Camelia Cavadia
Pe Camelia Cavadia am descoperit-o primăvara trecută și am citit-o deja cu două din cele trei romane ale ei. Am rezonat cu stilul autoarei încă de la prima lectură, iar când am ajuns la cea de a doua știam că nu mai e cale de întoarcere și că-s îndrăgostită irecuperabil. Atât romanul Măștile fricii, cât și romanul Vina abordează subiectul traumă – un subiect sensibil și totodată de interes într-o epocă în care ne purtăm durerea singuri și în tăcere – iar felul în care Camelia Cavadia așterne rândurile pe foaie este de o frumusețe răvășitoare. Momentan aștept să se așeze mai bine în mine cele două povești deja parcurse pentru a ajunge și la a treia – cea care mă sperie cel mai mult – Purgatoriul îngerilor.
Parinoush Saniee
Parinoush Saniee e autoarea aia care se devorează, nu se citește, autoarea aia cu dar de povestitoare, alături de care te prinde mereu miezul nopții și deseori dimineața, căci nu te înduri să-i lași cărțile din mână. Am citit Cel care mă așteaptă înainte să reușesc să mă dezmeticesc, după ce, luni bune, amânasem lectura pe motiv că ar fi prea lungă ori pentru că femeia musulmană de pe copertă nu îmi trezea sentimente prea plăcute. Adevărat, încărcătura emoțională din spatele copertei e mare, dar asta nu știrbește frumusețea romanului, ci din contră, iar felul în care scrie Parinoush Saniee e musai de luat în seamă.
Han Kang
Han Kang e prima autoare coreeană pe care am citit-o și una din puținele scriitoare care m-a marcat prin felul în care a știut să îmbrace urâtul. Am găsit Vegetariana un roman absolut sublim și m-am îndrăgostit de autoare atât de feroce încât abia aștept să pun mâna și pe celelalte două romane ale sale. O recomand curajoșilor, căci scriitura ei e neliniștitoare, iar în doze mari provoacă anxietate, așa că trebuie administrată cu grijă.
Camilla Lackberg
Vin și cu o autoare de roman polițist pentru iubitorii de gen: Camilla Lackberg, autoarea care știe să construiască povești în care nimic nu e lăsat la voia întâmplării, o treaba cu adevărat complicată atunci când te înhami să scrii sute de pagini și să dai viață unei infinități de personaje care, culmea, sunt nemaipomenit de credibile și au întotdeauna mare greutate. Totul se pupă în romanele Camillei, totul se leagă, toate detaliile alea care pot părea neimportante își au întotdeauna rostul lor, iar amestecul de realism și analiză psihologică din romanele ei e absolut demențial.
Petronela Rotar
Petronela Rotar este crush-ul meu literar cel mai recent. Am terminat de citit Orbi zilele trecute – o să scriu mai multe despre el zilele astea – și mi-ar fi fost imposibil să nu-i fac loc Petronelei printre autoarele musai de citit cât stăm în casă. Orbi e genul de roman care ține loc de terapie și se citește rapid, mai ales dacă timpul ți-o permite, iar pe mine m-a convins că e rost să pun mâna și pe celelalte romane scrise de autoare.
Ayọ̀bámi Adébáyọ̀
Pe Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ am descoperit-o iarna asta cu romanul Rămâi cu mine, apărut la Editura ART, și am recomandat-o la modul agresiv de fiecare dată când s-a prezentat ocazia – chiar astăzi, când mă despărțeam de colege pentru o perioadă în care am hotărât responsabil să ne petrecem timpul la domiciliu, una din ele mi-a mărturisit că va profita de timpul liber ca să dea gata romanul de debut al autoarei – întrucât mi-a trezit emoții puternice cu scriitura ei. Ayọ̀bámi e în mod clar genul de autoare despre care mi-ar plăcea să mai aud și pe care tare m-aș bucura să o văd tradusă la noi cu viitoarele romane. Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ e mișto rău, are o scriitură vie, cu nuanțe turbat de dureroase și culmea, în ciuda vârstei, scrie despre femeie ca și cum n-ar exista taine pe care să nu le fi dezlegat.
