După ieșirea la pensie, David Gurney, cândva un star al poliției newyorkeze, este contactat de un fost coleg în legătură cu o scrisoare misterioasă. Scrisorile care urmează sunt tot atâtea enigme șocante, iar când prietenul lui este omorât, Dave se trezește prins într-un păienjeniș de crime macabre.

Titlu: Gândește-te la un număr

Autor: John Verdon

Editura: Paladin

Număr pagini: 519

An apariție: 2017

John Verdon a început să scrie romane abia după ce a ieșit la pensie și a publicat pentru prima dată prin anul 2010. Gândește-te la un număr e de altfel romanul lui de debut ceea ce mă face, cu atât mai mult, să afirm că omul ăsta este al naibii de bun și că genul polițist este fără umbră de îndoială genul lui (americanii chiar nu se joacă atunci când vine vorba de genul ăsta). În ce mă privește m-a câștigat ca cititoare și abia aștept să devorez și celelalte cărți din serie. Închide ochii strâns, cel de al doilea roman, a apărut deja la Editura Paladin, pe la începutul anului, și tare îmi doresc să pun mâna pe el în viitorul apropiat. Dar hai mai bine să vă povestesc despre cum a decurs prima mea întâlnire cu autorul în lectura pe care tocmai am finalizat-o.

”Luna noiembrie îi plăcea cel mai puțin: era luna în care lumina pălește, o lună nehotărâtă, între toamnă și iarnă.”

Acțiunea cărții începe într-o zi luminoasă de octombrie și se termină în una înzăpezită de noiembrie și cam așa a început și s-a sfârșit și lectura mea, ceea ce mi-a creat sentimentul că am și eu un loc în poveste, un sentiment cum nu se poate mai plăcut.

Gândește-te la un număr e genul de carte care te intrigă și îți pune creierul la lucru, genul de carte care te îndeamnă să faci conexiuni și asocieri și care de regulă se devorează. Eu n-am devorat-o pentru că timpul nu prea mi-a permis. Am avut zile în care am citit și 100 de pagini, dar și zile în care n-am citit deloc. La drept vorbind mi-a fost teamă să o deschid pentru că eram conștientă că odată deschisă îmi va fi tare greu să o închid la loc, așa că am lăsat-o pentru momentele în care chiar mi-am permis să o savurez.

Gândește-te la un număr este de asemenea genul de roman pe care îl citești având tendința să tot notezi fragmente sau măcar să le faci o poză, motiv pentru care recenzia de față va cuprinde citate, citate, citate…

”Prima piedică în calea căutării noastre va fi presupunerea că deja ne cunoaștem pe noi înșine, că ne înțelegem motivațiile, că știm de ce avem anuminte sentimente în legătură cu anumite situații și anumiți oameni din jurul nostru. Pentru a progresa trebuie să fim mai deschiși la minte. Ca să aflu adevărul despre mine, nu trebuie să mă cramponez de faptul că-l știu deja.”

”E ceva curios legat de trecut – cum se adună și te așteaptă, în tăcere, invizibil, aproape ca și cum n-ar fi acolo. Ai putea fi tentat să crezi că s-a dus, că nu mai există. Apoi, precum un fazan alungat din adăpost, izbucnește într-o explozie de sunet, culoare și mișcare – șocant de viu.”

”Omisiunea unui defect major dintr-o teorie e un semn sigur al atașamentului emoțional excesiv față de aceea teorie.”

”Ființele omenești sunt pline de conflicte interioare. Ele ne modelează relațiile, ne creează frustrările, ne distrug viețile. Cel mai simplu conflict este acela dintre felul în care ne percepem pe noi înșine și felul în care ne percep ceilalți.”

”Fiecare dintre noi pare condiționat să creadă că situația în care mă aflu e cauza necazurilor mele, dar cauza necazurilor tale e personalitatea pe care o ai. De aici pornesc problemele. Dorința mea ca toate lucrurile să fie așa cum vreau eu pare să aibă sens, pe când dorința ta de a fi cum vrei tu pare infantilă. O zi bună ar fi o zi în care m-aș simți mai bine și tu te-ai purta mai bine. Lucrurile sunt așa cum le văd eu. Felul în care le vezi tu e deformat de interesele tale.”

”Mintea omului înseamnă o multitudine de contradicții și conflicte. Mințim ca să-i facem pe ceilalți să aibă încredere în noi. Ne ascundem adevărata natură în încercarea de a ajunge la intimitate. Alergăm după fericire în moduri care alungă fericirea. Atunci când nu avem dreptate, ne luptăm din răsputeri să demonstrăm că avem. ”

Personajele sunt cât se poate de vii, de naturale, genul de personaje pe care n-ai cum să nu le întâlnești în viața de zi cu zi, în fel de fel de situații. În timp ce citeam, m-am trezit în repetate rânduri gândindu-mă la oameni peste care am dat în drumul meu, în diferite contexte – transfer emoțional – și la felul în care am reacționat față de ei. Prin urmare pot spune că lectura asta m-a împins spre introspecție, iar asta mă face să-i mai dau un plus. Soția lui Gurney, Madeleine (alt plus) este genul de personaj, care, deși apare rar, e imposibil să nu lase asupra ta un efect puternic, este femeia aia care m-a făcut întotdeauna să zic Ce femeie!

”La ce te gândești?

Nu mă gândesc deloc. Asta mă împiedică să observ.

Ce să observi?

Cerul albastru, zăpada albă”

Așadar, recomand cartea asta pasionaților de roman polițist și celor care sunt atrași de psihologia judiciară și de profiling. Avem criminali în serie, jocuri pe cât de macabre, pe atât de inteligente, avem tot felul de discuții despre patologii și minți plecate cu sorcova și avem răsturnări de situație.

Gândește-te la un număr e imposibil să te plictisească. Cei nefamiliarizați cu anchetele ca-n filme și cu psihopații sunt convinsă că vor fi foarte încântați să pătrundă în lumea asta, pe cât de tenebroasă, pe atât de interesantă. Dar nici cei care știu deja cu ce se mănâncă poveștile despre criminali în serie nu vor fi dezamăgiți. Scenariul lui Verdon e unul cât se poate de isteț și de antrenant care spune mai mult decât povestea unor crime. Spune povestea unor vieți, povestea unor oameni, povestea unor emoții. Și dacă eu, care nu sunt consumatoare de autori contemporani americani, pe motiv că mi se par superficiali, mă declar atât de cucerită de romanul ăsta, să n-aveți îndoieli că e din cale-afară de bun!

XOXO