Pentru că de vreun an încoace am început să citesc destul de des genul ăsta de roman și pentru că în ultima lună mi-am dedicat cam tot timpul lecturilor care aveau măcar o crimă bună la purtător, m-am gândit să adun într-un material câteva dintre cele mai savuroase cărți polițiste citite până acum. Aștept și recomandările voastre. Ale mele pentru voi sunt cele 5 care urmează. Dacă le-ați citit, hai să povestim! Dacă nu, puneți degrabă mâna pe ele, sunt grozave!

Gândește-te la un număr – John Verdon

Ce ai face dacă într-o zi, în cutia poștală, ar apărea o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți aduce la cunoștință că îți cunoaște chiar și cele mai ascunse secrete? Același necunoscut îți cere să te gândești la un număr și ca prin minune reușește să-ți ghicească gândul.

După ieșirea la pensie, David Gurney, cândva un star al poliției newyorkeze, este contactat de un fost coleg în legătură cu o scrisoare misterioasă. Scrisorile care urmează sunt tot atâtea enigme șocante, iar când prietenul lui este omorât, Dave se trezește prins într-un păienjeniș de crime macabre.

Gândește-te la un număr e prima carte dintr-o serie de romane polițiște și e genul de lectură care te intrigă și îți pune creierul la lucru, genul de lectură care te îndeamnă să faci conexiuni și asocieri și care, în ciuda numărului considerabil de pagini, se devorează.

Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog Brașoveanu

Într-o casă oarecare din Strada Crăiței, în urma unei inundații, cinci locatari dau peste două tablouri autentice de o mare valoare. În timp ce îl așteaptă pe cumpărătorul care trebuie să sosească la București în câteva zile, cei cinci fac planuri pentru o viață nouă, dar, unul câte unul, încep să moară otrăviți cu cianură. Cu fiecare deces, cei rămași sunt nevoiți să ascundă cadavrele și să păcălească miliția astfel încât să reușească să ducă tranzacția la bun final. Creierul operațiunii este nimeni alta decât Melania Lupu, o bătrânică amabilă și gingașă care joacă tare și înfruntă suspiciunile comisarului Cristescu prin metode cât se poate de inventive.

Cianură pentru un surâs este prima carte din seria Melania Lupu și este o lectură absolut delicioasă, comică și antrenantă pe care o recomand nu doar iubitorilor de roman polițist, ci iubitorilor de cărți bune în general.

Cioplitorul în piatră – Camila Lackberg

Cioplitorul în piatră este cea de-a treia carte din seria Fjallbacka, serie care îi are în centru pe Patrik Hedstrom, polițist, și pe soția acestuia, Erica Falck, dar se poate citi fără probleme fără să fi pus mâna înainte pe celelalte două romane, căci prezintă cazuri diferite, cu personaje în cea mai mare parte diferite.

Într-o după-amiază un pescar informează poliția că o fetiță moartă s-a prins în năvodul lui. La prima vedere pare că a fost un accident și că fetița pur și simplu s-a înecat în mare, însă medicii legiști nu vor întârzia să ofere o nouă ipoteză, căci plămânii fetiței, spre surprinderea tuturor, nu conțin apă sărată.

Povestea poate suna simplu și prea puțin neobișnuit, dar nu este deloc așa. Camila Lackberg țese întotdeauna scenarii mult mai complicate și mai profunde decât își poate imagina cititorul, iar eu vă recomand cartea asta pentru că din cele citite până acum de la autoare este cea care mi-a plăcut cel mai mult prin intensitatea ei și prin personajele atât de autentice.

Cină cu ficat și inimă – Mihaela Apetrei

Cină cu ficat și inimă este povestea grăsanului Murki, ai cărui invitați la masă mor ca muștele unul după altul. Pentru că mobilul și arma crimei lipsesc și pentru că resursele poliției sunt limitate, misterul pare că nu va putea fi niciodată dezlegat. Până când, printr-o lovitură de noroc, lucrurile încep să se pună în mișcare.

Romanul Mihaelei Apetrei este unul de debut, dar treaba asta nu se simte nici pentru o secundă. Autoarea a reușit să creeze un roman cu dichis, un roman ingenios, plin de umor și imposibil de lăsat din mână. Este perfect condimentat, cu emoții, personaje originale și referințe culturale, și e musai de gustat, parole d’honneur!

Zece negri mititei – Agatha Christie

Zece persoane sunt ademenite pe Insula Negrilor sub diferite pretexte – o vacanță, o reîntâlnire cu prieteni vechi sau un loc de muncă. Fiecare din ei a provocat, într-un fel sau altul, moartea cuiva, dar a reușit să scape fără să fie sancționat de lege. Aparent nimeni în afară de cei zece nu se află pe insulă, dar în prima seară oaspeții sunt acuzați de o voce înregistrată pe un disc și crimele încep să se țină lanț într-o manieră ciudată care face referire la un cântecel pentru copii.

Zece negri mititei este considerat capodopera Agathei Christie și este romanul despre care autoarea a spus că i-a fost cel mai greu să-l scrie. Spre deosebire de Cianură pentru un surâs, unde cititorul nu simte suspansul pentru că e prea ocupat să se amuze de evenimente și are deja un suspect cât se poate de sigur, Zece negri mititei este construit pe o rețea de tensiuni. Criminalul poate fi oricare din cei zece, bănuiești pe oricine și poți să juri că nici măcar tu n-ai să mai pleci viu de pe insula nefastă.

Astea au fost recomandările mele. Îți face vreuna cu ochiul măcar puțin?

XOXO