Downton Abbey și Casa de la Riverton

Eu sunt genul de om care fie începe un serial cu mult înainte să se facă isterie în jurul lui, fie după ce trend-ul s-a stins. Pe principiul ăsta am început Downton Abbey abia pe la sfârșitul anului trecut, terminându-l de vizionat recent. Citisem, deci, cartea lui Morton la momentul când m-am hotărât să dau play serialului.

Pentru că ambele, atât cartea, cât și serialul, sunt plasate cam în aceeași perioadă – puțin înaintea Marelui Război, după Marele Război, cuprinzând câteva decade, printre care anii ’20 atât de irezistibili pentru mine – am fost complet captivată de poveștile pe care le spun.

Pe scurt: felul în care războiul aduce schimbări și modernizare, diferențele de clasă: viața aristocraților englezi, viața celor pe care îi au în serviciu și, undeva la mijloc, cei care au știut să profite de pe urma conflictelor politice și, în ciuda faptului că nu au un titlu, compensează prin averile fabuloase dobândite recent. Asistăm la nașterea unei lumi în care cameristele își doresc să devină secretare, domnișoarele vor să se emancipeze, să își facă ascultate pretențiile, se vorbește despre dobândirea dreptului de vot de către femei, se fac mezalianțe, șoferii visează să facă politică, patronii de ziar se transformă în nababi, oamenii învață că există și alte feluri de distracții și încep să își petreacă timpul în baruri unde se ascultă jazz și se dansează până dimineața.

Desigur, serialul se pierde într-un plot previzibil și pe alocuri telenovelistic, spre deosebire de cartea scrisă de Kate Morton, unde povestea se complică pe măsură ce dai pagina, făcând să-ți exploteze în față un final la care nu te așteptai, tragic și absurd ca însuși războiul.

Așadar, dacă ai văzut serialul și ți-a plăcut, ai putea să dau o șansă cărții. Am scris mai multe despre ea aici. Iar dacă ai citit cartea, a fost pe gustul tău și te găsești printre cei ca mine care ajung mai greu la serialele pe val, uita-te și la Downton Abbey, e fascinant prin decoruri, costume și peisaje, pe care în Casa de la Riverton doar ni le-am putut imagina.

Freud și Eating Pavlova

Când am început Freud, luna trecută, mă așteptam la cu totul altceva. N-am fost însă dezamăgită, ci mai degrabă surprinsă. În timpul vizionării, mintea mea a fugit direct la o lectură de prin 2018 – Ultimul vis al lui Freud, Eating Pavlova în original. Culmea, deși serialul ne prezintă un tânăr Freud miștocărit de toți pentru ideile lui, iar cartea lui D.M. Thomas ni-l prezintă pe părintele psihanalizei, miștocărit de el însuși, pe patul de moarte, vibe-ul este fix același.

Atât cartea, cât și serialul sunt psihedelice, în timp ce se derulează ai senzația că ai greșit pastilele, dar sunt absolut perfecte dacă îți plac chestiile dark, bizare, morbide. Serialul – adică primul sezon, singurul apărut momentan – merge pe nuditate, crime brutale, ședințe de spiritism, conflicte politice și cumva pe procesul de creație al psihanalizei – asta cu procesul poate suna ilar, știu, dar eu am privit cumva serialul prin prisma simbolisului, vis, pulsiuni, umbră, eros, thanatos, etc. Cartea, în schimb, se concentrează pe depănarea de amintiri – frânturi din copilăria lui Siggy, viața de student și mai apoi cea de psihanalist – într-o manieră haotică și depravată, fără să fie neapărat și vulgară, uneori simpatică și chiar amuzantă – ceva incest, câteva swingăreli și niscaiva masochisme.

Dincolo de asta, ar mai fi de spus că serialul te ține în priză prin faptul că are o doză bună de mister și acțiune, ceea ce nu se aplică și în cazul cărții, unde suspansul e zero, dar curiozitatea, în caz că Siggy te face curios și presupun că te face dacă alegi să citești o carte despre el, e din belșug.

Deci, dacă ai văzut primul sezon din serial și îl aștepți și pe următorul, citește cât ești în așteptare Eating Pavlova – găsești recenzia cărții aici – e o combinație de șmecherii întocmai ca desertul ăsta demențial. Dacă ai citit cartea și n-ai aruncat cu ea de pereți, uită-te la serial, s-ar putea să-ți placă.

Voi asociați anumite seriale cu lecturile voastre? Dacă da, să curgă cu recomandări, zic!

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

La plimbare prin Italia: 8 filme musai de văzut

The Stealing Beauty (1996) The Stealing Beauty urmăreşte povestea lui Lucy Harmon ( Liv Tyler) o tânără de 19 ani care călătoreşte în Italia la prietenii mamei sale după ce aceasta[...]

7 Lectii de viata din filme

La pazza gioia (2016) Nu judeca! Fiecare om duce o luptă despre care nu știm nimic. La pazza gioia este o comedie-dramă care te trece prin toate stările, un fel de Girl, Interrupted,[...]

Prietenia în 10 filme musai de văzut

Reality bites (1994) Reality Bites este despre un grup de prieteni – Lelaina, Troy, Vickie și Sammy – cu visuri mărețe care se văd frustrate atunci când realitatea începe să[...]