Anul trecut, cam pe vremea asta, neavând chef să citesc nicio carte de pe lista de lecturi cu miros de zambilă, am ales să merg pe mâna unei cărți ușurele despre care auzisem încă de pe vremea când eram copil – mama și bunica mea au devorat de-a lungul vieții cam toate poveștile Rodicăi Ojog Brașoveanu. Cărțile autoarei, de altfel foarte bine cotate și printre cititorii tineri, fie ei bloggeri sau doar bookaholici, îmi apăreau cu insistență în fața ochilor pe toate rețelele sociale. Am zis, așadar, că e rost să văd și eu ce-i poate pielea Melaniei și pentru că aveam în bibliotecă primele două volume din serie – primul chiar în dublu exemplar, ediții diferite – n-am rezistat tentației și am pornit la drum cu Cianură pentru un surâs.
Cianură pentru un surâs
Într-un imobil oarecare din strada Crăiței, cu ocazia unei inundații, cinci locatari dau peste două tablouri de o valoare inestimabilă. Cei cinci fac planuri pentru a se îmbogăți, dar, unul câte unul, încep să moară otrăviți. De fiecare dată, cei rămași trebuie să ascundă cadavrele și să fenteze Miliția, ducând mai departe, în paralel, planul pentru a vinde tablourile peste hotare. Melania, bătrâna micuță și delicată ca un porțelan, creierul operațiunii celor cinci, înfruntă suspiciunile comisarului Cristescu, găsind mereu metode inventive și comice de a rămâne cu un pas înaintea lui.
“Nu toți oamenii știu să fie tineri.”
Cianură pentru un surâs e probabil cartea care mi-a bucurat cel mai tare sufletul în 2019 pentru că a venit fix în momentul în care aveam nevoie de ea – bateriile erau descărcate, mă încerca și-o jumătate de depresie, de seriale nu mai aveam chef, lecturile de pe listă erau cu încărcătură emoțională prea mare. Nimic nu era, la momentul respectiv, așa cum ar fi trebuit, dar a devenit dintr-o dată, imediat ce am început să citesc din aventurile Melaniei, o bătrână cam cu-cu, tare pe gustul meu. Am râs, cu hohote și lacrimi, și consider că romanul Rodicăi Ojog Brașoveanu este un medicament absolut miraculos pentru oricine trece printr-o perioadă gri. Acum, când scriu despre el, îmi dau seama că abia îmi stăpânesc impulsul de a mă arunca din nou asupra lui, să-l iau la recitit, căci de departe a fost preferatul meu din serie.
Bună seara, Melania
Peripețiile Melaniei Lupu și ale motanului Mirciulică continuă la un an de la „operațiunea tablourile furate“. De data aceasta, Melania râvnește la Femeia cu evantai, tabloul semnat de Goya, și nu trebuie decât să orchestreze o misiune-fulger de spargere a unui muzeu. Ocazie cu care strânge laolaltă un mic grup infracțional pestriț, totul chiar sub nasul maiorului Cristescu, asistat de locotenentul Azimioară.
“Bărbaţii sunt atât de prostuţi, draga mea…Din nefericire, s-au născut prea puţine femei care o ştiu.”
Bună seara, Melania a continuat pe aceeași linie: umor, absurd și aventură. Nu am avut însă parte de crimă, ci de un jaf de zile mari, în stil mai mult decât american. Deși nu mi s-a părut la fel de bună ca prima carte, fiind mult mai previzibilă, Bună seara, Melania a reușit să mă distreze prin personajele ei spumoase și prin dialogurile absolut delicioase și m-a ”forțat” să-i dau tot 5 steluțe pe Goodreads.
320 de pisici negre
Englezul Ned Morton, parte dintr-o asociație a celor mai mari infractori europeni, vrea să își facă ieșirea din scenă în glorie odată cu găsirea Fecioarei din Insula Grotelor, statuie din aur, în mărime naturală a Madonei. Pentru asta trebuie să ajungă la București și să scoată din închisoare o doamnă care reprezintă singura lui pistă. Însă printr-o serie de întâmplări bizare, cea pe care o ajută să evadeze este nimeni alta decât Melania Lupu, arestată finalmente de Maiorul Cristescu.
“Când ploaia te surprinde de mână cu o fată seamănă cu o aventură.”
La fel s-a întâmplat și cu 320 de pisici negre, roman la fel de aventuros, fără să fie un policier. Am mers pe urma personajelor, cu sufletul la gură, în căutarea fecioarei de aur, căci în sine cea de a treia carte din serie este o vânătoare de comori care se țese în jurul unor întâmplări nebune, cu escroci internaționali, furturi de pisici și evadări din pensiuni drăgălașe – a se citi pușcărie.
