Cu filmele de genul ăsta se poate spune că sunt într-o relație oarecum bolnavă. Să le vizionez e masochism în stare avansată, îmi dau o plăcere/durere, îmi fac rău și totuși nu pot să mă abțin să mă agăț de ele, pe de-o parte pentru că tot ce ține de vremuri apuse m-a fascinat de când mă știu și pe de alta pentru că palma pe care o primesc, de fiecare dată, de la ele, mă pune pe gânduri și mă face să reflectez la prezent. Așadar, mai torn niște cafea în cană și mă pornesc să vă scriu despre cele ce mi-au plăcut cel mai tare până acum, sunt 6 la număr și merită să vă rupeți din timp să le vedeți, în caz că nu le-ați văzut până acum.

The Pianist (2002)

Bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann, filmul prezintă povestea adevărată a unui strălucit pianist polonez, care, din pricina originii sale evreiești, este forțat ca pe timpul ocupației naziste a Poloniei să ducă o viață de fugar, pentru a scăpa de deportare. După lungi chinuri, Szpilmann reușește să fugă din ghetoul din Varșovia și se ascunde printre ruinele orașului. Salvarea îi vine de la un ofițer german, care îl va ajuta să supraviețuiască.

Este probabil filmul care m-a obsedat cel mai tare din toate filmele văzute de mine până la ora actuală. Țin minte că am povestit despre el fiecărei persoane pe care am întâlnit-o în decurs de o săptămână de la vizionare. M-a făcut să visez urât, să mă tem pentru cei pe care îi iubesc, să-mi apăs cu unghiile în palme de furie pentru absurdul războiului. Mi s-a părut etern, voiam să se termine, să scap de el și totuși nu mi-am luat ochii de la măcelul de pe ecran; a fost halucinant, un coșmar, o capodoperă.

Atonement ( 2007)

Cecilia și Robbie provin din clase sociale diferite, dar asta nu-i împiedică să se iubească. Lucrurile nu merg însă așa cum și-ar fi dorit. Briony, sora mai mică a Ceciliei, pasionată de scris, este și ea îndrăgostită de Robbie și în vâltoarea fanteziei ei copilărești și debordante, îl acuză pe acesta de o crimă pe care nu a comis-o. Ca urmare, Robbie este închis și ani mai târziu, cu viața distrusă, se înrolează în război.

Cred că mai mult decât povestea în sine, filmul m-a atras prin decoruri și costume și desigur prin apariția Keirei pe care o ador. A fost însă obositor, delirant, așa cum presupun că se voia, a fost ca un puzzle presărat cu capcane, o nebuloasă totală, a fost o poveste în poveste, amăgitoare și cu atât mai tristă la final când adevărul iese la iveală și-ți lasă în gură un gust tare amar.

Lust, Caution ( 2007)

Un complot se țese pentru uciderea unui important politician implicat în jocurile de putere din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Wang Jiazhi, o tânără modestă, se trezește implicată fără să vrea în complot, iar rolul ei este unul cheie: trebuie să-l seducă pe puternicul domn Yee și să-l ucidă. Dar domnul Yee nu e o pradă ușoară și tânăra își va da seama că a intrat într-un joc cu miză prea mare, un joc periculos din care nu mai poate să iasă.

Pe cât de dur și de șocant, pe atât de sexy mi s-a părut Lust, Caution. Lung, fără să istovească privitorul, cu tentă sado-maso, filmul e ca o luptă pentru supremație, în pat și pe străzile Shanghai-ului anilor ’40, o luptă cu parfum exotic, decoruri și costume care îți fură ochii și scene controversate de sex. Nu-i pentru oameni care se tem de artificii – poc-poc – și sânge și love-hate, nici pentru pudibonzi, ci mai degrabă pentru cei care știu să se lase bântuiți de dorințe măcar din când în când.

