Am scris de curând despre ce nu fac și sunt fericită. Așa că de data asta o să-l scot pe NU din ecuație și-o să scriu despre ce fac și mă ajută să-mi mențin starea de bine, o să scriu despre chestiile mici care cântăresc mult și îmi fac zilele mai frumoase, o să scriu despre micile trucuri la care recurg și care n-au nicio legătură cu cărțile, cafeaua & filmele, așa cum v-am obișnuit. Asta nu înseamnă că sar peste cafea, nici vorbă, tocmai o savurez și te invit și pe tine să bem una împreună în timp ce arunci un ochi doi pe aici.

Îmi zâmbesc dimineata în oglindă.

De vreo câteva luni am decis să-mi încep ziua în felul ăsta. Cred că uneori suntem mai atenți la zâmbetul altora decât la al nostru. Cred că uneori suntem mai preocupați de cât de bine se simt oamenii din jurul nostru decât de felul în care ne simțim noi în preajma lor. Cred că există tendința de a zâmbi mult când suntem în societate – cu toate că poate nici nu simțim s-o facem – și prea puțin când suntem singuri.

Nu mai știm să ne zâmbim și nu înțelegem cât rău ne face că nu ne acordăm un timp în care să ne privim cu relaxare și bucurie. Pe unii oameni chiar îi deprimă oglinda și asta se întâmplă pentru că se deprimă privind la ei înșiși.

Totuși, nu ne putem iubi până nu ne acceptăm exact așa cum suntem. Până nu renunțăm la critică, atunci când ne privim, e tare greu să ne bucurăm de noi înșine și mai ales să ne vină cheful să ne zâmbim. Asta ca să nu mai spun că unele zile sunt mai bune, altele mai rele și că uneori ne trezim cu fața la cearșaf din diverse motive – am visat urât, vecinul ne bate cuie în cap, alarma n-a sunat, câinele a început să urle, șamd – așa că-i mare lucru dacă reușim să ne revenim pe parcurs și ziua noastră nu se dovedește un fiasco total.

Pe cuvânt însă, că odată ce decizi să nu te strâmbi la tine atunci când te vezi în oglindă, ziua ta va fi salvată și vei percepe viața într-un mod cu totul nou. Eu mi-am făcut curaj să îmi zâmbesc chiar și în diminețile în care mă simțeam sătulă de mine și, încet-încet, a devenit o obișnuință. Ba zilele astea chiar am avut senzația că nu-mi zâmbesc eu, că-mi zâmbește aia din oglindă, aia cu moț în creștetul capului, dinți strâmbi, urechi ciudate, ochi asimetrici și coșuri pe frunte, și în ciuda defectelor era simpatică gagica și mi-a plăcut de ea.

Sar în pat

Fix așa: sar în pat. Am redescoperit senzația asta mi-nu-na-tă în ultima zi din anul trecut și-am luat-o cu mine în noul an și am de gând s-o iau și-n următorul pentru că nimic nu se compară cu o porție bună de sărit în pat, măcar așa din când în când, în zilele în care se întâmplă să dau peste vreo melodie care să mă îmbie la jump-jump. Endorfine, domne, o invazie de endorfine, asta aduce săritul în pat, și-mi ține și de sport și de meditație în unele zile.

Îmi spun lucruri frumoase

Sunt genul de om care a vorbit singur de când se știe, genul ăla de om care se apostrofează când scapă chestii din mână, care râde de el când dă cu stângul în dreptul pe stradă, care și care. Dar de la o vreme sunt și omul care își spune chestii frumoase, care se oprește pentru o secundă ca să se mire de el. Nu c-aș avea în mod special de ce să mă mir, dar mă mir, c-am observat că-mi face bine. Mă mir că-mi vine bine o haină, c-am prins repede o idee, că zâmbetul meu îl face pe omul care trece pe lângă mine să zâmbească înapoi, mă mir cât de mult pot. Deși se spune că numai proștii se miră, mă risc să fiu și eu proastă din când în când. Cică face bine la piele!

Îmi vizitez prietenii cu copii

Și nu, nu o fac ca să mă conving că nu-mi doresc copii, nici ca să mă deprim gândindu-mă că ei au ceva ce eu nu am. Ba de-ar fi să fiu sinceră, uneori mă las atât de absorbită de moment încât s-ar putea spune că-i vizitez mai degrabă pe copii, ci nu pe prietenii mei – cu ei mă văd și mă aud și în alte circumstanțe. E nemaipomenit jocul,  e fascinant să descoperi, să compari, să-ți amintești, să remarci cum anumite lucruri se schimbă și altele rămân mereu la fel. E tare plăcut să faci din când în când steluțe din plastilină și să te pui la curent cu noile nume de păpuși barbie. Mă încarc de energie pozitivă când sunt luată de mână ca să fac  o salată de fructe din plastic sau când citesc cine știe ce carte de povești, pentru că în momentele alea nu mai sunt adultul, ci copilul din mine. Vizitele astea pe cuvânt că’s viață pură, și terapie, și trăirea clipei și nu le-aș rata pentru nimic în lume chiar dacă nu mă văd în postura de mamă nici cum și nici în viitorul apropiat.

Cânt mult, mă, cânt mult

Cânt de rup, adică mult, nu bine. De fapt, am prieteni cărora le place să adormă în timp ce le cânt și prieteni care nu se sfiesc să-mi spună că urlu – știu, ăștia ultimii mă iubesc mult – da’ eu tot cânt. Cânt că-mi place, că rar pot să ascult muzică fără să cânt și eu cu ăia de se aud pe fundal. E o chestie pe care nu mi-aș refuza-o cu nici un chip și totodată o chestie pe care eu o recomand oricui, chiar și afonilor, căci face bine, ne descarcă de stres și în același timp ne umple de energie pozitivă.

Tu cum te faci fericit?

XOXO