1.
Este genul de autoare care prin măiestria condeiului și prin umorul fin te poate scoate oricând dintr-o stare de deprimare sau dintr-un reading slump.
2.
Rar întâlnești personaje atât de savuroase ca în cărțile Rodicăi Ojog Brașoveanu. Tipologii diverse și personalități verosimile antrenate în situații care frizează excepționalul. Probabil în asta constă farmecul romanelor ei. Personajele sunt credibile – fie că vorbim de fata bătrână și acrită, de baba pe cât de chic, pe atât de senilă, fie că vorbim despre artistul ratat, despre vânătorul de averi, despre vecinul veninos de palier sau despre borfașul de la colț de stradă – dar jocul în care sunt antrenate e ridicol de exagerat și tocmai pentru asta atât de savuros.
3.
Cărțile autoarei se citesc pe nerăsuflate, mult dialog, ritm alert, doză bună de comic și suspans. E imposibil să le lași din mână. Se lipesc de tine ca scaiul și te fac să uiți de ceas.
4.
Povești încâlcite. Răsturnări de situație. Finaluri imprevizibile. Din marea de personaje răsar în permanență capete suspecte. Rareori am reușit să dibuiesc criminalul și recunosc că treaba asta, mai degrabă decât să mă frustreze, m-a bucurat teribil. E un sentiment tare plăcut să citești un roman polițist, iar la final să te trezești surprins de deznodământ și să exclami: ”La asta chiar nu mă așteptam!”
5.
Dar Rodica Ojog Brașoveanu nu scrie doar roman polițist, așa că nu e musai să-ți placă genul. Dacă vrei să o citești, crede-mă, ai de unde alege ceva pe gustul tău. Îmi amintesc că în urma cu ceva ani mi-a picat în mână o carte din seria Logofătul Andronic, ceva pentru iubitorii de capă și spadă care te poartă prin secolul XVII. Sau altădată am aruncat un ochi peste Coșmar în varianta PDF, o carte de mister pe care vreau neapărat să pun mâna în format fizic, nu doar pentru că un prieten mi-a spus că citind-o a avut senzația că mă vede în personajul principal, ci pentru că cele câteva pagini parcurse la momentul respectiv mi-au întărit convingerea că Rodica Ojog Brașoveanu e inegalabilă indiferent de genul abordat.
6.
Un alt aspect care mi se pare interesant la scriitura Rodicăi Ojog Brașoveanu este faptul că, indiferent de perioada în care se desfășoară acțiunea unui roman, reușește să surprindă cu măiestrie atmosfera și moravurile societății acelor vremuri. Descrierile, detaliile, portretele, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
7.
Lipsa prejudecăților. Sunt convinsă că doamna Rodica Ojog Brașoveanu a fost o tipă pe cinste cu o mentalitate nemaipomenit de sănătoasă. Protagonistele ei sunt femei mișto, puțin (mai mult) smucite, dar mișto rău, care se desfășoară într-o lume a bărbaților într-o manieră, cum ar spune însăși Melania Lupu, admirabilă.
Așadar, dacă nu ați citit-o încă pe Rodica Ojog Brașoveanu, sper că v-am convins să o faceți, iar dacă ați citit-o, vă invit să-mi scrieți în comentarii care este romanul vostru preferat din cele scrise de ea.
XOXO
Mi-a cazut in maini acum 1 an, din intamplare, Cianura pentru un suras. Am devenit fan inrait al Melaniei Lupu la finalul cartii Buna seara, Melania, si apoi nu am mai putu respira pana nu le-am terminat pe toate 5. Melania Lupu e ‘my spiti animal’ hahaha. Datorita ei nu mai cred ca sunt nebuna ca vorbesc singura sau cu pisica sau catelul vecinilor, nu ma mai pedepsesc mental ca de ce am mancat bomboane… Am descoperit ca am enorm de multe in comun cu Melania Lupu si imi e greu sa accept ca e un personaj, nu cineva real. ☺️ E ciudat sa spun ca un personaj m-a facut sa ma accept un pic mai usor pe mine insami?!
Persoana cea mai antipatica pt mine ramane Minerva Tutovan. Doamne, ce enervanta!!!!!!
hahaha, I feel you! O detest pe Minerva, îmi amintește de profa mea de istorie și mă face să îl compatimesc sincer pe bietul Dobrescu :)))) Melania e mi-nu-na-tă! Și la mine nebunia tot cu Cianură pentru un surâs a început, cartea fiind și preferata mea din serie, urmată de Pisicile negre.