”Terminați cu tot ceea ce vi s-a dat din afară, ce vi s-a impus din afară, iar fața originară va începe să iasă la iveală. Nu știți niciodată, nu puteți nici măcar să vă imaginați care va fi fața voastră originară, care va fi ființa voastră originară. Veți ști numai atunci când veți cunoaște, când veți fi față în față cu voi înșivă, când nu va exista nici un obstacol de nici un fel, iar voi veți fi lăsați cu desăvârșire singuri. În singurătatea aceea au înflorit toate ființele care au înflorit.

Acceptați-vă singurătatea

Acceptați-vă neștiința

Acceptați-vă responsabilitatea și atunci veți vedea petrecându-se miracole.

Într-o zi vă veți vedea deodată într-o lumină cu totul nouă, așa cum nu v-ați mai văzut niciodată până atunci.”

– Osho –

PRESS PLAY:

În urmă cu ceva ani, tipul cu care ieșeam mi-a zis că ar trebui să încetez să fac numai ce vreau eu, că trăim în lume și în lume se trăiește după reguli, că așa e normal, că există trebuie și că vreau cade mai la urmă. Unul, altul i-au dat dreptate, au fost de acord cu viziunea lui, mi-au zis că tipul e matur și că gândește cu cap. N-am dezbătut prea mult subiectul, mi s-a părut că n-are rost, am refuzat să mă gândesc dacă dreptate aveau ei și aiurea eram eu sau invers, dar am continuat să-l pun pe vreau înainte și să-l las pe trebuie celor înțelepți. Bănuiesc că undeva în mine știam că maturitatea despre care îmi vorbeau era mai degrabă conformism și că nimic nu e mai nociv ca supunerea în fața societății, bănuiesc că eram conștientă de nefericirea lor și de zidul din fața mea. Mi-am luat capace pentru c-am trecut mai departe fără să-i bag în seamă și adesea am fost considerată nebună pentru felul în care am privit lucrurile, m-am zgâlțâit eu însămi, mi-am pus semne de întrebare și am încercat să mă trezesc la realitate, mi-am zis că a venit vremea să mă resemnez, dar n-am putut. Degeaba m-am lovit de zid, n-am putut să mă lipesc de reguli, de tipare, de sisteme, de ideologii, dar nici n-am înțeles prea ușor că ce căutam eu nu se afla în exterior, ci înăuntrul meu, că nu era nevoie să apăs accelerația, având stresul alături, drept copilot, ca ar fi fost mai sănătos să merg la pas, în tăcere, singură, și fără grabă.

Când cauți în afară te năpădesc obsesiile, nevrozele, depresiile, pentru că în afară nu e niciodată nimic de găsit, nimic care să merite. Poate părea un clișeu, dar e cât se poate de adevărat. Nimic din exterior nu e viu, nimic nu are însemnătate. Dacă îți faci timp să te uiți în tine o să-mi dai dreptate. Cât timp refuzi să comunici cu tine însuți vei fi veșnic nemulțumit, veșnic trist, veșnic în așteptare de ceva. Te ții cu pasiunile tale, cu micile vechi prietenii, cu petreceri, plimbări și călătorii, dar fiecare lucru și fiecare bucurie se preface pe neașteptate în compulsie și oriunde te-ar purta pașii, tu simți că porți în tine o cușcă. Asiști neputincios la schimbarea prin care treci și observi cum îți este invadat refugiul, cum îți este cotropită lumea perfectă, cum îți este furată liniștea, cum nimic nu te mai satisface, cum oamenii la care ții se transformă în străini sau dușmani, cum iubirea devine furie. Asta e etapa cea mai tristă și mai întunecată, dar e și momentul care te obligă să arunci o privire în tine și când zic în tine să știi că nu mă refer la mintea ta care toacă în permanență gânduri, chiar și în momentele în care s-ar cuveni să dormi dacă n-ai fi ajuns un insomniac.

Te recunoști? Ai trecut vreodată prin asta? Te-ai simțit așa?

Eu am fost așa, sunt așa, sunt un insomniac, un obsesiv compulsiv, un dependent de perfecțiune. N-am vicii, dar am un ego uriaș, un ego care în momentele lui de tiranie mă închide în el ca într-o cușcă, un ego mereu nemulțumit și mereu nesatisfăcut pe care de curând am încetat să îl alimentez și pe care încerc zi de zi să îl educ. Acum, în timp ce scriu, l-am trimis să stea la colț, pentru că vreau să scriu de altundeva decât din minte, vreau să scriu fără să gândesc prea mult, fără să șterg și să scriu la loc, fără să-mi corectez râdurile la nesfârșit, fără să judec la cuvintele mele, fără să cuget, fără să despic înainte firul în patru.

”Știu că teama e prezentă, teama de libertate; altminteri de ce ar exista atâtea închisori în toată lumea? De ce ar căra oamenii încontinuu închisori în jurul vieții lor, închisori invizibile? Nu am întâlnit decât două tipuri de prizonieri: câțiva care trăiesc într-o închisoare vizibilă și restul care trăiesc într-o închisoare invizibilă. Aceștia din urmă își poartă în jurul lor închisoarea – în numele conștiinței, în numele moralității, în numele tradiției, în numele cutărui și cutărui lucru.  

