Pentru că se întâmplă ca o prietenă din copilărie să se fi stabilit de ceva vreme la Milano şi pentru că, tot aşa ca din întâmplare, s-a făcut să fiu şi eu acolo împreună cu o altă prietenă din copilărie, ne-am făcut drum spre Bellagio, ca fetele, într-o zi oarecare de duminică.
Lăsând la o parte aglomeraţia de care am avut parte, cu mâna pe inimă, recunosc că orăşelul ăsta pitoresc e unul din acele locuri unde m-aş reîntoarce oricând cu plăcere. De ce? Pentru ce? Cum se face una ca asta? Păi mai înainte de toate pentru că m-am îndrăgostit iremediabil şi irecuperabil de peisajele lui superbe, de străduţele pietruite şi supraetajate şi de stilul cochet al clădirilor, apoi pentru că în Bellagio poţi căsca ore în şir ochii în faţa vitrinelor cu obiecte artizanale, bijuterii şi păpuşi de porţelan şi, desigur, pentru că aici e locul unde şopârlele strălucesc la soare şi se târăsc nestingherite sub privirile turiştilor, urcă pe coloanele de piatră ca la ele acasă şi se pierd magic pe după copaci şi ronduri de flori, iar raţele prietenoase şi leneşe te salută „Mac-Mac”.

beautiful

2

tusca

Mai e desigur lacul cu întinderea lui albastră şi magnetică. Ţi-ar fi imposibil să ignori scările ce duc spre el, să nu le cobori şi să nu cercetezi apa cu piciorul, cu bucuria copilăriei ascunsă în suflet. Lacul e o invitaţie mută şi te face să sari în primul vapor.
Ne-am cumpărat bilete pentru insula Comacina şi ne-am plimbat rapid pe străduţele cu scări înguste. În vârf ne aştepta ispititoare o gelaterie cu produse delicioase şi dileme chinuitoare la pachet. Am cumpărat pe fugă şi am coborât. Se apropia ora îmbarcării.
Pentru mine călătoria pe lac a fost de departe cea mai plăcută parte. Pe apă, la fel ca în aer, timpul are un cu totul alt curs, zboară şi e mai viu. Briza răcoritoare, plapuma aia albastră şi udă, vălurind în urma noastră, siluetele impunătoare ale munţilor profilaţi în depărtare, vilele cochete zâmbind de pe mal, oamenii tolăniţi în razele soarelui, toate acele minute gonind repede-repede, fără griji şi fără păreri de rău, au făcut din moment unul pe cât de relaxant pe atât de greu de uitat.

IMG_1297

blue

Din păcate, odată ajunse pe insulă, nu am avut timp să cercetăm împrejurimile. Următorul vapor pleca înapoi spre Bellagio mai repede decât ne-am fi dorit noi. Mi-am promis, deci, în timp ce aşteptam la rând pe ponton, că mă voi reîntoarce cât mai curând cu putinţă. La Bellagio ai un drag aparte când respiri aerul şi sentimentul că te afli în afara timpului, iar la finalul micii noastre excursii am rămas cu doar un singur regret: acela de a nu fi capturat în fotografii fiecare moment pe cât de mic pe atât de viu.

5

insula

4

semnatura1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

Centrul Keyko – Loc de bookurii și de citit

La sfârșitul lunii mai am reușit să ajung la Centrul Keyko. *happy-happy! joy-joy!* Aflasem despre el prin iarnă și îmi doream tare mult să îi calc pragul. Am așteptat însă o vreme[...]

5 Cuvinte numai bune de scos din vocabularul nostru

Anul ăsta eu și cuvintele am încetat să ne mai luptăm. Am ales să nu mă mai războiesc, să nu mai încerc, în disperare de cauză, să le controlez, ci să fiu mai atentă la ele,[...]

Karma: cum stă treaba cu ea?

Am citit la un moment dat că felul în care oamenii ne tratează e karma lor și felul în care noi alegem să le răspundem a noastră. Pe mine m-au ajutat mult cuvintele astea pentru că am[...]