparație între carte și film, întrucât nu am citit încă romanul scris de David Ebershoff. Poate că nici nu o voi face vreodată – filmul, în ciuda frumuseții, mi-a creat disconfort. Cred că e genul de poveste vizuală care dă mai bine pe sticlă decât pe foaie – decoruri, peisaje, costume, muzică, tablouri, lumină, elemente pe care citind cartea doar ți le poți imagina în cazul în care povestea cu o încărcătură emoțională atât de puternică îi dă voie psihicului să pășească, fie și pentru câteva clipe, într-o zonă de relaxare.

The Goldfinch (2019)

Pe când avea 13 ani mama lui Theo Decker moare în urma unui atentat cu bombă la Muzeul de Artă Metropolitan. Tragedia schimbă complet cursul vieţii băiatului și îl trimite pe un drum încărcat de durere și vinovăție. De-a lungul anilor, Theo merge să locuiască din casă în casă, alături de familii diferite, cade pradă drogurilor și este chinuit de amintirea mamei sale. Singură speranță tangibilă și singura lui consolare o reprezintă tabloul lui Fabritius – Sticletele – tablou care înfățișează o pasăre captivă în cușca sa și care era favoritul mamei sale.

The Goldfinch este ecranizarea romanului Sticletele, scris de Donna Tartt, roman care a câștigat Premiul Pulitzer în anul 2014 – am început romanul în weekend, după două luni în care m-a așteptat pe raft, încă nu am citit prea mult din el, dar m-a inspirat să scriu despre film. Ei bine, filmul mi-a plăcut mult prin felul în care prezentul și trecutul au alternat – cronologia oarecum haotică fiind în perfect acord cu stările emoționale ale protagonistului – mi-a mai plăcut și pentru interpretarea actorilor și pentru vintage-ul absolut delicios. Dacă nu ai citit cartea, filmul te va face în mod clar să vrei să o citești – eu am achiziționat cartea după ce l-am văzut. Dacă ai citit-o și ți-a plăcut, nu văd de ce nu ai da o șansă și filmului.

Voi ați văzut filmele? Care e ecranizarea voastră preferată?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

La plimbare prin Italia: 8 filme musai de văzut

The Stealing Beauty (1996) The Stealing Beauty urmăreşte povestea lui Lucy Harmon ( Liv Tyler) o tânără de 19 ani care călătoreşte în Italia la prietenii mamei sale după ce aceasta[...]

7 Lectii de viata din filme

La pazza gioia (2016) Nu judeca! Fiecare om duce o luptă despre care nu știm nimic. La pazza gioia este o comedie-dramă care te trece prin toate stările, un fel de Girl, Interrupted,[...]

Prietenia în 10 filme musai de văzut

Reality bites (1994) Reality Bites este despre un grup de prieteni – Lelaina, Troy, Vickie și Sammy – cu visuri mărețe care se văd frustrate atunci când realitatea începe să[...]