Robia și sclavia poartă mii de nume. Libertatea nu are nume. Nu există mai multe tipuri de libertate. Libertatea e una singură. Ați remarcat vreodată? Adevărul e unul; minciunile pot fi milioane. Poți să minți într-un milion de feluri; nu poți spune adevărul într-un milion de feluri. Adevărul e simplu, un singur mod e de ajuns. Iubirea e una, legile sunt milioane. Libertatea e una, închisorile sunt multe. Iar dacă nu ești foarte vigilent nu vei putea niciodată să te miști liber. Cel mult poți schimba închisorile. Toate ideologiile sunt închisori.”

– Osho –

Când am început să-l citesc pentru prima dată pe Osho am fost atât de furioasă pe el încât îmi vine să zâmbesc în fața acelei amintiri. Mi se părea incoerent, mi se părea ipocrit, mi se părea că se contrazice de la o idee la alta. Deși în multe privințe eram de acord cu el, refuzam să privesc dincolo de prejudecățile mele. Nu am putut să-mi scot vălul de pe ochi decât în ziua în care am simțit că zidurile pe care le-am ridicat în jurul meu mă strâng până la sufocare. E greu să iubești oamenii în lumea asta modernă, dar e și mai greu să accepți că ai încetat să-i iubești și că te-ai izolat de ei în regatul tău perfect, tărâmul de vis, zona de confort, sau cum preferi să-i spui. Vedeam limpede cum eu, cea care în zilele mele bune îmi încărcam bateriile în mijlocul oamenilor și prin relațiile cu ei, căscam de plictiseală în toiul unei petreceri sau refuzam invitații colo și dincolo folosindu-mă de tot felul de pretexte. Mi se părea că discuțiile nu sunt de calitate și compania-i prea superficială, mi se părea orice mai puțin că problema vine din mine. Din mine venea, din noi vine. Când încetăm să iubim, când încetăm să ne mai bucurăm, când nu mai simțim pacea, când căutăm pete în soare, problema vine din noi, nu din ceilalți, oricum ar fi ei și orice ne-ar face. E greu să recunoaștem asta, e mai ușor să aruncăm vina în cârca altuia, așa am fost învățați, așa ne-am obișnuit.

Am înțeles asta când am deschis din nou o carte de Osho, ziua aia a fost ziua în care mi-am deschis mintea odată cu cartea. Îmi era foame de revelații, mi se aplecase de răspunsuri gata făcute, simțeam că sunt în pericol de scrutcircuit și m-am trezit citind, m-am trezit că mă descopăr printre rânduri, cu bune, cu rele, cu plusuri și minusuri.

Citindu-l pe Osho am încetat să mă mai simt vinovată pentru că îl aleg pe vreau în locul lui trebuie, am încetat să mă simt vinovată pentru că m-am sustras de la orice fel de lecție venită de la bătrânii mei, citindu-l pe Osho mi-am dat voie să accept că am venit pe lume ca să mă îngrijesc de propria mea ființă și ca să fiu liberă – liberă să cânt, să dansez, să scriu, să râd, să plâng, să meditez sau să mă cufund în cărți, liberă să fiu așa cum sunt fără să mă simt mai puțin pentru că nu sunt ca ceilalți. Citindu-l pe Osho am înțeles că înainte să fim responsabili pentru ceilalți trebuie să fim responsabili pentru noi înșine, am înțeles că dacă nu ne acceptăm așa cum suntem nu vom putea niciodată să îi acceptăm pe cei care ne trec prin viață, citindu-l pe Osho am înțeles că nu putem schimba pe nimeni în afară de noi, dar că odată schimbați noi înșine, totul în jurul nostru se schimbă, citindu-l pe Osho am înțeles că nu putem oferi iubire și fericire celor din jur dacă nu ne iubim, nu ne apreciem și nu suntem fericiți noi înșine, citindu-l pe Osho am aflat că nu trebuie să devin o lumină, că sunt deja lumină, dar că țineam ochii închiși și astfel nu puteam să văd cum strălucesc.

Tu ai aflat deja cât ești de frumos și cât de orbitoare e lumina din tine?

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Oameni de care e mai sănătos să stăm la distantă

Acum ceva vreme, după o zi în care se presupunea că trebuie să mă distrez, m-am întors acasă mai obosită ca după o zi de muncă și s-a întâmplat ca pe una din paginile pe care le[...]

Wine not?

Capitolul II/Poveste de Toamnă/Elizabeth Taylor/ Wine, Women, Woods/  Sau cum să arunci în același coș cu mere și frunze, o divă de Hollywood și-o melodie-bucurie, venită de la un prieten[...]

Girls of the Wild

Capitolul I/ Poveste de Vară/ Your vibe attracts your tribe/ De curând eu și draga mea super prietenă  ne-am propus să ne aruncăm în brațele metamorfozei la sosirea fiecărui anotimp. Să[...]