Anonima de miercuri
După ce a fost amnistiată, Melania Lupu și-a reluat viața obișnuită, cu toate tabieturile ei, în garsoniera din strada Toamnei. Iar de când l-a recuperat și pe Mirciulică, găzduit provizoriu de niște prieteni, bătrâna a avut sentimentul că viața e într-adevăr frumoasă. Dar nu trece mult și, cum-necum, o nouă anchetă face ca ea și maiorul Cristescu să se intersecteze din nou, spre disperarea lui.
Cu Anonima de miercuri, ne întoarcem la policier, unul mai serios, mai puțin picant și poznaș. Inegalabila Melania Lupu rămâne pe metereze și aduce, ca de fiecare dată, elementul surpriză – ea dă loviturile de scenă, ea face, ea desface, iar romanul e unul cât se poate de reușit care te ține în priză și se citește pe nerăsuflate. Totuși, spre deosebire de primele trei cărți cărora le-am acordat 5 stele, Anonima, la fel ca următoarelor două cărți din serie, au primit numai 4 stele, în ideea că umorul a început cumva să se piardă pe drum și, odată cu el, elementul ăla care m-a cucerit când am pătruns în universul Rodicăi Ojog Brașoveanu.
Disparitia statuii din parc
O nouă enigmă trebuie dezlegată de maiorul Minerva Tutovan, cu ajutorul neprețuit al deja faimoasei Melania Lupu – coșmarul maiorului Cristescu vreme de zece ani. Sub pălăria ei de personaj vetust, Melania ascunde o minte și apetituri de gangster. Dispariția enigmatică a unei statui dintr-un mic parc al Bucureștiului îi trezește interesul, iar misterul se adâncește când află că ea nu era doar un bust, ci și o fostă cutie poștală, folosită de spioni germani în Al Doilea Război Mondial.
”Mai veche decât deprinderea e firea. Poți șlefui un om, îl poți învăța eticheta, îi dai un polei pentru ca accidentele de caracter să fie mai puțin stridente, dar, în fond, rămâne același. E suficientă o împrejurare propice pentru ca tot ce a fost aparent înlăturat cu o bidinea de precepte, norme, reguli să țâșnească la suprafață cu violență.”
În dispariția statuii din parc, Minerva Tutovan, protagonista unei alte serii semnată Rodica Ojog Brașoveanu, a făcut un salt, anchetând un caz excentric alături de ”biata” Melania care nu se poate ține departe de belele. Mixul a avut savoarea lui, nu pot să nu o recunosc, dar mi s-a părut că Tutovanca i-a cam luat fața bătrânei, având mai multă vedere la stradă și mai multă greutate decât ar fi meritat. Cartea însă a contat pe o poveste tare bine închegată, învăluită în ireal, iar finalul a venit, așa cum vine mereu la autoare, cu o mare lovitură de scenă.
O toaletă à la Liz Taylor
Avem un tânăr superb, fermecător, bogat; canalie. Șase oameni care nu se cunosc între ei, șase oameni cu motivații cu totul diferite, iau hotărârea de a-l ucide. În aceeași zi, la aceeași oră. Deși avertizată, victima nu reușește să se sustragă propriului destin. Există, de fapt, un singur asasin. Care dintre cei șase și care este mobilul lui? Cu grația și dezinvoltura bine-cunoscute, asistată ca întotdeauna de Mirciulică, Melania Lupu găsește răspuns la ambele întrebări înaintea maiorului Cristescu.
”Teama – partener fidel, neîndurător, al nopților fără somn, al zilelor neguroase sau aurii, al fiecărui ceas. Și azi, și mâine, și luna viitoare…”
Ultima carte din serie, având, desigur, unul din cele mai chic titluri, a fost de asemenea un policier reușit, în care bandiții, criminalii și tot felul de personaje pestrițe și-au dat mâna pentru a crea o poveste în care nimic nu e ceea ce pare a fi. Lectura m-a dus oarecum cu gândul la Crima din Orient Express, o Crimă din Orient Express ceva mai pitorească. Mi-a plăcut mult, dar finalul m-a lăsat cumva cu un gust amar, la fel cum l-a lăsat – știu din surse sigure – și pe bietul maior Cristescu.
La final mai spun doar atât: Editura Nemira, care a tot publicat peste ani cărțile Rodicăi Ojog Brașoveanu, a pus pe piață în 2019 o nouă ediție a romanelor din seria Melania Lupu. Cei interesați găsesc romanele pe site-ul editurii cu o reducere de 20%. Eu am achiziționat ultimele patru cărți în varianta asta nouă, colorată, instagramabilă și simpatică și abia aștept să îmi completez colecția cu primele două cărți care știu că se vor simți al naibii de bine lângă surorile lor mai mici care zâmbesc vesele de pe raft.
XOXO
Lasă un răspuns