Breakfast at Tiffany’s (1961):

Este, probabil, cel mai cunoscut film al actriţei şi unul din preferatele mele. Cu toate că e o comedie romantică uşurică, fără întorsături nemaipomenite de situaţie, Mic dejun la Tiffany e genul ăla de film care te încarcă pozitiv şi pe care îl poţi revedea oricând cu drag şi fără să te plictisească.

În New York-ul anilor ’60, Holly (Audrey Hepburn), o tânără nonconformistă îşi trăieşte viaţa din petrecere în petrecere, fără obligaţii şi fără griji, visând la o căsătorie cu un bărbat rafinat şi bogat. Lumea ei este însă dată peste cap de apariţia lui Paul ( George Peppard), noul ei vecin, un bărbat, întreţinut de o femeie mai în vârstă, ce visează să ajungă scriitor de succes. Nu va trece mult şi cei doi vor lega o strânsă prietenie ce ameninţă să se transforme în dragoste, zdruncinându-le toate ideile şi credinţele.

Imagini din film ce rămân vii în ciuda trecerii timpului şi pe care le pot vedea limpede când închid ochii, sunt cea a balconului, când Audrey, purtând pe cap un turban chic, cântă Moon River acompaniantă de chitară, cursa prin ploaia torenţială în căutarea pisicii, Audrey în rochia Givenchy, mergând pe străzile New York-ului cu o cafea într-o mână şi un croasant în alta. Cei care au văzut filmul pot înţelege fără prea mare greutate de ce rămân atât de speciale acele scene şi ce anume le face nemuritoare în amintiri.

Roman Holiday (1953):

Aşa cum pentru Breakfast at Tiffany’s, Capote o voia pe Marilyn Monroe în rolul lui Holy, aşa şi în Vacanţă la Roma, nominalizat la zece premii Oscar, producătorii au vrut-o iniţial, în rolul prinţesei Anne, pe Liz Taylor, dar regizorul William Wyler a rămas impresionat de tânăra Audrey în timpul probelor – “ Are tot ce caut: farmec, inocenţă şi talent. Are şi simţul umorului. Este absolut încântătoare.” –  şi nimeni nu a îndrăznit să treacă peste decizia lui.

Să vedem despre ce e vorba. Avem o prinţesă modernă care, obosită de etichetă şi de obligaţii regale, hotărăşte să vadă Roma de dincolo de fereastra apartamentului luxos în care se află cazată pe parcursul şederii delegaţiei în oraş. În aventura ei nocturnă, Anne îl cunoaşte pe Joe (Gregory Peck), un ziarist american extaziat la gândul unui articol în exclusivitate cu prinţesa. Planul lui este însă departe de a fi realizabil, căci cei doi se îndrăgostesc şi interesul piere în faţa sentimentelor cu fiecare minut petrecut împreună pe străzile Romei.

Ei bine, ca o concluzie, Roman Holyday e o comedie delicioasă, ce se desfăşoară într-un ritm alert, Roma e splendidă şi le împrumută îndrăgostiţilor farmecul ei, iar Eddie Albert, în rolul lui Irving, prietenul protagonistului, piperează porţia de umor cu o măiestrie demnă de el. V-am convins?

Charade (1963):

După ce Cary Grant refuzase să joace alături de Audrey în Roman Holyday, pe motiv că este prea bătrân pentru actriţă, zece ani mai târziu, acest monstru sacru al cinematografiei accepta totuşi provocarea, cu condiţia ca cel sedus în faţa camerelor de filmat să fie el. Vom vedea aşadar, pe parcursul celor două ore, o Audrey Heburn mai îndrăzneaţă ca de obicei, cucerind un Cary Grant cum nu se poate mai carismatic. Rezultatul: un cuplu electrizant şi una din cele mai bune comedii realizate vreodată.  Regina Lampert ( Audrey Heburn) îl întâlneşte pe Peter Joshua ( Cary Grant) în timpul unui sejur la schi în Megeve. Când se întoarce la Paris, plănuind să ceară divorţul soţului ei Charles descoperă că acesta a fost asasinat după ce a vândut toate bunurile şi a încercat să fugă. Începând de aici tânăra văduvă este urmărită de 4 gangsteri, foşti camarazi ai răposatului, care sunt convinşi că ea cunoaşte locul în care acesta şi-a ascuns averea.

Sabrina (1954):

În ciuda faptului că scenariul este construit pe un clişeu: acela al fetei sărace care se îndrăgosteşte de moştenitorul bogat, filmul nu duce lipsă de farmec. Hepburn şi Bogart reuşesc un cuplu captivant, în ciuda diferenţei de vârstă, iar replicile stau sub semnul umorului, făcând timpul să se scurgă într-o manieră plăcută.

Sabrina ( Audrey Hepburn) este fiica visătoare a unui şofer şi locuieşte împreună cu tatăl ei pe proprietatea milionarului Larrabee care are doi fii – David ( William Holden), fiul cel mic şi amator de distracţii, şi Linus ( Humphrey Bogart), fiul cel mare, preocupat numai de afaceri şi invesiţii. Sabrina e îndrăgostită de David, încă de pe vremea copilăriei, dar acesta nu îi acordă importanţă. Totuşi, la întoarcerea fetei de la Paris, unde este trimisă de tatăl ei pentru a studia gastronomia, Sabrina revine transformată într-o femeie de lume, iar David începe să o privească cu alţi ochi şi decide să o ia de soţie. Planurile mezinului sunt însă date peste cap de combinaţiile fratelui mai mare care e hotărât să facă orice pentru a-i despărţi pe cei doi îndrăgostiţi.

My Fair Lady (1964):

Pentru că am avut deja dragoste, comedie şi suspans, am zis să închei lista cu un musical. My Fair Lady are la bază mitul lui Pygmalion şi spune povestea unui profesor de fonetică ce se îndrăgosteşte de sălbatica lui elevă: o florăreasă pe care o transformă dintr-o tânără needucată într-o adevărată doamnă.

Eliza Doolittle (Audrey Hepburn) este o tânără care îşi câştigă existenţa vânzând flori pe stradă. Accentul ei este îngrozitor, iar pronunţia cu adevărat defectuasă, ceea ce atrage atenţia unui trecător, renumitul profesor de fonetică Henry Higgins (Rex Harrison). Acesta se laudă în gura mare că o poate transforma pe fată, făcând-o să treacă drept ducesă pe lângă toţi cei care nu o cunosc. Şi astfel aventura începe, piperată cu momente comice, cu muzică bună şi ţinute extravagante, ce vor stârni o stare de voie bună privitorului.

Vizionare plăcută!