Cinema Paradiso (1988)

Cinema Paradiso este poveste lui Salvatore di Vita – nume ales deloc întâmplător – poreclit de apropiați Toto. Filmul se deschide cu un Salvatore ajuns deja la maturitate care a reușit să transforme dragostea lui pentru filme în profesie, devenind un regizor consacrat. Când mama îl sună din orășelul copilăriei pentru a-i spune că un anume Alfredo a murit se declanșază flashback-urile, moment în care filmul începe să-și desfășoare acțiunea imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, pe vremea când Toto era doar un copil îndrăgostit de cinematograful local – Cinema Paradiso –  și trăgea cu ochiul la munca pe care proiecționistul, Alfredo, o făcea în singurătate spre bucuria publicului.

Întâmplător sau nu, eu și Cinema Paradiso ne-am născut în același an. Dacă ar fi să fac un top 3 filme preferate, în mod clar filmul ăsta s-ar afla pe listă. E despre prietenie, despre cinema și despre cum te modelează viața, despre greutatea și frumusețea trecutului, în esență despre tot ce mi se pare mie mai frumos. E sensibil și cumva trezește în privitor un amestec de tristețe și de infinită liniște. E atât de simplu, atât de curat și de sincer că e imposibil să nu te emoționeze. E un film perfect pentru nostalgici.

The Best Offer (2013)

The Best Offer este povestea excentricului colecționar și evaluator de artă, Virgil Oldman, care trebuie să ducă la bun sfârșit cea mai bizară evaluare de obiecte de artă din cariera sa. Obișnuit cu respectul acordat unui licitator de talie mondială, Virgil este profund uimit atunci când Claire, tânăra moștenitoare a unei averi impresionante, se sustrage în mai multe rânduri de la întâlnirile prestabilite cu el, invocând motive variate, oferindu-i însă toate condițiile pentru a duce evaluarea la bun sfârșit.

Tot un film de Giuseppe Tornatore – văzut însă recent – care, deși nu se ridică la nivelul Cinema Paradiso, creează emoții la fel de puternice. Am simțit bubuind în mine tensiunea și sufocarea, amplificate de coloana sonoră, semnată de Ennio Marricone, cunoscut pentru muzica din peste 500 de filme. Plin de simboluri și metafore care anticipează deznodământul, captivant și întrucâtva bizar, am privit The Best Offer mai degrabă ca pe un thriller decât ca pe o drama romantică și am trăit din nou senzația că Tornatore are ceva de voyeur în el.

At Eternity’s Gate (2018)

At Eternity’s Gate spune povestea ultimilor ani din viața lui Vincent van Gogh pe fondul instalării uzurii psihice a pictorului și surprinde, printre altele, prietenia acestuia cu Paul Gauguin și episodul în care Vincent își taie lobul urechii și îl dă unei dame de companie.

Am văzut filmul în după amiaza asta și încă mă aflu sub efectul lui. Filmat în culori care reconstituie atmosfera din tablourile artistului, cumva static și totuși plin de forță, sensibil, viu, delicat, sufocant, At Eternity’s Gate – titlu ales după numele uneia din lucrările artistului – surprinde cu genialitate angoasa lui van Gogh și aduce în atenție ipoteza potrivit căreia pictorul nu s-ar fi sinucis, așa cum s-a vehiculat ințial, ci ar fi fost ucis accidental de doi băieți.

The Father (2020)

Anthony, un bătrân de 80 de ani, răutăcios și mereu nemulțumit, duce o luptă acerbă cu toți îngrijitorii pe care fiica lui Anne încearcă să îi aducă acasă. Bătrânul se teme că ar putea fi părăsit de singura fiica rămasă în viață care se pare că se pregătește să plece din țară pentru a-și întemeia propria familie alături de un anume Paul. În timp ce încearcă să înțeleagă și să se adapteze schimbărilor, Anthony începe să se îndoiască de cei dragi și de propria minte.

Tot din categoria filmelor văzute recent, The Father m-a lovit în plex. Profund, dureros, aproape sfâșietor, fie că te raportezi la el din perspectiva fiicei care se trezește că propriul părinte nu o mai recunoaște, fie că te raportezi din perspectiva bătrânului care se pierde pe el însuși câte puțin în fiecare zi. Absolut genial felul în care privitorul a fost introdus într-o minte măcinată de demența senilă, tensiunea, incertitudinea au fost aproape palpabile, absolut răvășitoare prestația lui Anthony Hopkins, strigătul ăla zguduitor de la final. Sublimă coloana sonoră semnată de Ludovico Einaudi.

XOXO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related post

4 Filme cu vibe de vacantă

Lost in Translation (2003) – Japonia Bob Harris și Charlotte sunt doi americani în Tokyo. Bob este o vedetă de cinema care se află în oraș pentru a filma o reclamă la whiskey, în[...]

5 Ecranizări după romane de success – Partea 3

Eat, Pray, Love (2010) Aflată la răscruce de drumuri, după divorţ, Liz Gilbert îşi ia un an de pauză de la muncă şi decide să evadeze din cotidian riscând totul pentru a-şi[...]

Filme și cărti care merg mână în mână

Midnight in Paris – Sărbătoarea continuă Midnight in Paris este povestea a doi tineri logodnici aflaţi într-o călătorie în fascinantul Paris, chiar în prag de nunta. Ea, fiica[...]