The edge of love ( 2008)

Viața legendarului poet Dylan Thomas este arătată prin ochii a două femei extraordinare. Vera Phillips și Dylan au fost iubiți în adolescență; după zece ani, cei doi se vor regăsi la Londra. Ea este cântăreață în timp ce el scrie scenarii pentru filmele de propagandă ale guvernului. Cei doi foști iubiți simt din nou atracție unul față de celălalt, dar Thomas este căsătorit acum cu aventuroasa Caitlin. În ciuda rivalității lor în dragoste, cele doua femei încep să lege o strânsă prietenie. Dezordinea din viața sentimentală a Verei continuă. Se mărită cu admiratorul ei devotat, William Killick, dar nu poate reprima atracția față de Dylan. Când William pleacă la război, Vera află că a rămas însarcinată și se întoarce acasă, în Țara Galilor, împreună cu Caitlin și Dylan, moment în care lupta dintre mintea și inima ei va deveni și mai acerbă.

Este în mod clar preferatul meu din listă. Pe ritmuri de jazz și poezie, pe ritmuri de prietenie, de Keira și Sienna alergând pe plajă, mână în mână, pe ritmuri de îndrăgostiri la prima vedere și iubiri vechi care ne bântuie, războiul și-a pierdut din tragic și filmul a fost purtat într-o zonă, mai degrabă, de psihologic și romance ceea ce, mărturisesc, a fost tare pe gustul meu.

Birdsong ( 2012)

Stephen Wraysford, un soldat englez din Primul Razboi Mondial ce luptă în conditii mizere în tranșeele din nordul Franței își amintește de povestea de dragoste cu Isabelle, o tânără femeie căsătorită pe care a întâlnit-o înainte să izbucnească războiul.

Un Eddie Redmayne care sfâșie privitorul cu interpretarea lui magistrală și o gingașă Clémence Poésy care îndulcește prin prezența ei povestea de un amar tragic, la care se adaugă un Robb Stark ( Richard Madden) ușor virgin – cam greu de imaginat așa ceva, nu? În ce mă privește, ăsta a fost singurul lucru care mi-a smuls un zâmbet în timpul filmului. În rest, un prelung nod în gât, un tablou de un cenușiu sufocant. Numai amintirile lui Stephen, flashback-urile alea încărcate de-o pătimașă inocență, casa în care el și femeia iubită s-au abandonat dorinței, peisajele și decorul, costumele și pălăriile delicatei Isabelle, cuvintele șoptite cu accent parizian și sărutările furate, numai astea mi-au dat curajul să merg până la final alături de actorii care încet-încet cădeau pe front sau în situații de un absurd grotesc.

Testament of youth ( 2014)

O britanică își aduce aminte cum a fost să se maturizeze în timpul Primului Război Mondial și cum a reușit să dea sens vieții în cele mai întunecate momente pe care le-a trăit atunci când frontul i-a răpit atât singurul frate, un bun prieten și marea iubire Filmul este o ecranizare a cărții omonime, semnată de Vera Brittain.

La fel ca în cazul lui The edge of love, chiar dacă mai lung, Testament of youth a alunecat mai ușor decât celelalte filme despre război, tocmai pentru că războiul ( cu frontul lui plin de nămol și moarte) este ținut în mare parte departe de ochii privitorului, povestea mergând pas la pas cu Vera, călcând pe urmele ei, pândind parcă la suferința ei, la spaima constantă și la neputința îndurate în toți acei ani de tragedie și pierderi. Încă o dată, ca întotdeauna când vine vorba de astfel de filme, am fost cucerită de costume, cadre, decoruri și peisaje. Cei trei mușchetari și Vera – grațioasa Alicia Vikander, perfectă, ca de obicei, în astfel de roluri – tineri și însuflețiți de idealuri, bătând pădurile, cântând la pian și făcând planuri ca și cum ar avea toată viața înainte mi-au pus lacrimi în ochi și furnicături pe piele. Totul e trist de-a lungul celor două ore, chiar și zâmbetele sfioase, visurile îndrăznețe, poeziile de dragoste, dar mai ales sărutările pline de promisiuni și despărțile din gara trenurile ce duc nicăieri.

 

Vouă ce filme de război v-au plăcut? Ce alte filme de gen îmi recomandați?

XOXO