Parasite (2019)

O familie de șomeri muritori de foame trăiește într-un subsol. Într-o zi, fiul cel mare, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru un post de meditator în casa unei familii bogate. În speranța unui venit constant pentru familia sa, Ki-woo merge la interviu. Ajuns acolo, o întâlnește pe Yeon-kyo, moștenitoarea familiei Park, iar în urma acestei întâlniri destinele celor două familii o iau razna.

Mărturisesc că nu apucasem să văd Parasite când s-au decernat premiile academiei, iar Joker a fost unul din preferatele anului trecut, dar tot m-am bucurat mult când am aflat că Oscarul a fost câștigat de un film coreean, întrucât sunt de ceva ani amatoare de filme făcute la ei. Le consider de calitate, originale și mult mai profunde decât filmele scoase de la o vreme încoace în America și chiar în Europa. Eram, așadar, convinsă că Parasite nu va face excepție și că va fi un film cu care voi rezona. Așa s-a și întâmplat. Parasite a avut de toate, în cantitate perfectă – substrat social și psihologic, umor negru, suspans, absurd și o fărâmă de filosofie pur asiatică. Mixul de dramă socială, comedie neagră și thriller psihologic, cu care m-au obișnuit deja coreenii a fost impecabil pus la punct. Aș minți, însă, dacă aș spune că n-am fost luată prin surprindere de felul în care a evoluat acțiunea, deși am reușit să anticipez câteva elemente din finalul care mi-a pus un nod serios în gât.

Contagion (2011)

Apariția unui virus cumplit, care se răspândește cu o viteză fulminantă și are puterea de a ucide în câteva zile, stârnește groază peste tot în lume. Comunitatea medicală mondială este depășită de situație și pe lângă faptul că oamenii de știință nu reușesc să găsească un antidot, ei nu pot opri nici starea de panică iscată în urma deceselor. În tot acest timp, oamenii de rând încearcă și ei să găsească o cale de supraviețuire, într-o societate distrusă de cumplita epidemie.

Deși este încadrat la genul SF, un gen pe care nu l-am agreat niciodată, Contagion e atât de realist și atât de actual că îți provoacă frisoane. L-am văzut chiar în săptămâna în care s-a instalat starea de urgență, la recomandarea colegelor, și m-am lăsat complet absorbită de acțiune. În mod clar, dacă l-aș fi văzut la apariție, nu mi-ar fi spus mare lucru, ba chiar aș fi considerat că mi-am pierdut timpul, dar, în contextul actual, a fost o experiență cu adevărat interesantă.

Lost in Translation (2003)

Bob Harris și Charlotte sunt doi americani în Tokyo. Bob este o vedetă de cinema care se află în oraș pentru a filma o reclamă la whiskey, în timp ce Charlotte este o tânără femeie care îl insoțește pe soțul ei, fotograful dependent de muncă. Neputând dormi, Bob și Charlotte se întâlnesc într-o noapte în barul hotelului de lux. Această întâlnire întâmplătoare se transformă în curând într-o prietenie surprinzătoare. Charlotte și Bob se aventurează prin Tokyo având adesea întâlniri extrem de amuzante cu locuitorii și descoperă la final o nouă perspectivă asupra posibilităților vieții.

Oricât de ciudat ar părea, am văzut Lost in Translation abia recent. E un film de stare și era musai să se creeze o anumită conjunctură ca să mă pot abandona lui. Vine cu anxietăți, cu blazări, cu încercări de trecere peste anxietăți și blazări, cu insomnii, cu întrebări existențiale. L-am văzut după miezul nopții, așa cum scrie pe prospect, am dat câteva ture prin Tokyo cel excentric, mi-am amintit de câteva glumițe de pe vremea când traduceam versuri de pe meleagurile alea și mă amuzam că japonezii vorbesc engrish, nu english, mi-am amintit și de-o întâlnire neașteptată, cândva parcă în altă viață, cu un om care m-a marcat cumva tocmai prin faptul că a trecut, dar n-a rămas, așa cum se cuvine să se întâmple cu tot ce e bun. Iar la toate astea s-a adăugat tihna aia din camera de hotel când Bob și Charlotte s-au așezat să privească La dolce vita, fellinianul meu cel mai de suflet.

Una giornata particolare (1977)

Roma, 8 mai 1938, toată lumea iese pentru a-l saluta pe Hitler, care vine să-l viziteze pe Mussolini și să-și consolideze alianța cu Italia. Toți, în afară de Antonietta, mamă de familie, și de Gabriele, fost crainic radio, concediat pe motiv că este homosexual, merg la marea paradă. Excluși de la sărbătoarea fascistă, destinul face ca cei doi să se întâlnească atunci când papagalul Antoniettei scapă din cușcă și zboară la fereastra lui Gabriele.

Am văzut filmul la finalul săptămânii trecute. Citeam încă romanul lui Missiroli, Fidelitate. Marți, pe când dădeam ultimele pagini, personajele s-au așezat să vadă și ele filmul lui Scola. O chestie lipsită, poate, de importanță, dar care te face să zâmbești tâmp și se imprimă undeva printre alte amintiri de răscolit la bătrânețe. Una giornata particolare e un musai zilele astea. Am detestat zgomotul paradei care însoțește fiecare cadru, fiecare dialog, fiecare răsuflare, l-am detestat cum detest să aud zgomotul din portavocea care ne amintește să #stămacasă. Am detestat mustața lui Hitler, ochelarii de cal de pe nasul poporului, negul portăresei, etichetele. Am iubit apartamentul lui Gabriele, chimia Mastroiani-Loren, ideea că doi oameni perfect diferiți se pot întâlni, așa, întâmplător, și-și dau voie să se lase zguduiți de simpla întâmplare.

Voi ce filme ați văzut în ultima perioadă?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Prietenia în 10 filme musai de văzut

Reality bites (1994) Reality Bites este despre un grup de prieteni – Lelaina, Troy, Vickie și Sammy – cu visuri mărețe care se văd frustrate atunci când realitatea începe să[...]

7 Ecranizări după romane de succes – Partea 2

The Talented Mr. Ripley (1999) Suntem în anii ‘50. Tom Ripley este un băiat sărac ce împrumută o jachetă cu emblema universității Princeton, pentru a cânta la o petrecere selecta.[...]

Seriale și cărti care merg mână în mână

Downton Abbey și Casa de la Riverton Eu sunt genul de om care fie începe un serial cu mult înainte să se facă isterie în jurul lui, fie după ce trend-ul s-a stins. Pe principiul ăsta am[...]