Filmele lui 2019

Maria, Regina României

Maria, Regina României suprinde un episod sensibil din istoria României când Regina Maria merge la Conferința de Pace de la Paris pentru a-i înfrunta pe cei mai puternici lideri ai lumii în încercarea de a lupta pentru o Românie Unită.

Deși nu am ajuns la premiera filmului, așa cum mi-aș fi dorit, am reușit totuși să-l văd undeva pe la începutul lui decembrie. Nu căutasem recenzii și singurele păreri cu care mă întâlnisem în treacăt erau cele despre interpretarea Roxanei Lupu. Nu am plecat din sala de cinema cu păreri de rău, nici cu dezamăgiri, ci, din contră, cu sentimentul că se poate și la noi, că începem să mișcăm când vine vorba de filme. Maria, Regina României redă extrem de bine atmosfera epocii, excelând la nivel de decoruri, costume și coloană sonoră. Totuși, oricât de inspirată a fost alegerea actorilor din punct de vedere fizic, jocul mi-a dat senzația că se duce într-o zonă prea teatrală, iar personajul Carol al II-lea, interpretat de Anghel Damian este dovada vie. Pe de altă parte, mi-aș fi dorit – și acum vorbește femeia din mine – ca filmul să se concentreze puțin și pe alte aspecte din viața reginei și pe relația ei cu Joe Boyle, personaj care apare doar în treacăt în filmul regizat de Alexis Sweet Cahill.

Dincolo de toate, Maria, Regina României a fost una bucuriile lunii decembrie și se află printre cele mai plăcute surprize cinematografice ale acestui an. Filmul e încă în cinema, deci cei care nu l-au văzut, mai au timp să-l vadă. Eu vi-l recomand, mai ales dacă sunteți interesați de filmele biografice, căci îl consider un must al anului 2019.

La Gomera

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

La Gomera este filmul pe care l-am așteptat cel mai tare anul ăsta. Culmea, nu m-am așezat în scaun, cu cutia de nachos alături, având așteptări uriașe de la el pentru că, deși nu sună plăcut, nu merg la filmele românești imaginându-mi că o să dau peste cine știe ce capodopere. Poate chiar ăsta e motivul pentru care am ieșit din sală atât de încântată, în ciuda finalului poate prea american pentru gusturile mele. Mi-au plăcut, însă, jocul actorilor, firul narativ ușor haotic, umorul negru, luminile și coloana sonoră și m-aș încumeta să spun că La Gomera e filmul meu preferat la categoria film românesc 2019.

MO

Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. După ce îl roagă să le mai dea o șansă, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.

Mi-a fost mereu tare dragă Dana Rogoz, deși nu am considerat-o o actriță tocmai talentată. Totuși, anul ăsta a reușit să mă convingă cu interpretarea personajului Mo care, de ce să nu recunosc, i-a venit mănușă. Poate că anii de experiență în teatru și-au spus cuvântul sau poate că i-a fost mai comod să se desfășoare sub regia soțului, nu știu. Cert este că MO a fost altceva, cumva și dark, și fresh. A adus un suflu nou în cinematografia românească și prin suflul ăsta, prin interpretarea actorilor și prin muzica de calitate a reușit să mă prindă și m-a făcut să vreau să vorbesc despre el.

Joker

Filmul prezintă povestea unui bărbat de 40 de ani, Arthur Fleck, care locuiește cu mama lui, o femeie cu grave probleme mintale, într-un bloc deplorabil. Arthur, el însuși cu probleme psihice, lucrează drept clovn și își dorește să devină comediant pentru a-i face pe oameni să râdă, dar e lipsit de talent, uitat de societate și ridiculizat de colegii de muncă.

Sunt, cred, printre puținii oameni care nu au intrat în sala de cinema cu buzunarele pline de așteptări și prejudecăți. Ar mai fi de spus, printre altele, că nu sunt fan Batman și că distopiile nu fac obiectul interesului meu, dar am fost invitată cu insistență la filmul ăsta, iar ideea de a asista la nașterea Joker-ului – fie spus în treacăt, asta era porecla mea în liceu – mi s-a părut tare tentantă și mă declar mai mult decât recunoscătoare că am dat curs invitației.

Joker este de departe filmul care mi-a plăcut cel mai mult în 2019 și asta pentru că regizorul nu a rămas agăța în universul Batman, ci a venit cu o abordare interesantă a Joker-ului, una modernă și actuală care i-a adus la cinema și pe cei mai puțin interesați de DC Comics. Pe de altă parte, filmul este mai înainte de toate o dramă psihologică, iar eu am o mare slăbiciune pentru genul ăsta, mai ales atunci când este combinat cu umorul negru și muzica bună.

The Goldfinch

Theo Decker avea 13 ani când mama lui moare în urma unui atentat cu bombă la Muzeul de Artă Metropolitan. Tragedia schimbă complet cursul vieţii sale și îl trimite pe un drum încărcat de durere și vinovăție. De-a lungul anilor, Theo merge să locuiască din casă în casă, alături de familii diferite, cade pradă drogurilor și este chinuit de amintirea mamei sale. Singură speranță tangibilă și singura lui consolare o reprezintă tabloul lui Fabritius – Sticletele – tablou care înfățișează o pasăre captivă în cușca sa și care era favoritul mamei sale.

The Goldfinch este ecranizarea romanului Sticletele, scris de Donna Tartt, roman care a câștigat Premiul Pulitzer în anul 2014. Mărturisesc că nu am citit romanul, cumva dată înapoi de dimensiunea lui, dar mi-am dorit mult să văd filmul, simțind că la finalul lui îmi va fi mai ușor să mă pun pe citit. Mi-a plăcut mult felul în care prezentul și trecutul au alternat, cronologia oarecum haotică în perfect acord cu stările emoționale ale protagonistului, mi-a plăcut totodată interpretarea actorilor și vintage-ul absolut delicios. Așa că spun un mare: Da, m-a convins, și abia aștept să mă pun pe citit.

Pe voi ce filme v-au convins în 2019? Care sunt favoritele voastre?

XOXO