Anca Vieru
Prin toamnă, la recomandarea unui om drag, am descoperit-o pe Anca Vieru cu romanul Spulberatic, un roman care s-a mulat perfect pe sufletul meu nostalgic. Recent, la recomandarea aceluiași om drag, am trecut pe listă și Felii de lămâie, o colecție de povestiri, semnată tot de Anca Vieru, despre care nu am niciun dubiu că mă va umple de emoții. Și cum mi-ar fi imposibil să nu o recomand la rândul meu pe autoarea asta de magie, i-am făcut repede un loc printre cele 13 autoare de pus pe noptiera cu provizii.
Mariana Enriquez
Mariana Enriquez e autoarea care mi-a întărit convingerea că Argentina nu mă va dezamăgi niciodată când vine vorba de cărți. Colecția ei de proze scurte macabre – Ce-am pierdut în foc – e absolut irezistibilă, splendid scrisă, intensă, întunecată și numai bună pentru sufletele în căutare de magie – fie ea și neagră. E de citit oricând, dar noaptea își atinge perfecțiunea.
Guzel Iahina
Pe Guzel Iahina am urât-o cumplit pentru 50 de pagini, atât de cumplit că mi-a venit să arunc de pereți cu romanul ei de debut – Zuleiha deschide ochii – ca mai apoi să-i fiu profund recunoscătoare că m-a purtat prin iad fără să-mi dea drumul la mână. M-a ars pe inimă cu povestea ei, inspirată din relatările bunicii, o învățătoare tătară care și-a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, dar greu mi-ar fi să nu recunosc că rar am citit o carte scrisă de un autor contemporan care să se ridice la nivelul la care s-a ridicat Zuleiha, cu toată revolta pe care mi-a provocat-o.
Elif Shafak
Pe Elif Shafak am citit-o pentru prima dată la insistențele unei prietene care s-a lăsat imediat cucerită de stilul ei. Deși prietena mea mi-a recomandat cu precădere Bastarda Istanbulului, eu am decis să-mi încep aventura cu Lapte Negru, o carte musai de citit în caz că vă atrag poveștile despre femei care se întâmplă să fie, pe lângă femei, scriitoare celebre – Sylvia Plath, Lou Salome, Zelda Fitzgerald, Simone de Beauvoir, etc. Recomand și Bastarda, un roman plin de culoare și savoare, în care tot femeia este protagonistă, și care mie mi-a plăcut suficient de mult încât să-l includ pe lista celor mai bune cărți citite în 2018.
Leila Slimani
Leila Slimani este o altă autoare descoperită anul trecut prin primăvară pe care am tot recomandat-o. Dacă la romanul de debut – În grădina căpcăunului – nu a reușit să mă convingă, atunci când am pus mâna pe cel de-al doilea roman al ei – Cântec lin – am rămas marcată, nu atât prin scriitură, căci nu găsesc ceva neapărat special în felul în care autoarea își scrie cărțile, ci prin subiectul abordat – bona ucigașă – un subiect greu digerabil pus în scenă într-o manieră cel puțin interesantă.
Hazel Gaynor
Inițial am vrut să o includ în listă celor 13 pe Kate Morton, dar mi-am dat seama că am tot recomandat-o de-a lungul timpului și că, de altfel, e genul de autoare care nu mai are nevoie de recomandări. Așa că, în locul ei, am adus-o pe Hazel Gaynor, o autoare britanică independentă care m-a făcut să mă gândesc mult la Morton în timp ce citeam Fata de la Savoy, roman apărut la Act și Politon. Hazel Gaynor m-a cucerit nu doar prin povestea foarte frumos țesută, ci și prin construcția romanului – trei voci, trei acte, capitole scurte – și recunosc că e genul de autoare pe care mi-ar plăcea să o citesc și pe viitor cu alte romane.
Elena Ferrante
Închei cu Ferrante pentru că altfel nu s-ar putea, mai ales după ce am terminat de vizionat sezonul 2 din Prietena mea genială – am rămas cu inima în gât, deși cunosc foarte bine evenimentele ce vor urma. Știu, deja am devenit plictisitoare, dar nu mă pot abține. O recomand fără oprire, căci, oricât de multe autoare grozave mi-ar pica în mână, niciuna nu m-a bântuit cum mă bântuie Elena Ferrante și tare mi-aș dori să o citească tot pământeanul ca mai apoi să se așeze la povești cu mine, despre Lila și Lenu, despre femeie, mamă, despre traume, despre dragoste, despre ce înseamnă să te iei de gât cu viața și să o tragi de fiecare dată în piept.
Voi ce autoare citiți luna asta?
XOXO
Lasă un răspuns