5 Filme italiene de văzut în weekend

Pentru că sunt o împătimită a cinematografiei italiene și pentru că, trebuie să recunosc, mi-e ciudă că nu e atât de promovată și de apreciată cum ar merita, mi-am zis să fiu eu cea care face ceva în privința asta. Am adunat, așadar, 5 dintre filmele mele preferate, la categoria modern, în articolul cu numărul 10. Sper să vă facă măcar unul din ele cu ochiul și să-i dați o șansă în weekend-ul ăsta. Menționez că n-am ales filmele întâmplător, sunt perfecte pentru serile de vară, pe terasă, la un pahar de vin. Sunt vii, trăite, amuzante și totodată sensibile, o îmbinare de umor și melancolii și, zic eu, merg mână în mână cu atmosfera de august.

Notti magiche (2018)

Pe când Federico Fellini lucrează la ultimul lui film, La voce della luna (1990), chiar în noaptea semifinalei Campionatului Mondial de Fotbal din Italia, are loc o crimă în lumea cinematografiei. Trei scenariști aspiranți sunt suspectați de uciderea unui celebru producător, al cărui cadavru este găsit în apele Tibrului. Tinerii ajung astfel să își petreacă noaptea în arestul poliției, rememorându-și aventurile plasate în ultimele zile de glorie ale cinema-ului italian.

Notti magiche e una din bucuriile de luna asta, l-am văzut weekend-ul trecut și tot atunci mi-am zis că e musai să scriu despre el. Deși a fost destul de lung, mi-am dorit în permanență să nu se termine. Voiam să hoinăresc mai departe pe străzile Romei cu scenariștii ăia aflați la început de drum – credulul Antonino, expansivul Luciano și nevrotica Eugenia – tineri, plini de visuri, ambițioși și în același timp anxioși, aflați în fața unor întrebări personale la care sunt incapabili să-și răspundă, obligați să accepte compromisul pentru a reuși să acceadă la lumea idolilor lor.

Made in Italy (2018)

Filmul urmărește viața lui Riko, un tip trecut de prima tinerețe, care lucrează într-o fabrică de mezeluri unde se fac tot mai des concedieri. Riko s-a căsătorit de foarte tânăr cu Sara și au împreună un băiat care se pregătește să meargă la facultate, fiind primul membru al familiei cu posibilitatea la studii universitare. Deși viața lui este plină de frustrări, iar soția pare că ar avea o aventură extraconjugală, Riko se agață de micile plăceri ale vieții, de serile de vineri, de ieșirile cu prietenii și de escapadele amoroase cu colegele de muncă. Când lucrurile în care crede încep să se destrame sub ochii lui, Riko alunecă într-o stare de depresie cruntă.

Made in Italy, sau mai bine spus Riko, mi-a amintit de tata, m-a făcut să mă gândesc la el dincolo de condiția de tată, m-a scos din zona mea de confort și m-a sensibilizat cum rar se întâmplă cu alte filme. E cu viață, din viață, despre viață, Made in Italy. În mai puțin de două ore te face să realizezi că depresia e genul de boală care provoacă distrugeri în masă, la nivel de familie, nu doar de persoană, realizezi că relațiile se uzează în ciuda iubirii pe care și-o poartă partenerii, că e nevoie de mult mai mult decât atât ca să salvezi o căsnicie, realizezi că prietenii greșesc, că oamenii greșesc, dar că toți merităm o a doua șansă și că de multe ori de șansa pe care o dăm altora depinde chiar fericirea noastră.

Perfetti sconosciuti (2016)

În timpul unei întâlniri de grup, șapte prieteni decid să facă un joc în genul Adevăr sau Provocare, punând pe masă, la vedere, toate telefoanele mobile. Pe durata cinei, mesajele și apelurile telefonice sunt partajate între ei, făcându-și astfel publice cele mai picante și întunecate secrete.

Perfetti sconosciuti e unul din cele mai bune filme văzute de mine în 2017, este un film despre cele de toate zilele, despre societatea modernă, despre dedesubturile cuplurilor actuale, despre oameni care preferă să trăiască în minciună, de teamă că ar putea fi descalificați de cei din jur, este un film despre ce înseamnă să fii părinte, despre ce înseamnă să suferi de insatisfacție cronică, șamd. L-am tot recomandat și probabil am să-l mai recomand și de acum înainte, așa cum fac cu toate filmele care mă pun pe gânduri sau reușesc să mă sensibilizeze.

La pazza gioia (2016)

La pazza gioia este o comedie-dramă care te trece prin toate stările. Sensibilă, tulburătoare și vie, cam așa am simțit-o eu. Două femei din pături sociale diferite – Beatrice care vrea să-și trăiască viața la limită și Donatella, consumată de depresie – se întâlnesc ca paciente în Villa Biondi, o clinică psihiatrică din spledida Toscana, și devin prietene.

Am rezonat cu cele două nebune simpatice, umane și rătăcite în același timp, m-au durut rănile lor, am tras în piept momentele lor de libertate furată și m-am gândit cu tristețe că în timp ce spitalele sunt pline de oameni ca ele, adevărații demenți, cei mai violenți dintre ei, umblă printre noi și fac rău fără ca nimeni să ia măsuri. Așadar, dacă ești în căutare de povești cu suflet, povești despre prietenie, văratice și captivante, atunci e musai să vezi La pazza gioia.

La grande bellezza (2013)

Filmul prezintă povestea unui scriitor aflat în pragul bătrâneții, Jep Gambardella, care rememorează tinerețea lui plină cândva de pasiuni, atunci când privește orașul Roma ca un melanj de figuri politice, artiști, femei din înalta societate, intelectuali, chiar și delincvenți.

Deși modern, La grande belleza e un film de artă care mi-a amintit oarecum de La dolce vita de Fellini, cu excepția finalului care redă speranța prin reapariția muzei creatoare. Filmul abundă în simboluri și în cadre de o frumusețe răvășitoare și are o coloană sonoră absolut genială. Nu e însă un film pentru toată lumea, dar îl recomand cu toată căldura celor îndrăgostiți de vechiul cinema.

Vouă vă plac filmele italiene? Dacă da, care sunt recomandările voastre?

XOXO